Ce se întâmplă când angajații încep să-și evalueze șefii?

Evaluarea performanței a fost, timp îndelungat, un proces unidirecțional: managerii observau, analizeazau și notau comportamentele, rezultatele și atitudinea angajaților. În ultimii ani însă, tot mai multe companii introduc o practică ce schimbă radical dinamica relației de lucru – evaluarea liderilor de către echipele lor. Această schimbare de perspectivă aduce în prim-plan un nou tip de cultură organizațională, bazată pe încredere, respect reciproc și învățare continuă.
„Se creează un mediu de feedback bidirecțional, în care liderii devin conștienți de impactul lor real. Leadershipul devine mai responsabil și mai centrat pe oameni. Se scot la lumină probleme ascunse: micro-management, lipsa de claritate, favoritisme sau comunicare defectuoasă. Se stimulează o cultură de încredere, transparență și învățare continuă”, explică impactul acestui proces asupra mediului profesional Corina Neagu, fondator DARE – Development Advice & REsources, trainer și consultant în resurse umane.
Un suflu proaspăt
Evaluarea liderilor de către subordonați aduce în organizație un suflu proaspăt și deschide canale de comunicare esențiale. Această abordare permite managerilor să observe cum sunt percepuți cu adevărat și să înțeleagă ce anume îi motivează sau, dimpotrivă, îi nemulțumește pe membrii echipei. În multe cazuri, astfel de evaluări au scos la iveală tipare de comportament disfuncționale sau practici de conducere care subminează încrederea și motivația colectivă.
Beneficiile nu se limitează la zona liderilor. Angajații care au oportunitatea să-și exprime opiniile în mod constructiv simt că vocea lor contează. Se implică mai mult, privesc cu mai multă încredere către leadership și contribuie la un climat profesional mai sănătos.
„Liderii pot ajusta comportamente, stiluri de comunicare sau decizii, îmbunătățind performanța echipei. Angajații simt că vocea lor contează, crescând implicarea și loialitatea. Organizația devine mai adaptabilă și mai echitabilă, atrăgând și reținând talente valoroase”, punctează Corina Neagu.
Nu vizează criticarea autorității
Această formă de feedback invers nu vizează criticarea autorității, ci consolidarea unui tip de leadership autentic, în care influența nu derivă din funcție, ci din calitatea relațiilor și din capacitatea liderului de generare a încrederii. Este o etapă necesară în tranziția către leadershipul transformațional, unde liderul își asumă un rol de facilitator al dezvoltării, atât profesionale, cât și personale.
Pe termen lung, introducerea sistemului de evaluare a liderilor contribuie la consolidarea unei culturi organizaționale sănătoase. Într-un astfel de mediu, performanța nu mai este impusă prin autoritate, ci construită prin colaborare, deschidere și responsabilitate reciprocă. Managerii devin modele de învățare și adaptabilitate, iar angajații – parteneri activi în evoluția organizației.
CITEȘTE ȘI: Managerii care își scriu singuri evaluările: joc de ego sau exercițiu de claritate?
Foto: ID 123678675 | Business ©Kawee Wateesatogkij | Dreamstime.com