Sistemul românesc de învățământ inhibă dezvoltarea calităților de lider în rândul tinerilor – Video
Pe parcursul emisiunii am discutat despre caracteristicile care ne transformă în lideri, despre educația românească și dacă aceasta ajută sau nu tinerii să se formeze și să devenă lideri. Mihaela ne-a prezentat rezultatele unui studiu realizat de Yourway Counseling, care scoate în evidență câteva caracteristici ale tinerilor lideri din România. Totodată, specialistul afirmă că dorința românilor de a deveni lideri, de a conduce și de avea putere de decizie derivă din hipercompetitivitatea caracteristică poporului român.
Un alt subiect atins pe durata emisiunii a fost cel despre alegerile pe care adolescenții trebuie să le facă în anumite momente ale vieții, care le influențează parcursul profesional și viața personală. Mihaela ne-a povestit, din experiențele întâlnite în business-ul pe care îl conduce, despre cât de nocive pot fi pentru tineri deciziile pe care părinții, rudele, le iau în locul lor atunci când vine vorba de alegerea liceului/facutății pe care aceștia vor să o urmeze și domeniile în care doresc să profeseze.
Nu în ultimul rând, am discutat despre sistemul românesc de învățământ și despre cum acesta inhibă dezvoltarea calităților de lider în rândul tinerilor, dar și despre o inițiativă a unui ONG format din tineri care și-au propus să reformeze sistemul educațional și care lucrează la deschiderea unei universități alternative dezvoltată de tineri pentru tineri.
Dacă ați ratat emisiunea de luni seară, puteți viziona mai jos înregistrarea acesteia.