Ursul brun: pericol sau mândrie națională? O perspectivă echilibrată asupra unei specii emblematice

La granița dintre mitologie și realitate, ursul brun rămâne o prezență vie în Carpați – un simbol al forței naturale, dar și un test al capacității noastre de a conviețui cu sălbăticia. Într‑o Românie în care conflictul om‑urs domină adesea titlurile din presă, o întrebare devine tot mai presantă: este ursul un pericol ce trebuie îndepărtat sau o mândrie națională ce merită protejată?

Răspunsul depinde, spun specialiștii, de calitatea deciziilor noastre.

Rubrică susținută de

De ce ajung urșii tot mai aproape de oameni? O privire asupra cauzelor reale

Cauzele sunt multiple și interconectate. Habitatul este tot mai fragmentat de drumuri, exploatări forestiere sau activități turistice necontrolate – toate duc la degradarea zonelor naturale în care trăiesc. În paralel, resursele de hrană variază de la an la an: fructele de pădure sau jirul pot lipsi în anumite sezoane, iar pesta porcină africană a redus dramatic populațiile de mistreți, o sursă alternativă importantă pentru urs.

La acestea se adaugă schimbările climatice: ierni blânde, primăveri întârziate, veri toride. În acest context, unii urși se trezesc mai devreme din somnul de iarnă, iar în zonele joase sau în apropierea surselor constante de hrană provenită de la om, unii urși nu mai intră deloc în această stare. Astfel apar comportamente deviante: urși care se obișnuiesc cu prezența omului și devin tot mai puțin temători.

O abordare completă, din teren

Pentru a gestiona relația dintre oameni și urși într‑un mod sustenabil, am identificat nevoia de a acționa în trei direcții complementare: prevenție, intervenție și compensare. Fundația Conservation Carpathia desfășoară astfel, în sudul Munților Făgăraș, un program integrat care are ca obiectiv protejarea unei specii emblematice și asigurarea siguranței comunităților locale.

Prevenția este pilonul cel mai important. Obiectivul este să reducem, pe cât posibil, factorii care atrag urșii în apropierea satelor. În prea multe cazuri, deșeurile de origine animală ajung, din lipsa unui sistem organizat de evacuare și colectare, la marginea pădurilor sau pâraielor. Acestea constituie o sursă de atracție irezistibilă pentru urși. La Rucăr (în județul Argeș), o comunitate cu tradiție în creșterea animalelor, am organizat un sistem de colectare și incinerare a acestor deșeuri, evitând astfel aruncarea lor la marginea pădurii – o practică frecventă. Acolo unde nu este posibilă eliminarea completă a surselor de atracție, lucrăm pentru a limita accesul urșilor. Instalăm garduri electrice pentru a proteja gospodăriile, iar în paralel investim în cercetare și în testarea sistemelor de alertă în timp real (alarme) care să țină urșii departe de așezări și de bunurile oamenilor.

Intervenția devine necesară atunci când metodele de prevenție nu mai funcționează. În astfel de situații, echipele noastre de intervenție rapidă patrulează zonele sensibile, alungă urșii care se apropie de localități și, în unele cazuri, recurg la capturare și relocare. Când un individ revine constant și nu mai reacționează la metodele de descurajare, devine un pericol real, iar în astfel de cazuri luăm în calcul și varianta eliminării acestuia. Sunt decizii dificile, dar uneori inevitabile pentru siguranța oamenilor. Aceste acțiuni nu au nicio legătură cu vânătoarea de trofee – dimpotrivă, ele sunt măsuri de ultimă instanță, după ce toate celelalte soluții au fost epuizate.

Compensarea este a treia componentă, care susține încrederea comunităților. Chiar și cu cele mai bune măsuri de prevenție și intervenție, uneori apar pagube. Sistemul public de despăgubire, deși bine intenționat, este adesea greoi și întârziat. De aceea, am creat un mecanism propriu de sprijin: creștem oi și vaci la un fermier local, pe care le oferim în schimbul animalelor pierdute, pentru ca gospodarii afectați să‑și poată reface mai rapid turmele. În plus, susținem dezvoltarea unui sistem mixt, în parteneriat cu statul, pentru ca sprijinul să fie prompt și echitabil.

Toate acestea demonstrează că cea mai importantă este prevenția, și, bineînțeles, mai eficientă decât vânătoarea.

Ce ne spune știința?

