Kurt Habersatter: Un director care apreciaza oamenii si atitudinea profesionista

November 9, 2018 21:13

April 7, 2004 00:00 ▪ de Rodica Nicolae

Kurt Habersatter: Un director care apreciaza oamenii si atitudinea profesionista

Conduce de patru ani Holcim (Romania) si nu regreta nici o zi din viata sa aici. Ii place punctualitatea. Isi apreciaza oamenii si atitudinea lor profesionista.

Nu neaparat am avut un plan, ci cateva idei si mai ales cateva dorinte care, bineinteles, au suferit modificari de-a lungul timpului. La inceput, am vrut sa devin pilot, la fel ca majoritatea baietilor. Acest plan a esuat din simplul motiv ca nu pot distinge aspectele legate de nuantele culorilor. Asa ca oricat de destept as fi fost si oricat de bine dotat fizic, nu era de ajuns.

La ce varsta ati facut aceasta descoperire?

S-a intamplat cand am inceput pregatirile pentru a urma scoala de piloti, deci pe la 17 ani. Pe urma, am avut un alt vis: sa devin profesor de gimnastica. Imi placea foarte mult sportul, ca si acum, dealtfel. Am jucat handbal timp de 25 de ani. Apoi, am analizat mai bine si am realizat felul in care noi, ca elevi, reactionam fata de profesorii nostri. Si de obicei, in liceu, eram foarte obraznici. J Mi-am pus intrebarea daca vreau cu adevarat lucrul acesta. Cum m-as vedea la varsta de 50-60 de ani? Inca ii invat sport pe copii?! Am ajuns la concluzia ca nu as fi avut prea multe posibilitati sa ma dezvolt ca persoana. In fine, cea de-a treia viziune, pe care am si pus-o in practica, a fost sa devin inginer mecanic.

Cineva din familie v-a influentat decizia?

Nu. Am avut posibilitatea sa aleg de unul singur, bucurandu-ma, bineinteles, de sprijinul parintilor mei. Asa ca am urmat cursurile Institutului Federal de Tehnologie (ETH), Z"urich, din Elvetia. Am vrut sa stiu care este tehnologia din spate, cum merge o masina, ce se ascunde in aceasta cutie pe care o vedem functionand, fara sa stim exact ce este in ea. Odata studiata partea tehnica a lucrurilor, o sa fiti surprinsa, dar nu m-am indreptat spre industria de masini, ci spre protectia mediului inconjurator.

Ma mir. De ce?

Am putea spune ca multe lucruri sunt conduse de intamplare, dar cu siguranta exista o logica in spate. In ultimul meu an de studiu, eram sigur ca in ziua in care voi obtine diploma, voi pleca din universitate si nu voi mai invata. Dar, in ultimul moment, am decis sa raman colaborator al unui profesor. In primul an, m-am ocupat mai ales de trainingul si pregatirea studentilor. Din nou, din intamplare, profesorul a venit la mine si m-a intrebat daca m-ar interesa o propunere de colaborare in domeniul evaluarilor ciclurilor de viata. Asa am ajuns sa lucrez in calitate de consultant in domeniul managementului mediului. Protectia mediului reprezenta o prioritate in Europa de Vest si trebuia elaborata o metodologie privind analiza, evaluarea ciclurilor de viata cu aplicabilitate in industria de ambalaje. Faptul ca de formatie eram inginer a reprezentat un avantaj in intelegerea procesului. Din dorinta de a aprofunda acest domeniu m-am decis sa urmez studii doctorale devenind astfel in 1994 doctor in stiinte tehnice, tema fiind managementul mediului. In perioada urmatoare, ca o evolutie fireasca, am realizat ca pot avea mai multa responsabilitate. Voiam sa fac parte dintr-o companie multinationala, sa fiu implicat in diverse proiecte, de la inceput pana la sfarsit. Adica exact aspectul care face diferenta intre un consultant si un businessman.

Ce ati facut?

M-am gandit: am un background tehnic, sunt inginer, s-a dovedit in timp ca nu sunt pasionat de detalii. Sunt mult mai interesat de ansamblu, de strategie, asa ca m-am gandit ce companie m-ar angaja. Am luat decizia ca vreau sa lucrez pentru o companie internationala, care poate sa-mi ofere expunere catre alte tari, catre alte culturi, catre alte proiecte. Am facut o lista a companiilor cunoscute care ar putea fi interesante si am actionat. Holcim a fost una dintre optiuni!

Ati avut un consilier de cariera?

Nu am avut nici un mentor. Dar la Holcim am avut sansa sa am superiori ierarhici excelenti, de la care am avut ce invata. La inceputuri, am tinut doar legatura cu profesorii mei, care intotdeauna au fost disponibili sa-mi raspunda la intrebari. Dar pana la urma, o asemenea decizie o iei singur. Ce am invatat eu este ca nimeni nu-ti bate la usa sa-ti spuna "Te plac, hai sa-ti dau ceva de lucru". Trebuie sa-ti spui: "Este cariera mea, trebuie sa lupt pentru ea!" Din momentul in care am ales sa lucrez la Holcim si am fost acceptat, planul meu de cariera a devenit mult mai organizat. La Holcim Group Support, am lucrat tot in domeniul protectiei mediului, ocupandu-ma si de elaborarea diverselor strategii de descoperire a combustibililor alternativi. Pana in 1996, am fost implicat in proiecte ce acopereau tari precum Germania, SUA, Elvetia, Mexic, Franta, Benelux.

