CEO indieni care conduc mari companii din lume
Un studiu al Universităţii din New Hampshire a arătat că managerii indieni au mai mult succes din cauza unui amestec paradoxal de modestie şi dorinţă intensă de a reuşi profesional. Stilul de viaţă indian şi educaţia să fie la originea succesului atâtor CEO ai marilor companii? Pentru că mai sunt câţiva indieni pe val, pe care ţi-i prezentăm mai jos.
Satya Nadella, Microsoft
Satya Nadella, care are 47 de ani, a fost numit la conducerea Microsoft în luna februarie a anului trecut. El a fost primul care l-a felicitat pe Sundar Pichai.
În prima zi de CEO la Microsoft, Nadella le-a trimis un mail tuturor angajaţilor, în care le-a spus că este o zi foarte umilă pentru el. "Mă definesc curiozitatea şi setea de cunoaştere. Cumpăr mai multe cărţi decât pot citi. Mă înscriu la mai multe cursuri online decât pot urma. Cred cu tărie că, dacă nu înveţi lucruri noi, nu mai faci lucruri măreţe şi folositoare", aşa s-a descris indianul.
Născut în Hyderabad, Nadella a început să lucreze la Microsoft în 1992 şi a coordonat serviciul Microsoft's Cloud OS, care înglobează produse precum Bing, Skype şi Xbox Live.
Ajay Banga, Mastercard
După ce a lucrat la Nestle şi apoi la PepsiCo, Ajay Banga a devenit CEO al companiei Mastercard în 2010. Într-un discurs susţinut la Institutul Indian de Management, şcoala pe care a urmat-o, Banga a dezvăluit planul după care s-a ghidat în carieră.
"Să fiu cu cineva bun. Să fiu cu cineva global. Să fac ceva ce mă interesează. Asta e. Aşa că, nu vă stresaţi dacă nu aveţi un plan de viaţă detaliat. Oricine vă poate da o idee bună sau un plan. Execuţia face planul măreţ", le-a spus indianul studenţílor de la fosta sa şcoală.
Ajay Banga a evidenţiat şi şase calităţi pe care el crede că trebuie să le aibă un lider bun:
– simţul urgenţei
– simţul echilibrului
– curajul de a-şi asuma riscuri
– să fie paranoic în legătură cu competitorii
– să dezvolte o privire globală
– să facă lucruri bune şi să le facă bine.
Indira Nooy, CEO al PepsiCo
Indira Nooyi a fost numită anul trecut de către revista Fortune cea mai puternică femeie de afaceri din lume. Ea s-a alăturat companiei în 1994 şi din 2006 este CEO. PepsiCo are mai mult de 22 de branduri, fiecare valorând mai mult de un miliard de dolari.
"Am beneficiat de faptul că nu m-am născut în SUA. Înţeleg exact cum funcţionează lumea şi am putut vedea lumea prin ochii oamenilor care nu sunt din SUA", spunea indianca într-un interviu de la începutul acestui an.
Ivan Menezes, CEO al Diageo
Ivan Menezes şi-a început cariera, ca şi Ajay Banga, la Nestle, în 1981. Din 2013 conduce imperiul britanic Diageo, care are în portofoliu mărcile Guinness, Johnnie Walker, vodka Smirnoff şi romul Captain Morgan.
Una dintre cele mai mari mişcări pe care le-a făcut de la numirea în funcţie a fost cumpărarea unui pachet majoritar din compania indiană United Spirits. E posibil însă să le fi amestecat prea tare, tranzacţia i-a adus ceva dureri de cap lui Menezes.
Shantanu Narayen, CEO al Adobe Systems
Shantanu Narayen şi-au început cariera la Apple, iar din decembrie 2007 este CEO al Adobe Systems.
Originar din Hyderabad, prosper oraş indian, Narayen spunea despre Silicon Valley că "are o comunitate indiană vibrantă şi înfloritoare. Mare parte din asta se datorează educaţiei cu care am crescut cu toţii".
Narayen mai spunea că l-a ajutat mult faptul că în oraşul său natal şcolile erau organizate după sistemul public britanic, dar şi că putut aprecia, ca străin, oportunitatea pe care i-a dat-o America.
Ravinder Takkar, CEO Vodafone România
Visul american al indienilor a ajuns şi în România. Din 2014, Vodafone România are un CEO indian, Ravinder Takkar. În vârstă de 47 de ani, Takkar are o experienţă de peste 20 de ani în domeniul comunicaţiilor.
"Eu sunt din India, soţia mea este americană, copiii mei sunt un mix. Am trăit în Marea Britanie, SUA, India, Polonia, Portugalia, Spania şi Japonia. Sunt destul de confuz când cineva mă întreabă de unde sunt", spunea indianul într-un interviu, după sosirea în România.