FACEBOOK – pânza de păianjen în care intrăm de bunăvoie
În 2015, o nouă apariție editorială urca rapid în topul vânzărilor. Sub semnătura lui Teodor Baconschi, volumul ”Facebook – Fabrica de narcisism” (editura Humanitas) aducea în atenția opiniei publice un fenomen – o rețea socială ce reușise să cucerească în doar câțiva ani planeta, generând o nouă revoluție a informației, ca ”o explozie cu indice amețitor”. În realitate un eseu de antropologie culturală și o veritabilă radiografie a societății de atunci, cartea vorbea despre o nouă lume (internetul), care ”absoarbe timpul vieților noastre” și care ”a schimbat deja peisajul umanității”, dar și despre o ”pânză de păianjen în care intrăm de bunăvoie” – Facebook, pentru că ”flatează vanitatea umană și nevoia de comuniune atât de sever contrariată de singurătatea metropolei moderne”.
”Este noua platformă publică doar o larmă generalizată și năucitoare sau un ecosistem de comunități care va deveni în timp stabil?”, se întreba, atunci, autorul, el însuși utilizator de Facebook, ”poziție” de care a ”abuzat” din plin în conceperea cărții.
Doctor în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor, scriitor, diplomat și fost politician, și astăzi, Teodor Baconschi este o prezență activă pe Facebook. Are zeci de mii de prieteni și următori (pe contul și pagina oficială din rețea), postează constant și adună la fiecare postare sute de like-uri și comentarii. Jonglează delicat cu subiectele, le îmbină cu grijă, alternează temele serioase ori grave cu tușele de umor. Incită deseori prin abordare, astfel încât fiecare postare se transformă de la sine într-o dezbatere. Iscă polemici, dar în răspunsuri reușește întotdeauna să își păstreze calmul, politețea și finețea. Nu evită niciun subiect, mai mult sau mai puțin comod, de la religie până la scandalurile zilei, pe care, însă, le pune întotdeauna într-o altfel de perspectivă, fără patos, fără parti-pris-uri, doar elegant, civilizat și susținut de argumente.
Zilele trecute, la mai bine de 6 ani de la apariția volumului, am stat de vorbă cu Teodor Baconschi. Cum percepe acum Facebook, cum menține controlul real-digital și cum se simte, de fapt, în bula lui virtuală, sunt doar câteva dintre subiectele pe care le-am adus în discuție.
ASSIDUA STILLA SAXUM EXCAVAT. Acesta este motto-ul care vă guvernează prezența în rețeaua de socializare Facebook: Care este, practic, obiectivul pe care, chiar dacă uneori pare imposibil, urmăriți să-l atingeți prin constanță, răbdare și efort?
Statisticile despre România digitală ne situează la coada UE, dar în plină evoluție. Regăsim în ele schema unei dinamici lansate târziu, nu tardiv: putem recupera decalajele și o facem, organic, deși ne plângem de stagnare. Lamentațiile românești sunt deopotrivă un mecanism de victimizare și unul de compensare. Ele stimulează, în fond, dezvoltarea spre care tindem. Sunt prezent în social media pentru că înțeleg importanța mediului virtual – noua noastră agora locală, națională și globală. Mă declar încă fascinat de felul în care aceste platforme digitale remodelează societățile umane, obiectivând o conștiință colectivă care, mai demult, se manifesta doar prin elite. Acum, vocea comunității e corală și democratică. Uneori cacofonică, alteori determinantă, inclusiv politic. Care e “obiectivul” meu? E doar acela de a participa, printr-un jurnal virtual de idei, la conversația generalizată. Cu un public de circa 40.000 de cititori, nu am o audiență comparabilă cu regii manelelor sau “influencerii” omniprezenți în toate formatele media, însă publicul “meu” e riguros selectat și compus din persoane care au, adesea, un impact socio-profesional notabil.
Într-o lume atât de amestecată, în care frivolitățile sunt sfintele aducătoare de like-uri, vi se pare vreodată dezarmant să păstrați nivelul ridicat, să continuați să promovați valorile înalte?
