Cine sunt angajații toxici pe care TREBUIE să-i concediezi
Angajații care au un comportament toxic nu sunt ușor de observat. Nu sunt genul de oameni care au probleme de comportament, ci cei cameleonici, care se adaptează rapid de la un om la altul și de la o situație la alta și care nu sunt în stare să-și asume nicio greșeală, dar care aleargă, ca la maraton, după lauri.
Jeff Haden, colaborator la revista Inc., scrie pe pagina lui de LinkedIn că, de regulă, angajații care sunt capabili să creeze adevărate probleme într-o companie sunt cei de la care șefii nu s-ar aștepta. Dar colegii lor, da!
Ca acești angajați să fie mai ușor de reperat, Jeff Haden a realizat o listă a lucrurilor pe care le fac și le spun:
1. Spun, frecvent, „Asta nu este treaba mea” – Când un angajat spune că ceva nu este treaba lui, spune, de fapt, că nu îl interesează nici de companie și nici de colegii lui, ci doar ce are strânsă legătură cu el.
2. Cred că și-au îndeplinit obligațiile – Au avut rezultate bune anul trecut, luna trecută, ieri și au impresia că azi nu mai trebuie să facă nimic… Angajații care au impresia asta gândesc că nu mai trebuie să muncească la capacitate maximă pentru că deja au făcut asta.
3. Cred că experiența este de ajuns – Ce vrea să spună, cu adevărat, un angajat care gândește asta este că nu trebuie să-și explice deciziile și acțiunile.
Citește și Cele mai potrivite idei de cadouri pentru șeful tău
4. Conduc ședința informală de după ședința oficială – Deși problemele spinoase ar trebui discutate în timpul ședinței care are loc exact cu acest scop, angajatul cu comportament toxic nu va spune ceea ce crede în timpul ședinței, ci în discuțiile care au loc, pe la colțuri, după fiecare reuniune importantă.
5. Le place să bârfească – Un angajat care îl bârfește pe un alt angajat, în loc să-i spună ce greșeli face, este un angajat care nu are caracter și care nu înțelege ce înseamnă spiritul de
echipă.
6. Pun presiune pe colegi și îi țin în loc – Asta se întâmplă, de regulă, atunci când unul dintre angajați lucrează eficient și își atinge țintele stabilite, iar unul dintre colegi îi spune că poate ar trebui s-o lase mai moale și să nu-i mai facă pe ceilalți să pară ineficienți.
7. Se grăbesc să adune laurii – Acel angajat care se grăbește să primească toată gloria unui rezultat bun nu este un angajat valoros pentru că nici până acum nu și-a dat seama că un rezultat bun este, de obicei, o reușită a unei întregi echipe și nu un succes individual.
Citește și Discursul pe care trebuie să-l ții angajaților la final de an
8. Dau vina pe alții – Când ceva nu iese cum trebuie, se grăbește să găsească țapul ispășitor. Și, evident, acel țap nu este niciodată el…
Potrivit unui alt articol, publicat de Forbes , sunt identificați nouă angajați care sunt considerați o problemă la locul de muncă. Iată despre ce angajați este vorba:
1. Cel cu gura mare.
2. Cel care are o influență proastă.
3. Trădătorul.
4. Negativistul cronic.
5. Cel care critică.
6. Cel care trebuie mereu salvat și care te lasă baltă exact înaintea unor ședințe importante.
7. Narcisistul.
8. Cel care este mult prea cometitiv.
9. Ce care subminează rezultatele celorlați.
Oamenii toxici sunt peste tot în viețile noastre, nu doar la locul de muncă. Sunt acei oameni care ne fac să ne simțim nesiguri pe noi fără un motiv anume. Sunt acei oameni care se plâng imediat ce au de-a face cu cea mai simplă problemă, sunt cei care te critică fără o bază reală și fac comentarii care îi pe cei din jurul lor să se simtă inconfortabil, afăm de pe site-ul Motivation and self-improvement guide.
Ce este cel mai grav în ceea ce-i privește pe acești oameni cu comportamente toxice este că pot destrăma chiar și o echipă foarte închegată. Asta pentru că, de regulă, nu sunt în stare să-și asume că fac parte din acea echipă și că trebuie să se comporte în consecință. Acești oameni toxici vor să fie în funcții de conducere și reușesc să ajungă acolo prin intimidarea contra-candidaților pentru același post.
Dar există și situații când angajatul cu comportament toxic reușește să unească restul echipei împotriva lui. Când lucrurile stau așa, totul devine mai transparent și mai ușor de gestionat.