De la teologie la tehnologie ‑ Sfântă Nebunie! ‑ Povestea unui visător rebel. Nimrod Malinas, democratizarea roboților și pariul lui pe unicorn

A sfidat imposibilul și s‑a aruncat în viață cu un curaj aproape nebun. Cu mâinile goale, pe un teren necunoscut și ostil. Fără sprijin, fără diplomă, fără bani. Doar cu încăpățânarea de a nu rămâne acolo unde soarta părea că îl condamnă.

Ea, viața, i‑a pus în față cel mai greu drum. Iar el, o vreme, s‑a lăsat dus de val, acceptând și provocarea, și povara. Nu s‑a împotrivit. A renunțat la tot – casă, familie, facultate –, și‑a împachetat cu grijă doar visul și a plecat în lume. Știa, undeva în adâncul lui, că nu va rămâne prea mult prizonier. Și n‑a rămas.

Visul de a‑și clădi propria afacere, spiritul rebel și dorința nestăvilită de a‑și depăși limitele au fost mai puternice decât orice obstacole, vulnerabilități ori frici. Toate l‑au împins înainte, hrănite de convingerea că, atunci când crezi până la capăt într‑un vis, imposibilul încetează să mai fie imposibil.

Iar visul lui era „nesimțit de mare”. La fel și obiectivul.

Astăzi, le are pe amândouă. Visul – conduce o companie internațională de robotică, cu birouri în Elveția, Germania și România, și o flotă de peste 100 de roboți care vopsesc, curăță, fac logistică și schimbă fața industriilor. Obiectivul – să fie recunoscut în Forbes 30 under 30 Elveția.

Dar dincolo de roboți, succes și recunoaștere, povestea lui este despre altceva. Este despre forța credinței care „așază stelele”, despre a învăța și munci până la epuizare, despre curajul de a risca ori de a păși înaintea vremurilor. Este despre felul în care alegerile – chiar și cele mai grele sau aparent greșite – se așază, într‑un final, una câte una, într‑o „capodoperă perfectă”.

Artizanul acestei „capodopere” este Nimrod Malinas, un tânăr român din Târgu Mureș, care, pornind din nimic, dar cu curajul de a visa fără rușine la lucruri mărețe, a ajuns să conducă o companie internațională de robotică și să țintească spre primul unicorn născut în România. Pariul lui: democratizarea roboților.

Nimrod este și protagonistul acestei noi povești din seria Work Life Choices ‑ interviuri speciale cu oameni speciali ‑ un proiect susținut de Ascendis și Revista CARIERE.

Nimrod și propriul său Turn Babel

Nimrod a fost un rege, un lider politic și militar din Babilonul antic. Biblia îl amintește ca pe un vânător înaintea Domnului, dar istoria reține mai ales faptul că a construit Turnul Babel și a pus bazele imperiului babilonian.

Când i‑a ales numele, mama lui Nimrod Malinas nici nu bănuia cât de încărcat de sens era. Știa doar că pe copilul vecinilor îl chema Nimrod și că acesta își iubea nespus mama. Impresionată de legătura lor puternică, și‑a zis: „Dacă o să am un băiat, o să‑l numesc așa”. Și așa l‑a numit: Nimrod.

Se spune că numele ne este hărăzit la naștere și poartă în el o fărâmă din cine vom deveni. Credință mistică sau nu, în cazul lui Nimrod semnificația numelui parcă i s‑a așezat ca o pecete.

A înțeles și mai bine asta acum câțiva ani, când, de ziua lui, un prieten i‑a dăruit o analiză a numelui, în care scria așa: „Nimrod a fost un lider puternic ‑ cu o chemare și un destin ‑ care a rescris istoria. A început să conducă de tânăr, a fost primul cuceritor care și‑a extins împărăția cu o rapiditate extraordinară. Vezi cetățile cucerite, nu era deloc ușor să cucerești așezări umane așa de bine fortificate în acea epocă! Tânărul acesta avea ceva vână în el, de a mers atât de departe sfidând imposibilul”.

Ei bine, Nimrod Malinas pare să poarte în ADN‑ul numelui aceeași chemare de a cuceri. Nu prin războaie, ci prin visuri îndrăznețe.

Și dacă primul Nimrod a avut curajul să sfideze cerul, el a avut curajul să sfideze vremurile – ridicându‑și, înaintea tuturor și din nimic, propriul turn: unul din roboți, idei și credința că viitorul poate fi rescris.

Drumul greu al intuiției

De mic, Nimrod visa să facă business. Nu știa cum, nu știa unde, dar simțea că acela era drumul lui.

Paradoxal, deși provenea dintr‑o familie de antreprenori, părinții nu l‑au încurajat niciodată. Și că nu glumeau s‑a convins la sfârșitul clasei a XII‑a. Sub presiunea lor s‑a înscris la Teologie. Îi plăcea să inspire oameni, dar și‑a dat seama foarte repede că locul lui nu era acolo.

A venit apoi lovitura: afacerea familiei a dat faliment. Atunci s‑a văzut în fața primei alegeri cu adevărat grele. Să rămână sau să‑și urmeze visul, chiar dacă asta însemna „să dau cu piciorul la facultate”?

