Pentru superșefi echipa este cea care face diferența într-un context concurențial
Legislația, sustenabilitatea și, de asemenea, transformările tehnologice, care au afectat deja multe industrii, precum și piața petrolului, dar și cererea de proteine vegetale – care este în creștere – sunt câteva dintre provocările pentru o companie din domeniul procesării oleaginoaselor.
„Compania este puternic afectată, cel puțin de indicii la nivel european, care nu pot fi influenţaţi, astfel încât, dacă dorim să rămânem un actor important pe piață, trebuie să fim suficient de agili pentru a ajusta în mod constant modelul de afaceri”, spune Pascal Pinson, Directorul General al Expur.
Pascal Pinson ocupă această funcție din ianuarie 2016. Expur, care face parte din grupul francez „Avril”, este o companie care are o cifră de afaceri de peste 300 milioane de euro și 500 de angajați, una dintre cele mai mari companii de procesare a oleaginoaselor din România. Expur procesează semințe de floarea-soarelui și rapiță producătoare de petrol brut, ulei rafinat, biodiesel și mese de proteine. Uleiurile sunt vândute pe piața internă (Bunica, Olpo etc.) și pe piețele de export, iar mesele proteice sunt vândute în mare măsură clienților din România / Marea Neagră cu amănuntul și producătorilor de furaje pentru animale.
Pe parcursul ultimilor 25 de ani în Industrie & Banking, Pascal Pinson a deținut mai multe roluri de conducere în organizațiile din întreaga lume: Italia, Franța, Canada și acum în România, cu responsabilități globale și regionale cu privire la activitatea de concepție și implementare. „Am dezvoltat în acești ani o cunoaștere aprofundată în materie de business leadership și management general de afaceri, îmbunătățire și expertiză tehnică, finanțe și fuziuni & achiziții, în proiecte precum SAP, dar și de restructurare și uneori închidere de companii”, spune Pascal Pinson.
Nici la Expur rolul său nu este unul simplu. Din punctul său de vedere, provocarea pentru Expur este diversificarea afacerii, prin aducerea mai multor produse cu valoare adăugată în portofoliu, reducerea dependenței de fluctuațiile pieței și abordarea noilor segmente de piață, cum ar fi export, B2B, fără a crește sarcina în cadrul organizației.
GESTIONAREA ECHIPEI
Dar cum faci acest lucru, când ajungi într-o companie nouă, unde trebuie să gestionezi 500 de angajați? Prima cerere a lui Pascal Pinson, atunci când a ajuns la Expur, a fost să stea de vorbă cu un număr cât mai mare de angajați, pentru a discuta despre ei, despre rolurile lor, precum și despre interesele sau provocările lor. „Afacerea pentru mine este o poveste despre oameni, bărbați și femei, așa că prioritatea mea a fost să dedic timp pentru angajați, și după aceea totul este mult mai ușor”, spune Pascal Pinson.
Aceeași filosofie o adoptă și atunci când întâlnește o echipă care este mai conservatoare și acceptă mai greu schimbarea, deoarece crede că membrii unei echipei mai reticente la schimbare pot pune în pericol rezultatul final al unei afaceri. „În cazul în care o persoană nu vrea să se schimbe, tu ca lider trebuie să înțelegi motivele și să găsești o cale de a comunica cu această persoană. Nu uita, echipa este cea care face diferența într-un context concurențial, nu mașinile sau investiția”, completează Pascal Pinson.
Personal, este convins că lumea este frumoasă pentru că suntem diferiți. Chiar de pe contul său de LinkedIn anunță că îi place să lucreze cu echipe internaționale. De altfel, contextul nostru de afaceri devine tot mai complex și merge în această direcție. În plus, dacă oamenii ar vedea lumea cu aceleași lentile, ar exista mai puține șanse de a găsi cea mai bună opțiune.