Social media seamănă cu un mall universal. Există magazine pentru toate gusturile, nevoile, nivelurile de educație și așteptările. Îmi văd oferta de conținut FB ca pe o librărie: cărți, valori, idei, cultură, istorie, meditație, dezbatere, fără ca asta să excludă o zonă cu papetărie colorată, ceaiuri aromate și ciocolată neagră. Vulgaritatea si scandalul au destui exponenți și consumatori. Există și un public dornic de altceva, care dorește să se educe, să priceapă lumea, să descifreze sensul umanității și să trăiască rafinat, înțelegând totodată că orice democrație e natural diversă, pestriță și, cel mai adesea, stridentă. Mă bucur de compania unor oameni care vor mai mult și mai bine, fără să excludă, sau să disprețuiască pe cineva.
În 2015, ați lansat o carte ce a stârnit destule controverse: Facebook – Fabrica de narcisism. Și întrebați atunci (sau vă întrebați): Este noua platformă publică doar o larmă generalizată și năucitoare sau un ecosistem de comunități care va deveni în timp stabil? Ei bine, care este răspunsul dvs astăzi, după 6 ani de la lansare?
Reflecțiile din volumul de care vorbiți s-au dovedit realiste. Atunci când am scris cartea, nu percepeam totuși riscul exilării utilizatorilor de FB în “bule” etanșe, nici măcar transparente, unde îți confirmi “în buclă” prejudecățile. Cu acest risc mă confrunt și prin el îmi testez minima înțelepciune. Las deliberat în lista mea oameni cu opțiuni de stânga și dreapta, religioși sau agnostici, urbani sau rurali, din țară și diaspora, brilianți profesional, sau numai onești în raza lor, modestă, de acțiune. Nu pot avea dialog cu neciopliții agresivi, cu inșii fără dubii (și dominați de “certitudini” semidocte). Dacă interlocutorul e articulat și decent, nu-i cer nicidecum să-mi reproducă ideile și nici preocupările favorite. Am bunul simț de a-mi recunoaște limitele intelectuale și sunt dispus să învăț de la oricine altcineva.
Cum percepeți astăzi Facebook, ce s-a schimbat?
Între timp, FB a cam devenit un mediu pentru adulții copți, dacă nu cumva răscopți! Generația cea mai recentă preferă Messenger, WhatsApp, Twitter, LinkedIn sau frivol-amuzantul Tik-Tok. Conservatorii duri – care se consideră victime ale excesului de corectitudine politică – au migrat spre platforme de tipul MeWe, care promit eliminarea oricărei “cenzuri”. FB toacă prea mult timp, dar nu o să dispară, pentru că a devenit o platformă de știri integrate, text, video – tot ce vrei. În fond, mass-media clasice s-au mutat tot pe social media, de acolo își culeg cu precădere atât publicul, cât și veniturile publicitare. Din păcate, diversificarea e doar aparentă, pentru că giganții digitali își apără monopolul prin fuziuni și achiziții cu care, adesea, nici nu suntem la curent.
Dumneavoastră, ca utilizator de social media, ați simțit vreodată că algoritmii și aplicațiile marilor giganți au puterea să vă influențeze sau să genereze dependență?
Algoritmii sunt croiți pentru a genera dependență, adică pentru a face din noi prizonierii voluntari ai respectivelor platforme. Știm deja că noi suntem marfa. Ne vindem timpul și patronii giganților digitali fac zilnic miliarde, pentru că ne prind într-o rețea fină de reclame adaptate datelor pe care le livrăm. Asta stimulează consumul, deci creșterea economică globală. Avem și avantaje individuale, nu doar pe Marketplace-ul FB, ci chiar pe pagina proprie, unde promovăm, volens nolens, tot ce “producem”.
Categoric, avantajele internetului (o adevărată ușă larg deschisă spre universul cunoașterii) și ale Facebook-ului (care asigură, totuși, o vizibilitate enormă) sunt de necontestat. Nu toți și nu întotdeauna reușim însă să păstrăm controlul, echilibrul.
Pe lângă dependență, suferim contradicția dintre psihologia social media și puterea lor de arhivare: o sursă garantată de regrete! Scriem la cald, adesea necugetat, chestii care rămân acolo. Mă uit la unele postări impulsive, absurde, incorecte sau chiar aberante. Autorii lor fac valuri pe care vor să le domolească, dacă mai pot – și nu prea mai pot, de vreme ce “dușmanul” a făcut un print screen în chiar minutul ulterior postării. Ideal e să revezi – de câte ori e nevoie – ce-ai scris, înainte de a comunica urbi et orbi. Cenzura făcută de alții e odioasă, însă datoria de a-ți exercita discernământul rămâne imperativă, cel puțin pentru igiena comunitară. Cu toate precauțiile, tot vei da peste cititori care scot din context, nu pricep cu adevărat sensul celor scrise, îți fac procese de intenție și se declară vexați, pentru că iau totul ca pe un atac la persoana lor (aș numi asta egocentrismul ofensatului nativ).