Ati avut un obiectiv clar de cariera?

Tin minte ca in acea perioada am fost intervievat de catre cineva din departamentul de resurse umane al companiei si una din intrebarile tipice a fost: "Ce vrei sa devii in urmatorii cinci ani?" Am raspuns ca daca pana la varsta de 40 de ani nu sunt capabil sa conduc o companie din Grupul Holcim, inseamna ca am esuat. Din fericire, mi-am atins obiectivul la 36 de ani. Fiind interesat de general management, am avut sansa sa mi se ofere posibilitatea de a avea un job la sediul central, in calitate de asistent al managerului responsabil cu Europa de Est. M-am gandit ca este o oportunitate foarte buna sa lucrez cu o persoana care conducea companii din mai multe tari si sa invat despre ce este vorba. Asa ca timp de 3 ani, am calatorit in tarile Europei de Est, fiind responsabil cu implementarea de planuri strategice. Am fost implicat si in proiecte de achizitii. In Romania, am venit prima oara in februarie 1997. In acel moment, gandeam ca e doar un proiect si ca va urma un alt proiect, in alta parte. Istoria a demonstrat ca lucrurile stau altfel, pentru ca, intre 1997 si 1999 – perioada in care industria cimentului din Romania se privatiza – am venit in Romania in fiecare luna, pentru doua zile sau pentru o saptamana.

Ce a urmat?

O data ce afacerile se dezvoltau in Romania, seful meu a decis ca trebuie sa existe un Comitet Director pentru Holcim (Romania). Astfel, spre sfarsitul lui 1999, intr-o dimineata, m-a chemat in biroul sau si mi-a spus: "Vreau sa-ti ofer sansa sa devii director general la Holcim (Romania). Ai trei luni ca sa te pregatesti. In ianuarie 2000 incepi job-ul". Nu a fost in planurile mele sa ma mut cu totul aici, dar a fost o oportunitate care mi s-a oferit. Exista intotdeauna o fereastra deschisa catre oportunitate. Trebuie sa iei decizia cat timp fereastra este deschisa. Timp de trei ani invatasem. Acum aveam sansa sa aplic ceea ce acumulasem. Asa ca, iata-ma aici. Initial am venit pentru doi ani si jumatate, dar deja au trecut patru ani si trei luni. Niciodata nu am avut vreun regret ca stau permanent in Romania si ca am stat mai mult de doi ani si jumatate. Intre timp, compania s-a dezvoltat, am investit foarte multi bani pentru a ne moderniza fabricile. In derularea proceselor de reorganizare, a trebuit sa fac si lucruri mai putin placute, cum ar fi concedierea angajatilor. Dar asta imi doream, sa fiu implicat in toate fatetele afacerii. Cand am venit aici stiam care este punctul de plecare si unde trebuie sa ajung.

Ce valoreaza cel mai mult pentru Holcim in Romania: materia prima sau oamenii?

Echipamentele performante sunt punctul de plecare. Dar e nevoie de cineva care sa si opereze aceste echipamente. De aceea, oamenii conteaza foarte mult, precum si atitudinea acestora. Daca sunt seful departamentului mecanic si primesc noi utilaje, trebuie sa ma port ca si cum ar fi ale mele; daca nu le mentin curate si daca nu le intretin este ca atunci cand mi-as distruge ceva in propria casa.

Cum ii determinati pe oameni sa gandeasca asa?

In primul rand, este conducerea prin exemplu. Incepem cu masinile companiei. Am privilegiul de a avea o masina data de companie; nu imi apartine, dar o tratez ca si cum ar fi a mea. Ma supar cand vad pe ea o zgarietura sau o murdarie. Exigentele pe care le am fata de mine insumi, le am si fata de angajatii mei. Am reusit astfel ca angajatii nostri sa aiba un comportament adecvat. Cum pentru a obtine un asemenea rezultat colectiv este destul de greu, a trebuit sa fim foarte stricti renuntand la oamenii care nu au reusit sa se incadreze in cultura noastra organizationala.

Cum va petreceti timpul liber, aveti niste locuri preferate in Romania unde va duceti?

Din cand in cand ne ducem la munte, unde ne simtim putin ca acasa. Mergem sa schiem. Dar iesim si vara, la un gratar. Uneori, vara mergem la mare.

In timpul saptamanii, daca aveti timp liber, cum vi-l petreceti?

Dorm! J Am glumit. Imi petrec putin timp liber cu familia. Incerc sa fac sporturile preferate care au fost intotdeauna importante pentru mine. Pana cand am venit in Romania, am jucat handbal; acum fac jogging, inot, merg la gimnastica, joc putin tenis.

Din punctul carierei dv. ce urmeaza?

Vorbiti cu seful meu! J Este clar ca o data ce ajungi mai sus in organizatie, este mai putin oxigen. Nu sunt oportunitati in fiecare zi. Cred ca un treilea pas al carierei mele in cadrul Grupului ar fi sa preiau o companie cu un volum de afaceri si mai mare, pentru ca Holcim (Romania) reprezinta din acest punct de vedere o companie medie. Cifra noastra de afaceri a fost anul trecut de o suta de milioane de euro, intentia mea in viitor este sa preiau, spre exemplu, o companie de cinci sute de milioane de euro. Sau poate chiar sa preiau responsabilitati pe mai multe tari. Si daca ferestrele nu se deschid spre aceasta oportunitate, se vor deschide spre alta!