Nicio societate nu e cultural pregătită: Fiecare criză cere alt tip de lider

Politologul Alexandru Gussi observă că, în principiu, crizele cer lideri ca să fie depăşite, și tot ele, până la urmă, produc lideri. „Asistăm la o accelerare a schimbărilor sociale, economice, politice. Pe fond, nicio societate nu e cultural pregătită pentru acest ritm al schimbărilor indus de hipermondializare, tehnologizare, robotizare etc, de unde o multitudine de crize.” În cazul specific românesc, cel puţin trei crize se suprapun, apreciază Gussi.

CITEȘTE ȘI: Aparenţa liderului „mai importantă decât esenţa”: De ce nu putem copia modele?

Prima vine chiar din integrarea în această lume aflată în schimbare accelerată. „Dacă sistemele capitalist-democratice sunt adaptate unor crize care sunt fie ciclice, fie endemice, deci ştiu să le banalizeze și să le gestioneze, ţările aflate în perpetuă tranziţie, cum e România, sunt mult mai fragile.

A doua criză este legată de faptul că o parte a societăţii pare europenizată, mondializată, conectată, pe când alta se simte – şi chiar este – neadaptată. „E un clivaj. Departe de a fi numai ideologic, e şi socio-economic. El a fost vizibil în decalajul între rezultatul ultimelor alegeri parlamentare şi manifestaţiile de la începutul anului 2017.”

A treia criză vine din constituirea sistemului de putere, inclusiv economic, postcomunist. „O elită relativ închisă, care a ales strategic integrarea, fără însă a promova vocaţional valorile europene. Aşa s-a ieşit prea încet din instituţionalizarea şi socializarea specifice perioadei comuniste, aşa s-a ajuns la un capitalism controlat, o democraţie cu prea puţini alegători etc.”

„Al doilea tip de criză cere o logică a reconcilierii, a limitării fracturii sociale, pe când prima şi a treia ar cere un lider care mobilizează pentru o schimbare cât mai rapidă, pe măsura accelerării schimbărilor din jurul nostru”, comentează politologul.

Problema leadershipului este sistemică

Fiecare sistem social îşi produce liderii pe care îi merită, spune Alexandru Gussi, care adaugă că, de-a lungul istoriei, marii oameni au produs revoluţii la diverse niveluri. Liderul care a scris istoria modernă a românilor este Carol I. „A fondat un regat independent, o dinastie, un sistem politic funcţional, a occidentalizat instituţiile României cu o viteză remarcabilă, a lăsat o moştenire care s-a dovedit a fi greu de dărâmat, dar din păcate, nu imposibil. Un lider nu e niciodată un om perfect, dar întotdeauna joacă un rol decisiv într-o construcţie care-i supravieţuieşte.”

CITEȘTE ȘI: De ce oamenii de valoare ai zilelor noastre preferă să stea în umbră? Leadershipul de criză (I)

Istoria modernă și leadershipul

Raportul de forţe de la începutul anilor ʹ90 a fost nefavorabil celor care înţelegeau că România se poate integra mai bine dacă revalorizează o parte a trecutului sau precomunist. „Poate că este târziu, dar nu putem ignora faptul că România a apărut ca stat şi s-a dezvoltat pe o axă a occidentalizării şi că opoziţia între vocaţia patriotică, inerentă în orice stat, şi vocaţia occidentală este, istoric vorbind, una artificială în ţară noastră. În România, ele au fost cele două fețe ale aceleaşi monede. Numai forţele nedemocratice, totalitare, de extremă dreapta sau comuniste au pus în discuţie această legătură, dorind să o transforme într-o contradicţie.”

CITEȘTE ȘI: Gigantul IT care îşi vinde sediul pentru că angajaţii nu veneau (aproape) deloc la birou

Alexandru Gussi spune că cei care evocă modelul tinerilor pașoptiști ca model de leadership uită că paşoptiştii nu au fost doar rezultatul unui context european, ci mai ales al unei ideologii. „La nivel sociologic erau reprezentanții unei aristocraţii – chiar dacă o combăteau – a cărei memorie pozitivă a fost aproape ştearsă de propaganda comunistă. Nu avem azi nici în contextul european-ideologic, nici la nivel intern, acelaşi tip de clasă care să concentreze resursele economice şi politice, dar care să nu fie integral egoistă.”

Firește că tinerii educaţi în cultura vestică ar putea schimba ceva, odată întorşi în ţară. Alexandru Gussi are în minte o listă consistentă de oameni de acest fel, doar că România „şi-a respins explicit şi implicit mulţi tineri bine şcoliţi sau chiar cu experienţă în Occident şi care nu s-au putut adapta sau nu s-au regăsit în moravurile dominante de la noi. România a pierdut deja câteva generaţii.”

Un spațiu emoțional integrat

O mare parte dintre sistemele politice din UE par a fi în criză. Criza instituţiilor europene este una rezultată din multitudinea de crize sistemice din ţările membre. „Toate aceste state se definesc printr-o legitimitate democratică produsă la nivel naţional. Problema este că la această scară există din ce în ce mai puţine prerogative ale suveranităţii. Asta nu numai pentru că ele au fost trasferate la un nivel superior, la Bruxelles, sau la un nivel inferior, regional şi local. Ci şi pentru că mondializarea degradează funcţiile politicului. Asta face ca UE să fie un ţap ispăşitor al unor fenomene inevitabile, care se rezumă la depărtarea continuă a locului deciziei de cel al legitimităţii democratice. Deocamdată UE nu are lideri politici aşa cum nu are nicio echipă de fotbal. Şi unii, şi alţii apar şi se dezvoltă într-un spaţiu emoţional integrat.”

O nouă paradigmă de leadership?

Sunt liderii cei care fac istoria sau aceasta îşi construieşte liderii? „Liderul reuşeşte, într-o mare măsură, să organizeze o realitate specifică în jurul său. Dar asta nu înseamnă că el însuşi nu se adaptează tot timpul. Suntem într-o perioadă paradoxală în care vedem în acelaşi timp crearea unor oligopoluri globale şi o formă de descentralizare a multor decizii, explozia producătorilor de informaţii, o autonomie până la nivel individual. Pare că tot ce este la mijloc între individ şi marile corporaţii multinaţionale îşi vede autoritatea degradată. În acest sens, cred că e nevoie de o nouă paradigmă a unui leadership care să poată răspunde necesităţii reinventării acestor instituţii care sunt la mijloc, căci fără ele nu ne imaginăm cum e posibilă coeziunea socială.”

„Pe fond, problema leadershipului este una sistemică. În România, la nivel instituțional, social, cultural este clar că există forme de descurajare a asumării de responsabilităţi. Dar trebuie să fim foarte atenţi ce tip de lideri vrem. Decât să apară rapid unii nepotriviţi momentului, poate e mai bine să mai aşteptăm” – Alexandru Gussi

Trei calităţi ale unui lider politic

• Să fie un om liber;

• Să fie identificabil, în mod evident diferit de ceilalţi, să aibă o amprentă proprie;

• Să ştie să comunice viziunea sa despre lume, o viziune care astfel să convingă, să fie adoptată de susţinătorii săi, ca şi cum ar deveni a lor şi apoi să producă mobilizare, acţiune individuală şi colectivă.

Articol preluat din numărul 237/mai 2017 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici