Matei Dumitrescu, „investprenor”. Omul care transformă pasiunea în împlinire și câștig

Momentul 0: o casă dărăpănată de pe Calea Moșilor

Când eram mici, ce eram? Eram rockeri! Așa am început eu să fiu antreprenor. Cântam cu o trupă și plăteam ca să închiriem cu ora săli de repetiție. Eram fraieri și mergeam de colo-colo, când aveam timp, n-aveam unde să ne ținem instrumentele… Și-am găsit într-o zi o casă dărăpănată pe Calea Moșilor, unde un domn ne-a închiriat-o foarte ieftin. Într-o săptămână, aveam sala de repetiții acolo. A noastră. Noi repetam de două-trei ori pe săptămână, iar în restul timpului închiriam sala către alții.

După doar o lună, trupa cu care cânta Matei Dumitrescu pe la începutul anilor 2000, în ultimii ani ai adolescenței, câștiga din subînchirierea sălii nu mai puțin de 1000 de euro. Și chiar mai mult decât atât, în perioada ce a urmat. Cea mai mare sumă obținută într-o lună se apropia de 2000 de euro.

„Nu mă implic în ceva ce nu mă pasionează”

Deci pornești de la o nevoie, ceva ce te roade pe tine. Dar ăsta nu e business, sunt niște… semințe de business. Sunt drăguțe și importante. A fi rocker, a vrea să faci muzică și a vrea să faci și bani din pasiunea ta, asta e o sămânță bună, pentru că o faci din pasiune. E ceva ce-ți place și vrei.

Pare a fi secretul lui Matei pentru succesul obținut până acum: el face doar ce îi place. Nu se implică în ceva ce nu îl pasionează. În ceva pentru care nu ești motivat să te dai jos dimineața din pat. În plus, trebuie să îi placă și oamenii cu care lucrează. „Nu mă apuc să fac business ca să fac bani. N-o să faci bani așa! Trebuie să faci ceva care îți place, ori pentru tine, ori pentru alții, și la un moment dat o să iasă banii, dacă faci lucrurile bine și frumos.”

Când „s-a făcut mare”, Matei s-a făcut antreprenor – tot cu și din pasiune. Îi plăceau artele marțiale, dar sala în care se antrena era departe de casă. A închiriat un spațiu, și-a convocat profesorul, a organizat un grup pe Facebook în care a adunat clienții, a pus totul pe roate, s-a antrenat și a făcut profit.

Dar adevăratul antreprenoriat urma să vină din cu totul altă zonă: IT & traduceri.

„Investprenor”, om de vânzări

Astăzi, la 35 de ani, plantează „semințe”, crescând câte o afacere – ca cea dedicată pasiunii pentru artele marțiale -, apoi merge mai departe, bucurându-se că ideile deja concretizate își pot lua zborul, că pot merge mai departe singure. „Ca niște copii. Nici pe ei nu poți să-i ții în brațe până la 20 de ani. Sigur, dacă păstrezi un procent din afacere, iar el întoarce și dividende, cu atât mai bine.”

Știind toate astea, noi l-am declarat „mentor”, deși Matei se declară a fi un hibrid între investitor și antreprenor. Investitorul clasic găsește o idee care aparține altcuiva, o susține până la un nivel, apoi o dă mai departe într-o formă sau alta luându-și banii investiți înapoi, în timp ce Matei își conduce firma proprie de pe când avea 20 de ani. O firmă de software și traduceri. Știe să programeze? Inițial răspunde că nu, apoi se corectează. Știe, „cât de cât”, dar ideea nu e să muncești tu, ci să ai angajați pentru asta. „Apăruse moda în care trebuia tradus tot software-ul, să-ți arate conținutul în limba utilizatorului. Și a apărut chestia asta cu traducerea de software. Am primit mult de lucru, și businessul ăsta încă funcționează. Îl am și acum și e destul de sus în piață.”

Chiar foarte sus: cifra de afaceri estimată pentru 2015 atinge o jumătate de milion de euro.

L-au ajutat niște părinți înstăriți și cu fler de business? Nicidecum. În liceu, în anii 90, purta o pereche de blugi chiar și doi ani – familia sa făcea parte din așa-zisă pătură de mijloc a vremii, care se zbătea de la un salariu la alta. A fost și singura ocazie cu care Matei a lucrat „la patron”.

Căram o geantă în care aveam tot felul de prostii… răzătoarea nu-știu-care… nu Borner, alta! Mergeam din magazin în magazin ca să vând chestii din astea. Aveam 17 ani și am învățat sales. Vânzări. Nu eram tocmai bun și nu-mi plăcea ce fac, dar îmi plăcea cum fac. Cred că acum aș putea să lucrez și la REBU în vânzări. Pot să fac contracte, să văd cui îi trebuie ce îi trebuie, și asta îmi place, pentru că interacționez cu oamenii și le rezolv problemele!

Asta fac antreprenorul și investitorul business-angel, în special, care învață antreprenorul cum să vândă. „A vinde înseamnă să găsești un om care are o problemă și metoda de rezolvare a problemei. Există un bolnav, tu ești medicul, iar tu găsești medicamentul și tratamentul potrivit. Apoi ești plătit.”

Mentor / business angel

S-a implicat în circa 15 afaceri ca „business angel”, deși nu e chiar de acord cu titulatura, și explică de ce: „Eu ajut benevol oamenii și le explic, dacă vor să își facă un business, cum să și-l facă. Cum să abordezi clienții, cum să-ți definești produsul, care sunt clienții, targetul. Cum comunici cu ei, pe ce canale. Cum vinzi produsele sau serviciile. Cum faci diferența dintre vânzare, comunicare, verificarea targetului – care poate fi o chestie foarte «tricky». Care e cea mai bună și eficientă strategie. Cum îți găsești partenerii, cum exploatezi cât mai bine resursele pe care le ai, cum îți definești activitățile astfel încât să fii focusat pe o treabă și nu să le faci pe toate.”

Dacă ai un partener, de exemplu, atunci trebuie să stabilești de la bun început reguli cât se poate de clare, practic, un contract prenupțial cu viitorii parteneri. Fără nicio rușine, pentru că orice se poate întâmpla, atrage atenția Matei.

E practic imposibil să te ocupi de atâtea lucruri fără să fii organizat, iar instrumentul lui de lucru – pe care îl recomandă – e un mare tabel în Excel cu procese, proceduri și orice alt detaliu relevant. Iar asta îi permite luxul de a avea timp liber. „Mi-am cumpărat libertatea. Știi vorba aia: țigara ia o oră pe zi din viață, alcoolul – două ore, iar ziua de muncă – opt ore!”

Ca mentor, este invitat la evenimente de business din România, dar și din străinătate, mai ales la cele care au legătură cu start-up-urile, pentru a le vorbi tinerilor despre toate lucrurile de mai sus. A urmat în urmă cu mai mulți ani cursurile uneia dintre școlile de antreprenoriat de la Viena, Investment Academy. A luat contact acolo cu investitori și mentori în timpul formării, iar acum poate spune că reprezintă școala la București și în țară. Este și motivul pentru care e atât de căutat, dar nu și singurul.

Organizatorii mă caută și pentru că nu sunt un bătrân din aceia cu bani mulți care vin să se dea mari despre cum au făcut ei primul milion. Când eram eu mai mic și participam la asemenea conferințe ca spectator, auzeam același discurs la fiecare eveniment. Și am avut un declic: oamenii ăștia vorbesc despre ei, iar puștii din sală se uită cu gura deschisă și nu înțeleg nimic. Și nu le mai vine să se apuce de treabă. Rețeta mea e: vreți să știți cine sunt? Intrați pe net, Facebook, LinkedIn, mă găsiți voi și aflați cine sunt eu. Dar acum mă interesează cine sunteți și ce vreți voi.

„Am făcut copii și n-aveam ce să le dau de mâncare…”

Desigur, afirmația nu poate fi interpretată ad litteram!… Una dintre modalitățile prin care și-a cumpărat libertatea și confortul este tocmai activitatea sa de mentor și business-angel, un proiect de suflet fiind Coșul de legume.

Nevoia te-nvață, mai ales când e vorba de o nevoie primară. Tată de doi copii mici, a căutat să le asigure nu doar hrană – asta deja nu mai era o problemă din unghiul financiar -, cât o alimentație corectă. Din nou, Matei ajungea să câștige bani acoperind și o nevoie personală: legumele și fructele disponibile pe piață, tratate până la dispariția gustului și aromelor naturale, nu erau pe gustul lui. Așa a apărut Coșul de legume, fermă preluată cu 30 de clienți și ajunsă, într-un an de zile, la 3000 de clienți. Câștigul nu a însemnat doar bani, expunere și hrană sănătoasă pentru acasă, ci și antrenarea unei abilități noi, de vânzare către foarte mulți clienți deodată. „Marketing adevărat”, în care a învățat să împacheteze ideea de „sănătate pentru familie”, doborând ideile tradiționale de vânzare a acestui tip de produse. Cum a făcut asta? Simplu: a înlocuit kilogramul cu coșul, a făcut abonamente, a desprins complet conceptul de „cartofi sau ardei la 2 lei”, a schimbat ideea de unitate, preț, cantitate. Concret, legumele și fructele se vindeau la un loc, cu coșul, pentru că nu ai nevoie doar de roșii sau doar de castraveți, ci și de morcovi, pătrunjel, mere sau cartofi. Toate se livrau acasă, fie la comandă unică, fie pe bază de abonament, săptămânal sau lunar.

