Barack Obama, ultima conferință de presă
A promis că va rămâne un avocat al valorilor democratice, dar a spus că abia aşteaptă să se odihnească puţin şi să petreacă mai mult timp cu fiicele sale.
Preşedintele Barack Obama a fost criticat mult în campanie de succesorul său pentru starea proastă a relaţiilor cu Rusia. Cu două zile înainte de a-i preda ştafeta, Obama a explicat că încercările sale de dialog s-au lovit de rezistenţa Rusiei.
„Trebuie să recunoaştem că, după venirea lui Putin în funcţia de preşedinte, a urmat o retorică antiamericană tot mai agresivă şi o abordare a problemelor internaţionale bazată pe premisa că orice ar vrea să facă America e rău pentru Rusia”, a spus Barack Obama.
Va lua atitudine
De asemenea, el a reamintit de ce a adoptat Washingtonul sancţiunile pe care viitorul şef al diplomaţiei americane ar vrea să le ridice, potrivit digi.ro.
„Motivul a fost că independenţa şi suveranitatea unei ţări – Ucraina – au fost încălcate cu forţa de Rusia. Iar Rusia continuă să ocupe teritoriu ucrainean şi să se amestece în problemele Ucrainei”, a spus liderul de la Casa Albă. Fără să intre în detalii, Barack Obama a spus că a avut mai multe discuţii cu succesorul său şi l-a sfătuit să-şi aleagă cu grijă oamenii.
„Iată un lucru pe care i l-am spus: e o funcţie atât de importantă, încât nu o poţi îndeplini de unul singur. Depinzi enorm de o echipă, de cabinet, de consilierii Casei Albe”, a precizat Barack Obama. Barack Obama a promis că va lua atitudine şi de acum încolo dacă va constata că sunt ameninţate valorile fundamentale ale democraţiei. Dar speră să nu fie nevoit să o facă prea curând…
„Vreau să mă ocup puţin de scris, vreau puţină linişte şi să nu mă mai aud vorbind atât de mult. Vreau să petrec timp preţios cu fiicele mele. Acestea sunt priorităţile mele pentru acest an”, a spus liderul american. După învestirea succesorului său, soţii Obama vor pleca într-o vacanță la Palm Springs.