Companiile anunță noi angajări în următoarea perioadă
Previziunea Netă de Angajare a atins valoarea de +12%, prognoza fiind cea mai puternică din trimestrul IV/2012 și până în prezent, și depășind cu 5 puncte procentuale Previziunea ajustată sezonier din primul trimestru al acestui an.
„Intențiile de angajare se intensifică, pe fondul semnelor de stabilizare din întreaga Europă și a climatului preponderent pozitiv la nivel mondial, însă nu credem că avem de a face cu un optimism crescut, ci mai degrabă cu o atenuare a pesimismului” a declarat Valentin Petrof, directorul general al ManpowerGroup România. „Creșterea Previziunii Nete de Angajare la nivel național se bazează atât pe o crestere a numărului companiilor care intenționează să facă angajări în trimestrul următor – aproape unul din cinci – cât și pe scăderea semnificativă a procentului de angajatori care nu intenționează redimensionări, de la maximul istoric de 78% în trimestrul I la doar 69% în trimestrul II/2014. Imboldul spre angajare există, dar este fragil și trebuie susținut de un cadru fiscal și legislativ stabil.”
În șapte din cele opt regiuni cuprinse în studiu, angajatorii se așteaptă la o creștere a numărului total de angajări în intervalul aprilie-iunie 2014. Piața forței de muncă va fi activă îndeosebi în regiunea Vest, unde Previziunea Netă de Angajare este de +30%, cu 27 de puncte procentuale mai puternică decât cea raportată în trimestrul anterior. Și angajatorii din Sud-Est și Nord-Vest prevăd angajări, raportând Previziuni Nete de Angajare de +22%, respectiv +24%. Angajatorii din Sud-Vest continuă să fie caracterizați de prudență, anticipând o Previziune Netă de angajare de -1%, singura cu valoare negativă din întreaga țară. În această regiune, Previziunea Netă de Angajare nu a avut valori pozitive de cinci trimestre consecutiv.
Într-o mai mică sau mai mare măsură, angajatorii din nouă din cele zece sectoare de activitate analizate s-au arătat încrezători în privința angajărilor din al doilea trimestru al lui 2014. Planurile de angajare cele mai ample se prevăd în sectorul Industriei prelucrătoare, unde Previziunea Netă de Angajare de +26% a crescut cu 8 puncte procentuale față de trimestrul I/2014. Activitatea de angajare din sectorul Administrației publice și serviciilor sociale ar putea să atingă cea mai mare intensitate din trim.I/2012 până în prezent, dat fiind că angajatorii raportează o Previziune Netă de Angajare de +16%, cu 11 puncte procentuale prognozei pentru intervalul ianuarie-martie 2014.
Încrederea angajatorilor din sectorul Finanţe, asigurări, servicii imobiliare şi servicii de afaceri a crescut, după cum ilustrează Previziunea Netă de Angajare de +12%, cu 10 puncte procentuale mai ridicată decât cea a trimestrului anterior. Se remarcă creșterea înregistrată în sectorul Construcții, unde angajatorii anticipează angajări pentru prima dată în ultimele șase trimestre și anunță o Previziune Netă de Angajare de +10%.
La capătul opus al spectrului se situează sectorul Electricitate, apă, gaz, unde Previziunea Netă de Angajare de +3% denotă o reluare încetinită a activității de angajare, ce survine după șase trimestre de prognoze negative. Angajatorii din sectorul Transport, depozitare şi comunicaţii se așteaptă la cea mai slabă piață a forței de muncă, Previziunea Netă de Angajare fiind de 0%, în scădere cu 3 puncte procentuale față de primul trimestru din 2014 și cu 12 puncte procentuale față de trimestrul II al anului precedent. Valoarea previziunii este cea mai scăzută raportată în acest sector din trim. I/2011 și până în prezent.
„Valoarea Previziunii Nete de Angajare variază într-un interval extrem de larg, atât de la regiune la regiune, cât și de la un sector de activitate la altul. Observăm diferențe de 20 până la 30 de puncte procentuale, ceea ce denotă că semnalele pozitive nu sunt percepute ca o certitudine. Planurile angajatorilor par mai degrabă consecința unor dezvoltări globale ale sectoarelor lor de activitate, care se reflectă și asupra regiunilor geografice din România în care este localizată activitatea lor, decât un indicator al sănătății pieței forței de muncă naționale,” remarcă Valentin Petrof. „Totuși, planurile optimiste ale angajatorilor înseamnă că cei aflați în căutarea unui loc de muncă vor avea mai multe oportunități de a activa în domeniul dorit și ne așteptăm să observăm și să deservim o piață a forței de muncă mai dinamică.”