Drumul către succes: schimbă confortul cu provocarea!
„Mi-a oferit mereu o poziţie nouă. Avantajul major într-o organizaţie mare este că ai oportunităţi în domenii diverse şi, dacă te plictiseşti şi vrei să schimbi ceva, este foarte uşor să faci acest lucru“, afirmă Vanot, Deputy CEO pe domeniile Quality şi CSR în France Telecom. În plus, dacă vrei să-ţi contruieşti o carieră de succes, el consideră că este foarte important să acumulezi experienţă în mai multe poziţii. „Eu le recomand celor la început de drum să încerce să facă cât mai multe lucruri. Iar, dacă se simt confortabil în postul pe care-l deţin, este momentul să schimbe ceva, să facă ceva diferit care să îi provoace. Invers, dacă stau mai puţin de doi-trei ani într-un post, nu este îndeajuns, pentru că nu au timp să vadă rezultatele, şi acest lucru nu este bine”, este de părere Vanot.
35 de ani de activitate în France Telecom
Primul loc de muncă obţinut de Vanot a fost cu foarte mult timp în urmă. Are 35 de ani de activitate şi a început concret să lucreze în 1977, chiar în cadrul Grupului France Telecom, pe un job care la noi continuă să fie destul de incitant şi acum: procurement şi supply chain. Practic, acest post presupunea negocierea echipamentelor de reţea. La bază, Benoit este inginer – a absolvit Şcoala Superioară de Studii Tehnice din Paris -, şi a fost selectat special pentru acest post, deoarece pregătirea sa avea o legătură strânsă între partea de tehnologie şi achiziţie. De la acest prim job şi până la funcţia deţinută astăzi astăzi a fost un drum lung şi provocator. „A fost, cu siguranţă, o lungă călătorie. Am acumulat atât experienţă naţională, cât şi internaţională, am lucrat pe poziţii operaţionale, cât şi funcţionale şi m-am ocupat de proiecte ce au vizat aspecte comerciale, tehnice şi care mi-au oferit o experienţă diversificată. Asta m-a ajutat ca de zece ani să devin membru în comitetul executiv în cadrul grupului“. Înainte de această poziţie a răspuns de partea de reţea şi IT şi de cea de inovaţie şi cercetare şi dezvoltare, două arii complementare: tehnicul şi marketingul pe tot grupul France Telecom.
Tipul de management care a dat roade cu angajaţii săi
Dacă managerii din România încă mai aplică în companii, managementul de tipul „dat cu băţul“, el nu crede că astfel se poate pune pe roate o echipă. „Încrederea în oameni, delegarea, respectul şi să fii un exemplu pentru oamenii tăi sunt cele mai bune tipuri de management. Pe acesta îl folosesc, sunt sută la sută convins că acest tip de management a funcţionat şi cred cu tărie că cei mai buni performeri sunt angajaţii care au o mai multă libertate de decizie şi de execuţie“, este de părere Vanot.
De-a lungul carierei, a fost influenţat de mai multe persoane, dar nu poate să spună că a avut un mentor. Spune că portretul de lider al împăratului din Memoriile lui Hadrian de Marquerite Yourcenar l-a impresionat profund, iar autoarea pur şi simplu l-a fascinat.
De ce are nevoie un adevărat conducător?
Din punctul său de vedere, ca să fii un lider adevărat, trebuie să dai dovadă de entuziasm şi pasiune, să-ţi placă relaţiile interumane, să iubeşti oamenii, să ai viziune asupra viitorului şi bineînţeles să ai pregătirea profesională iniţială, dar spune despre aceasta că nu este esenţială.
Atunci când vine vorba despre implicarea grupului în responsabilitatea socială corporatistă, Vanot vorbeşte cu mare plăcere. „Suntem preocupaţi în ceea ce priveşte angajaţii să nu existe discriminări la nivel de gen, promovare, carieră, dezvoltare. În ceea ce priveşte clienţii, sunt interesaţi de partea protecţiei consumatorilor, apoi de protejarea copiilor în zona digitală. „Încercăm să oferim zonelor defavorizate din lume acces la comunicare, dar suntem atenţi şi la mediu – prin reducerea consumului de energie!“, conchide Vanot.
Festivalul Internaţional al Ideilor
Jean-Philippe Vanot este cel care a lansat în 2010 „Festivalul Internaţional al Ideilor“, un concurs inedit în care angajaţii Orange pot să propună idei de produse şi servicii, care vizează zona tehnică, zona dedicată clienţilor şi cea dedicată angajaţilor, o mare parte dintre acestea ajungând să şi fie implementate. Prin acest program, Vanot încearcă să crească inovaţia în cadrul grupului. „Mi-am dorit ca angajaţii să propună idei care să îmbunătăţească felul în care lucrăm, ceea ce se şi întâmplă. Evenimentul a prins foarte bine, el extinzându-se gradual, iar la ediţia din 2012 participând 12 ţări. Cel mai dificil nu este să ai idei, ci să le implementezi”, spune Jean-Philippe Vanot, Deputy CEO pe domeniile quality şi CSR în cadrul operatorului France Telecom, care deţine Orange România, cel mai mare jucător pe piaţa locală de telecom.
Jean-Philippe Vanot a absolvit École Polytechnique şi École Nationale Supérieure des Télécommunications (ENST), iar din anul 1977 lucrează pentru France Telecom, majoritatea poziţiilor deţinute în cadrul grupului telecom fiind în vânzări, operaţiuni sau tehnic. Din martie 2010, ocupă funcţia de Deputy CEO pe domeniile Quality şi CSRCorporate, iar înainte a fost director executiv responsabil cu inovaţia şi marketingul.
Articol preluat din Revista Cariere de martie. Pentru detalii legate de abonare, click aici