Dar poate cele mai dificile proiecte în care a fost implicat au fost cele de restructurare. De altfel, o restructurare este de fiecare dată dureroasă pentru oameni, dar, din păcate, uneori este inevitabilă. Lumea se mișcă rapid și dacă vom îngheța o organizație pentru totdeauna, cu siguranță nu va fi o rețetă bună pentru viitor. De îndată ce oamenii pot accepta acest mod de a gândi, crede Pascal Pinson, vor fi capabili să transforme această restructurare într-o aventură de succes, deoarece ei pot găsi noi provocări și proiecte pentru viitor. „Îmi amintesc, când am restructurat o fabrică în sudul Franței, am permis crearea mai multor locuri de muncă decât înainte. A fost poate unul dintre cele mai importante succese ale mele.”
Pascal Pinson – INTERVIU
Care este rețeta pentru a conduce o companie?
Nu știu dacă există o rețetă. Personal cred cu tărie că societățile care mențin o legătură puternică între execuție și strategia de afaceri, cu un foarte disciplinat follow-up au mai multe șanse de succes. Cu toate acestea, piața noastră este foarte competitivă, astfel încât organizația noastră trebuie să aibă o agilitate reală pentru a fi capabilă să răspundă clienților noștri, prin schimbările noastre de business, care vor contribui la menținerea competitivității noastre, pentru a reduce costurile și a crește veniturile an după an.
Ați făcut vreodată greșeli în afaceri? Care? Ce ați învățat?
Da, în mod categoric am făcut greșeli, dar sunt convins că învățăm mai multe din greșeli decât din succesele noastre (dar avem nevoie de unele, este bine pentru starea de spirit). De îndată ce accepți unele provocări, te expui eșecului. Dar în ceea ce mă privește, vreau să învăț în fiecare zi și să stimulez munca în echipă, cu toate consecințele care rezultă de aici. Când eram la începutul carierei, manager de fabrică, am estimat greșit contextul social și am devenit o minge de ping-pong într-o situație foarte complexă între conducerea superioară și partenerii sociali. Mi-am pierdut jobul, dar a fost o lecție foarte bună pe care am învățat-o.
Ați lucrat atât în Europa, cât și în alte părți ale lumii. Ce diferențe există în ceea ce privește cultura muncii?
Cultura are un impact semnificativ asupra comportamentului oamenilor și trebuie să-i acordăm o atenție deosebită pentru a evita neînțelegerile, situațiile ciudate și unele frustrări în procesul decizional. Oamenii sunt mai individualiști într-o anumită regiune, spre deosebire de zonele din Africa, unde, de exemplu, aceştia se concentrează asupra deciziei comune.
Ce înseamnă leadershipul pentru dvs.?
Nu cred că există o definiție unică a leadershipului. În grupul Avril (proprietar al Expur), avem trei valori pe care le împărtășesc pe deplin: respect, cutezanță și performanță. Cred că sunt fundamentul unei conduceri bune. Pentru mine, leadershipul este un comportament și pentru altcineva ar putea fi cultură. Pentru mine este același lucru. Am citit un articol recent, care rezumă destul de bine mentalitatea mea: „Singurul lucru de o importanță reală pe care liderii îl fac este de a crea și de a gestiona cultura. Dacă nu reușiți, atunci cultura vă conduce, și nici măcar nu puteți fi conștienți de măsura în care acest lucru se întâmplă.”
Care este liderul dvs. de business favorit?
Eu nu am un lider de afaceri favorit, dar mă gândesc fie la Bill Clinton, care a spus: „În primul rând ascultă și apoi încearcă să înțelegi”, fie la Garry Gasparov, care a spus: „Adaptabilitatea este ceea ce contează cel mai mult.”
Pascal Pinson este absolvent de inginerie, cu un masterat în Finanţe. A avut, de asemenea, posibilitatea de a finaliza un executive training în SUA (Boston), pe când lucra pentru o bancă din Italia. În plus, are experienţă semnificativă în Lean şi 6 Sigma (Master black belt), o metodologie foarte puternică de îmbunătăţire continuă, pentru a maximiza valoarea în orice afacere.
(acest articol a fost publicat în ediția pe luna decembrie 2016 a Revistei CARIERE)