În realitate, mai este Facebook o imensă rețea de socializare, sau, mai degrabă, o mini-închisoare, în care fiecare se auto-izolează în bula lui și permite accesul unui număr limitat de prieteni? Faptul că, aparent, deținem acest control al interacțiunilor e un avantaj sau un dezavantaj?
Arhitecții “standardelor comunității” lasă paza acestora pe seama unor algoritmi surzi, orbi și cam stupizi. Mi s-a întâmplat să primesc o interdicție de acces pentru o postare veche, în care condamnam fascismul: cu lista lui mecanică de cuvinte-cheie, algoritmul a dedus că făceam apologia fenomenului… Cu prilejul audierii din Congresul american, Mark Zuckerberg a recunoscut că efectele FB sunt incontrolabile. Poate că era maniera lui de a descuraja reglementările guvernamentale… Altfel, echo chambers exprimă cognitiv și digital tribalismul lui homo sapiens, care e o ființă teritorială, belicoasă și selectiv-solidară. Putem corecta aceste date genetice prin educație, dar nu le putem elimina.
Datul cu părerea despre tot ce mișcă este o ”ocupație” preferată de poporul român. N-ar fi fost Facebook, probabil am fi inventat noi ceva. Dacă așezăm, acum, în oglindă Facebook și celebra Poiană a lui Iocan, am obține un veritabil film al evoluției socializării la români?
N-am revăzut ecranizarea romanului Moromeții, dar am văzut recent un film documentar din 1948, care arăta o Românie distrusă de război, de secetă, săracă, analfabetă, în plină sovietizare… Să ne bucurăm că, prin eforturile națiunii și cu ajutorul Occidentul, am parcurs un drum întortocheat, dar ascendent. Altfel, n-aș zice că ne dăm cu părerea mai mult și mai prost decât orice alt popor. Prin revoluția tehnologică a veacului 21, toți oamenii trăiesc undeva între Efectul Dunning-Kruger, Principiul lui Peter și Legea lui Murphy...
***
Recent, la Editura Polirom, a apărut un nou volum ce poartă semnătura lui Teodor Baconschi. ”Efectul de lupă. Câteva priviri asupra culturii contemporane” este o colecție de texte publicate în ultimii ani în Dilema veche și grupate pe centre de interes definitorii pentru autor: relaţia noastră cu Occidentul, cu propria societate, cu faptul religios şi cu marile cărţi.
”Prin sunetul său de fond, scrisul lui Baconschi sugerează o natură funciarmente serioasă, care însă, prin liniile ei melodice şi unele sunete mai înalte, aduce la lumina reflectoarelor, în plină scenă, un temperament jovial şi dispus la amuzamente. De aici armoniile atrăgătoare şi cantabile pe care scriitorul le scoate din mai toate subiectele sale, chiar şi când sunt dificile”, spunea Horia Roman Patapievici, despre cartea lui Baconschi.
Noi, ca să întărim aprecierile lui (și în ton cu subiectul interviului) redăm un fragment dintr-un text din prima parte a volumului, ”Moartea ca valoare adăugată”:
Moartea oferă însă cel mai frumos cadou al creatorului (oameni de cultură și artă, personalități la modul general – n.r.) față de comunitate. (…) Lumea accesează articolul aferent din Wikipedia, pe Facebook apar mărturii efuzive, amintiri egocentric-pioase și laude hiperbolice, primarii ies cu propunerea de a boteza străzi din urbea lor cu numele „drag” al defunctului, se lansează chete online pentru statuia (sau măcar bustul) care să perpetueze „prezența” celui dispărut. Întrucât provoacă emoții colective, moartea se vinde bine, adună like-uri și redistribuiri: e de bonton să postezi propria variantă de necrolog, îngroșând cu eleganță sau patos lamentațiile obștești.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 272
Pentru abonare, click aici