Printr‑un efort științific consistent și colaborativ, între 2017 și 2022, Fundația Conservation Carpathia a derulat un program de monitorizare genetică pe 120.000 ha în Munții Făgăraș, Piatra Craiului, Iezer‑Păpușa și Leaota. Pe parcursul întregii perioade, analiza probelor non‑invazive (excremente sau păr) a permis identificarea cumulativă a 504 indivizi (289 masculi și 215 femele). Modelele matematice de capturare‑recapturare spațială au estimat că, la primul recensământ realizat, în această zonă trăiau în medie între 17 și 18 urși pe 100 km², densitate ce a crescut ulterior, în ultimii ani de monitorizare, până la aproximativ 23 de urși/100 km². Trebuie să menționăm că de‑a lungul acestor ani am observat o dinamică în populația studiată de noi. Spre exemplu, doar 20% dintre urșii identificați în 2017 au mai fost detectați și în 2022, restul fiind animale noi. Nu știm deocamdată care sunt ratele de mortalitate și natalitate anuale. Numărul urșilor‑problemă și al pagubelor generate de aceștia fluctuează de la an la an și nu este direct proporțional cu creșterea densității de urși.

Observațiile noastre arată că cei mai mulți urși care provoacă pagube sunt masculi, iar o parte dintre aceștia se „specializează” în hrana provenită de la om. Totuși, aceste cazuri sunt excepții, nu regula: mai puțin de 10% dintre urșii monitorizați au fost înregistrați în apropierea satelor sau în contact cu oameni. Cu alte cuvinte, cei mai mulți urși evită complet așezările umane și își duc viața în zonele sălbatice ale pădurii.

Vânătoare sau ecoturism: ce model alegem?

Gestionarea conflictelor cu urșii trebuie să înceapă acolo unde acestea apar: în proximitatea comunităților. Cazurile de prezență repetată, pagube sau comportamente periculoase impun măsuri ferme și bine calibrate – inclusiv, în anumite situații, eliminarea indivizilor care nu mai pot fi descurajați prin alte mijloace.

În egală măsură, este esențial ca fiecare persoană să contribuie la prevenirea acestor situații, prin evitarea hrănirii directe sau indirecte a urșilor și prin gestionarea corectă a deșeurilor și resurselor alimentare care i‑ar putea atrage. Un urs care se obișnuiește cu hrana antropică devine un risc atât pentru oameni, cât și pentru el însuși.

În paralel, este important de precizat că vânătoarea la trofeu nu contribuie la reducerea reală a conflictelor om‑urs. De regulă, sunt vizați masculii mari, care rareori sunt responsabili de problemele apărute în jurul localităților. Prin urmare, această practică nu soluționează cauza, ci doar o cosmetizează, lăsând comunitățile în continuare expuse riscului.

Mai mult, comportamentul urșilor este influențat și de disponibilitatea resurselor naturale de hrană, care variază semnificativ în funcție de anotimp și de la un an la altul. Aceste variații pot determina urșii să se apropie mai mult de zonele locuite, în căutare de hrană.

Tocmai de aceea, am început un program de cercetare dedicat acestor aspecte, pentru a înțelege mai bine cauzele reale ale conflictelor și pentru a propune soluții eficiente și durabile, bazate pe știință, nu pe percepții sau presiuni sociale.

În schimb, ecoturismul poate face parte din soluție. Atunci când este bine gestionat – fără hrănire artificială și cu respect față de habitat –, el poate aduce beneficii clare: susținerea costurilor de management al speciei, venituri directe pentru comunități și creșterea gradului de acceptare socială a prezenței ursului.

Proiectele Fundației Conservation Carpathia promovează acest model: observarea faunei cu ghizi specializați, infrastructură ușoară și condiții de siguranță atât pentru oameni, cât și pentru animale.

De ce ar trebui să ne pese – chiar și din birou

Conviețuirea cu ursul brun este o realitate gestionabilă, care cere colaborare, informare și implicare. Autoritățile, ONG‑urile și liderii din business pot crea împreună modele sustenabile.

Pentru profesioniștii din HR și business, aceasta nu e o poveste de munte, ci un test de leadership: cum gestionăm riscul, cum construim strategii durabile, cum alegem între panică și date. Să susții o organizație care aduce știința în spațiul public nu este activism, ci responsabilitate socială. Ursul nu este un dușman. Este o oglindă a ecosistemului, dar și a maturității noastre ca societate.

Putem alege să răspundem fricii cu glonțul sau cu știința. Putem ignora datele sau construi pe ele. Putem împușca sau învăța să conviețuim.

Susțineți eforturile Fundației Conservation Carpathia prin donații, parteneriate sau includerea în strategii de responsabilitate socială. Viitorul conviețuirii dintre om și natură se scrie cu încredere, acțiune și colaborare.

CITEȘTE ȘI: Ecoturism în Munții Făgăraș: locul unde pădurile vorbesc și satele te primesc cu inima deschisă

Credit foto articol: Ionuț Crețu