Cum să faci față primei evaluări de performanță la job. Corina Neagu: „Pregătirea este esențială”

Pentru mulți angajați la început de carieră, prima evaluare de performanță poate părea un moment tensionat, încărcat de emoții și incertitudini. Chiar dacă evaluările de performanță sunt instrumente esențiale pentru dezvoltarea profesională, ele sunt adesea percepute greșit ca o amenințare sau o critică. În realitate, o evaluare bine pregătită și corect înțeleasă poate deveni un punct de plecare pentru progresul în carieră și o oportunitate reală de feedback constructiv.
„Pregătirea este esențială – fă-ți timp să aduni realizările din ultimele luni: proiecte livrate, obiective atinse, feedback primit. În timpul întâlnirii, ascultă activ și notează recomandările primite, chiar dacă unele pot fi provocatoare. Fii deschis/ă la dialog: cere clarificări, întreabă cum poți crește în rol și arată că îți pasă de propria dezvoltare. Privită corect, evaluarea devine o șansă reală de modelare a carierei și de construire a unor relații solide cu managerul tău“, spune Corina Neagu, fondator DARE – Development Advice & REsources, trainer și consultant în resurse umane.
Ce este, de fapt, evaluarea de performanță?
Evaluarea de performanță este un proces prin care angajatorul și angajatul analizează activitatea profesională dintr-o anumită perioadă (de obicei, 6 sau 12 luni), compară rezultatele obținute cu obiectivele stabilite la începutul perioadei de evaluare. În cadrul acestui proces, se discută realizările, provocările întâmpinate și eventualele arii de îmbunătățire.
Evaluările pot avea mai multe forme:
- auto-evaluare, unde angajatul își analizează singur performanța
- evaluare directă de către manager
- evaluare 360 de grade, care include feedback de la colegi, clienți sau parteneri
Cum te pregătești pentru prima evaluare de performanță
Pentru aborarea evaluării cu încredere, este esențial să te pregătești temeinic, să îți cunoști obiectivele și să îți asumi un rol activ în discuție. Iată câteva recomandări:
1. Analizează-ți obiectivele stabilite. Revizuiește cu atenție obiectivele și responsabilitățile agreate la începutul perioadei de evaluare. Notează-ți realizările concrete și oferă exemple clare care demonstrează modul în care ți-ai îndeplinit sarcinile.
2. Strânge dovezi și rezultate măsurabile. Fie că este vorba despre proiecte finalizate, indicatori de performanță sau feedback pozitiv primit de la clienți, este util să ai pregătite date și fapte care îți susțin contribuția.
3. Fii sincer și realist. Auto-evaluarea onestă te ajută să gestionezi mai bine întrebările dificile. Recunoașterea punctelor în care poți progresa este apreciată de manageri și arată maturitate profesională.
4. Pregătește întrebări și așteptări. Evaluarea este și un moment potrivit pentru solicitarea sprijinului, traininguri suplimentare sau clarificări cu privire la obiectivele viitoare. Intră în discuție cu o atitudine deschisă și colaborativă.
5. Gestionează-ți emoțiile. Este normal să apară emoții, mai ales la prima evaluare. Respiră profund, ascultă activ și încearcă să rămâi concentrat pe fapte, nu pe interpretări personale.
Greșeli de evitat la prima evaluare de performanță
- Neglijarea pregătirii. Intrarea în evaluare fără o revizuire a obiectivelor și fără dovezi concrete de performanță transmite superficialitate.
- Atitudine defensivă. Negarea greșelilor sau evitarea discuțiilor despre dificultăți poate afecta relația cu evaluatorul și imaginea de profesionist deschis la feedback.
- Focalizarea exclusiv pe salariu. Discuțiile despre remunerație pot fi abordate, dar evaluarea de performanță nu este, în esență, o negociere salarială, ci o analiză profesională.
- Lipsa întrebărilor. Dacă nu adresezi întrebări despre cum poți evolua, ce competențe poți dezvolta sau cum poți contribui mai bine, pierzi o oportunitate valoroasă.
Prima evaluare de performanță nu este o barieră, ci o etapă firească în parcursul profesional. Cu o pregătire serioasă, o atitudine deschisă și o colaborare onestă cu managerul, acest proces poate deveni un pas important pentru dezvoltarea carierei. Așa cum subliniază specialiștii în resurse umane, evaluările de performanță nu trebuie privite cu teamă, ci cu interes și curiozitate profesională.
CITEȘTE ȘI: Care e principala piedică în dezvoltarea sectorului IT, potrivit unui nou studiu
Foto: ID 88375648 | Digital ©Pogorelova | Dreamstime.com