Au preluat ideea și alții, dar n-au fost în stare să o facă la fel de bine, iar cei care au acum în grijă Coșul de legume nu s-au descurcat la fel de bine.

E obositor, admite Matei, chiar și atunci când nu muncești tu efectiv pe câmp, ci te ocupi doar de marketing, comunicare, parteneriate și procesele de lucru – partea lui de implicare la Coșul de legume. Au lucrat cu școli, grădinițe, restaurante, au organizat evenimente, au vândut în curtea librăriei Cărturești, au câștigat expunere și au crescut un brand în timp ce și-au hrănit clienții, pe baza a trei valori – sănătate, familie, autenticitate.

Creator de idei de furat

De când nu mai apelează la Coșul de legume, nevoia de produse oneste reapare în familia lui. Așa a descoperit o idee implementată în Olanda, Belgia, dar și SUA, „Myfarm”. „Îi dau numele, pentru că dacă vine cineva să fure ideea, o cumpăr de la el!”, râde Matei.

Ideea constă în a cumpăra câteva hectare de teren pentru culturi, teren pe care l-ar împărți în loturi și l-ar da în chirie oricui l-ar dori, chiriașul urmând să decidă ce plantează. Matei ar pune la dispoziție mâna de lucru și tehnică – adică tractoare și unelte necesare, semințe, consultanță; practic, el se ocupă de tot, în timp ce tu ai terenul și produsele care rezultă, cu care poți face ce vrei – le prelucrezi, le vinzi, le consumi.

Doar unul dintre planurile de viitor. Tinerii „se tem să meargă la serviciu”

Pe termen lung, și-ar dori să deschidă „o școală ca lumea de antreprenoriat” – și asta pentru că ce e acum pe piața din România, din punctul său de vedere, este foarte fragmentat. „Unii educă, alții predau investiții… și așa mai departe. Nici nu e o masă mare de oameni care să își dorească să ajungă antreprenori. De asta e și o mare discrepanță între start-up-uri.”

Din ceea ce vede în alte capitale europene, unde călătorește și în scop didactic, tinerii sunt înclinați către ideea de antreprenoriat. Nu chiar din perioada liceului, când oricum nu ar fi pregătiți pentru așa ceva, crede Matei. „Pierd banii!”, spune el. La o școală de acest gen din Praga a văzut 50 de start-up-uri, la cea din Viena – 20. El însuși a lucrat în ultima perioadă cu 15 start-up-uri. Practic, acestea sunt semințe ale acelor afaceri în care Matei ar putea investi în viitor, dar și semințele școlii „ca lumea”. Un demers educațional de impact, care să educe cât mai mulți viitori antreprenori.

Tinerii nu vor să meargă la serviciu, le e frică de asta. Prin urmare, pentru ei, antreprenoriatul e un shortcut – o scurtătură – ca să nu muncească în mod tradițional. Dar vor munci de 1000 de ori mai mult! Și atunci e esențial să-ți placă enorm ceea ce faci. Altfel, te trezești într-o capcană și nu-ți iese. Mai e varianta în care ei cred că asta le va furniza bani. Poți să câștigi, poți să nu câștigi. Nu orice afacere iese. Foarte multe start-up-uri se ridică, ajung să se autosusțină. Dar la fel de bine poți ajunge să închizi.

Tinerilor le mai lipsește ceva, spre deosebire de competitorii lor mai experimentați din antreprenoriat: seriozitatea și capacitatea de a identifica nevoile nesatisfăcute ale unei nișe oarecare, crede Matei. Abia spre 30 de ani apar preocupările mai serioase, spune el, „când au apucat să vadă câte ceva din viață”. Adică atunci când realizează și că nu pot face un business „de azi pe mâine”.

Cât privește categoria celor mai mici dintre viitorii angajați sau antreprenori, pentru că și el este tată, e direct interesat să își educe propriii copii în spiritul dezvoltării pasiunilor. Așa că spune că nu are mari așteptări de la școala tradițională… „Vreau să învețe să gândească, să fie liberi, curioși, să experimenteze, să exploreze. Nu să învețe pe dinafară, de exemplu.”