Să fii copil e un lucru serios… mai ales în Comunicare Internă
„All work and no PLAY makes Jack a dull boy”
La Mega Image avem peste 6.300 de Jack și Peter Pan… la sediu, la depozit şi în fiecare dintre cele aproape 150 magazine (neluând în considerare şi unitățile Shop & Go).
Cine este Jack și ce legătura are Peter Pan cu noi? Jack e fiecare dintre noi, e copilul care a crescut, care poate nu se mai regăseşte şi e neliniştit. Iar Jack are la rândul lui, în interior, un Peter Pan (sau o Tinkerbell) care ne invită la joc și ne face să ne retrăim copilăria.În fond, noi, adulții, am înţeles că „a fi copil e un lucru serios”, aşa că am inventat Monopoly, Catan, Paintball, parcuri de aventură și alte forme mai „serioase” de joc!
Motivare prin joc
Totul se rezumă la faptul că omul este o fiinţă sociabilă prin definiţie, iar Comunicarea Internă înțelege asta foarte bine.
Un studiu publicat de Communicaid Group în 2009 caracteriza societatea românească ca pe o cultură orientată către familie şi prieteni. Sintetizând, românii pun accent pe relaţiile interpersonale, fie că vorbim de cele dezvoltate în mediul profesional, fie de cele prezente în viața privată, astfel că ne propunem ca din când în când să îi invităm pe colegii noştri să „îşi dea un restart” și să se joace!
La prima vedere poate părea inutil, dar pe termen lung această joacă îi încurajează pe colegii noştri să socializeze şi să-şi creeze amintiri plăcute legate de prezența la birou, ducând astfel la consolidarea echipelor. Practic, jocurile la care îi invităm pe colegii noştri sunt echivalentul stroke-urilor pozitive (stimuli oferiți de un om unui alt om) – foarte importante, de altfel, în relaţiile profesionale, acestea îmbunătăţind calitatea vieţii. Iar Comunicarea Internă încearcă să acorde aceste stroke-uri prin joc, la serviciu, pentru o atmosferă pozitivă, detensionată şi productivă.
Cum începe joaca în Comunicare Internă
Chiar dacă vorbim de jocuri şi distracţie la birou (de exemplu, Energizing Monday sau Happy Friday), avem nevoie de un „joc de strategie” prin care să stabilim fiecare concept, dar şi un buget detaliat (pentru că, da, imaginaţia şi creativitatea se raportează şi ele la costuri). Totul se pune pe hârtie (sau Excel), cu şase luni înainte, având în faţă calendarul pe anul următor.
Citiți articolul integral pe hrmanageronline.ro.