Talentele nu mai stau la coadă la ușa angajatorilor
În ce mă privește, am scos în evidență câteva aspecte pe care le consider a fi de maximă gravitate și care, fără a fi asumate și rezolvate, ne vor pune, în opinia mea, în situația de a nu mai avea nici cine să cumpere, nici cine să producă bunuri și servicii în România.
Ce se întâmplă la ora actuală pe piața muncii
Așa cum știm deja, omenirea se află, plină de speranțe, dar și de îngrijorări, la începutul unei noi revoluții industriale. Nu se cunoaște încă bine viitoarea configurație a pieței muncii, de vreme ce 65% dintre copiii care intră astăzi la școală vor lucra în meserii ce nu ne sunt deloc cunoscute. Forumul Economic Mondial a avansat unele tendințe, cum ar fi: înlocuirea oamenilor cu tehnologie în meserii cu calificare medie și joasă, deci dispariția acestora și a locurilor de muncă aferente; deficitul major de forță de muncă înalt calificată, în anumite specialități; creșterea ponderii femeilor în rândul forței de muncă; prelungirea vârstei de pensionare și, ca urmare, conviețuirea mai multor generații în mediul de lucru. Desigur, toate aceste evoluții vor crea noi caracteristici și nevoi ale angajaților și vor reprezenta provocări pentru angajatori.
În România, situația este mult mai gravă, pentru că vom fi în fruntea țărilor cu deficit de forță de muncă, din cel puțin două motive. Pe de o parte, oamenii cu calificare înaltă, de care este atâta nevoie, părăsesc țara. În perioada 2007 – 2017, potrivit estimărilor ONU, confirmate de Lucian Lăzărescu de la CDCI, în februarie 2018, au plecat să lucreze în afara granițelor 3,4 milione de români. Astfel, România este, după Siria, pe locul doi în lume în privinţa emigraţiei. Conform declaraţiei din luna octombrie 2017 a consilierului de stat Laszlo Borbely, ar fi vorba chiar de 3,5 – 3,6 milioane de români – 35% din populaţia activă.
Pe de altă parte, acum, când educația devine de o importanță majoră pretutindeni în lume, la noi crește dramatic ponderea celor care nu au nici măcar o educație minimală.
Migrația talentelor este atât de masivă la noi în țară, încât mă duce cu gândul la o hemoragie necontrolabilă, cu perspective de a deveni letală.
Cristian Hatu, președintele Centrului de Evaluare și Analize Educaționale susține că, „în momentul de față avem 42% dintre elevi cu analfabetism funcțional, adică nu sunt capabili să facă raționamente elementare, nu știu să folosească operațiile matematice elementare când se confruntă cu o situație din viața de zi cu zi”, și suntem, din acest punct de vedere, pe primul loc în Uniunea Europeană și pe locul doi în Europa.
De ce sunt mulți angajatori din România în pană de talente
Migrația talentelor este atât de masivă la noi în țară, încât mă duce cu gândul la o hemoragie necontrolabilă, cu perspective de a deveni letală. Această hemoragie îmbracă două forme: prima este hemoragia internă, reprezentată de migrarea oamenilor dintr-o companie din România în alta, care este mai intensă ca niciodată, a doua este hemoragia externă, adică plecarea peste hotare. Dacă prima formă este gravă la nivel micro, atacând viabilitatea unor angajatori, dar poate conduce la învățăminte și la o creștere a competitivității pe piața muncii, a doua formă ne afectează la nivel de nație, creând dezechilibre ireparabile.
Este adevărat că oamenii pleacă din țară, în mare parte, din cauza factorilor macro. În opinia mea, însă, lipsa acută de oameni cu competențe adecvate posturilor este în mare parte rezultatul greșelilor flagrante de HR, care se fac din 1990, când poate exista scuza necunoașterii, și până acum, când ar fi fost normal ca angajatorii să-și fi învățat lecțiile. Mai exact, mă refer la modul cum au fost gestionate relațiile cu angajații și la condițiile de muncă ce le-au fost puse la dispoziție: la respectul cu care au fost tratați, la eforturile pentru a-i înțelege cum sunt și ce nevoi au, la asigurarea sistemelor, proceselor și proiectelor necesare pentru o productivitate înaltă a muncii. Doresc să precizez și sper să fiu bine înțeleasă: nu mă refer la toate organizațiile din țară. Multe au lideri charismatici, competenți, credibili, consecvenți. Dar, statistic vorbind, ponderea lor este prea mică. Nu întâmplător, așa cum reiese din ultimul TOP al ZF, 1.000 dintre cele 640.000 – 650.000 de companii active produc aproximativ jumătate din cifra de afaceri din business. Avem deci de-a face cu o gamă foarte largă de comportamente, de la personalizarea pachetelor de beneficii, recunoașterea meritelor și premii creative pentru performanțe speciale, preocuparea de a oferi condiții stimulative de lucru, până la situații care denotă dispreț și nepăsare față de oameni.
De exemplu, cum am putea încadra altfel atitudinea unui angajator care improvizează pentru paznici o cușcă de un metru pătrat, izolată în spațiul de la parterul clădirii, chiar sub una dintre gurile de aer condiționat? Ce dacă oamenii se îmbolnăvesc, sunt stresați și stau acasă în concediu medical? Și ce dacă-i spun că doresc un spațiu adecvat de muncă? Ce dacă ei nici măcar nu cer un salariu mai mare decât cel minim pe economie pe care-l primesc și nici sporuri pentru muncă de noapte? Nu le place? N-au decât să plece.
Ani întregi, dorințele angajaților au fost ținute în frâu cu amenințarea: „Dacă nu-ți place, n-ai decât să pleci. E coadă la ușă!” Ei, acum, oamenii nu mai stau la coadă la ușă. Sau poate unii mai stau, dar nu sunt cei potriviți. Talentele sunt în avioane, spre alte țări, sau, în cel mai fericit caz, se angajează imediat la cei mai buni angajatori din România. Aceia care și-au tratat mereu oamenii cu atenție și respect.
În cei douăzeci și opt de ani de când ne tot străduim să construim economia de piață, importanța satisfacției clienților a fost înțeleasă, de bine, de rău. Puțini au învățat, însă, cât de importanți sunt angajații.
Herb Kelleher, un antreprenor și lider ale cărui performanțe sunt recunoscute la nivel mondial, spunea în anii ’70 – ’80: „Oamenii tăi sunt cei mai importanți și, dacă-i tratezi așa cum se cuvine, ei îi vor trata cum se cuvine pe clienți”. Nu întâmplător, compania aeriană pe care a fondat-o a fost cea mai profitabilă din industrie, în America, chiar și în cele mai dificile perioade, în ciuda prețului foarte mic al biletelor. Oamenii sunt foarte bine plătiți, au acțiuni în companie și, în plus, sunt tratați cu foarte multă atenție și cu respect. Banii reprezintă doar unul dintre factorii care îi rețin pe oameni în companii și, deși mulți mă vor contrazice, nici măcar nu este cel mai important. Sunt extrem de importante alte condiții, pe care foarte mulți angajatori nu le cunosc. Oare nu cumva aceste lipsuri ale managerilor români sunt legate de faptul că ne situăm pe ultimul loc în Uniunea Europeană la capitolul educație managerială, antreprenorială și de leadership?
Articol preluat din numărul 247/mai 2018 al Revistei CARIERE. Pentru detalii legate de abonare, click aici.