De fapt, pentru ceilalți a fost o alegere grea. Pentru el, „am luat‑o totuși ușor în mine, o simțeam”. Dar dincolo de asta, a fost prima decizie pe care a luat‑o singur și pentru care „am fost cu adevărat responsabil. Și pentru care am rămas responsabil de‑a lungul întregii vieți: să renunț la facultate și să încerc să fac afaceri, în condițiile în care era doar un vis, fără nicio certitudine. Doar o posibilitate că, la un moment dat, o să fie bine… Dar așa eram eu: niciodată confortabil, mereu atras de drumurile grele și de calea extraordinară”.

Iar „calea extraordinară” pe care a ales‑o atunci l‑a dus în Austria. Pe șantier. La muncă brută, în ploaie și vânt, cu mâini crăpate. Nu a plecat pentru că și‑a dorit, pur și simplu „așa s‑au aliniat lucrurile”.

Se întâmpla în 2018. Avea 21 de ani, o diplomă doar de liceu și un singur gând: să strângă bani pentru a‑și urma visul.

„A fost primul pas în direcția aceea. Nu a fost ușor. Am simțit pe pielea mea ce înseamnă greu. Chiar faptul că eram în Austria venea după un faliment, după ce ai mei pierduseră tot și nu mai aveau bani. Însă știi ce e important? – și asta le spun mereu și altor antreprenori – să‑ți urmezi intuiția și să începi să‑ți pui întrebări”.

De la limite la posibilitatea de a le depăși

Ajuns pe șantier, a început imediat să‑și pună întrebări. Și, odată cu ele, să caute răspunsuri. Așa a descoperit câteva cursuri despre cum să‑ți faci un business de e‑commerce. Nu partea tehnică l‑a atras, ci felul în care era prezentată viața de antreprenor.

De la ai lui știa că antreprenoriatul nu înseamnă milioane de euro și libertate absolută, ci muncă grea, plină de responsabilități, adesea nerăsplătită pe măsură. Cursul acela i‑a arătat însă și altceva: că prin antreprenoriat se pot construi lucruri mult mai mari decât își putea imagina el.

Pentru Nimrod, a fost o schimbare de mindset. O trecere de la supraviețuire la viziune. De la limite, la posibilitatea de a le depăși.

Sub influența acestor idei, și‑a dat demisia de pe primul șantier și a plecat pe altul – cu bani mai mulți și mai puțină muncă brută. A riscat, dar și astăzi crede că acolo a fost adevăratul salt.

Pentru că, pe al doilea șantier, un alt curs i‑a picat în mână și i‑a schimbat complet viața: un curs centrat pe întrebarea: „Care este visul tău nesimțit de mare?”.

Visul nesimțit de mare

Și asta s‑a întrebat: „Care este visul meu nesimțit de mare?”. Și‑a scris răspunsul pe o bucată de hârtie și l‑a pus undeva la vedere: „Să am o firmă în Elveția, cu un impact imens și bun în lume”.

Și dacă tot îl scrisese, a decis și să înceapă să caute. Poate chiar erau companii în Elveția care căutau directori sau manageri.

S‑a înarmat cu răbdare și a început căutarea. Multe anunțuri, dar intuiția din nou i‑a dictat să‑l aleagă pe primul. Iar primul anunț era chiar cel al firmei pe care o deține astăzi: Robonnement. Acolo a trimis primul e‑mail. A primit răspuns că profilul lui e foarte interesant. I‑a simțit însă că „sunt puțin sceptici, pentru că, evident, nu aveam diplomă de facultate. Dar mi‑au dat o șansă la un interviu”.

Curajul care a schimbat totul

Scepticismul lor însă nu l‑a împiedicat să viseze și să se pregătească pentru întâlnirea față în față. Pentru că, de fapt, toată viața lui până atunci fusese o confruntare cu vulnerabilități și etichete.

„Dacă mă uit în viața mea, mereu am avut o hibă. Eu am crescut într‑o familie neoprotestantă adventistă, iar religia adventistă e destul de strictă. Nu mâncam porc, nu mergeam sâmbăta la excursii cu colegii. Eram deja «diferitul». După aceea, eram ungur. La școală nu știam bine românește și eram privit altfel. În plus, nu aveam bani ca alți copii. Mereu exista un «handicap»”.

Dar au urmat și altele. Lipsa diplomei de facultate, faptul că în Austria era străin și nu știa germană. Apoi, în Elveția, a trebuit să învețe elvețiana. De fiecare dată exista o barieră. „Niciodată nu am fost omul care să bifeze toate condițiile. Și totuși, am mers mai departe. Foarte mulți se blochează în ideea că pentru a reuși ai nevoie să te naști bogat, să mergi la cea mai bună facultate, să ai toate cărțile în mână. Nu întotdeauna ai nevoie de toate acestea ca să faci ceva.”

Așa a fost și la interviu: curajos. Compania îi cerea un contract de vânzare‑cumpărare pentru aproximativ un milion de euro. „Le‑am spus simplu, mă rog, ne‑am târguit cumva: nu am banii aceștia. Dar am dorința și capacitatea de a învăța. Și deschiderea de a face ceva extraordinar. Asta e tot ce pot oferi.”

Au urmat șase luni de tăcere… emoții, frământări… până într‑o zi când a venit din nou un e‑mail: „Ne‑ar plăcea să vii să vezi cum e, să mergi pe teren alături de un angajat al nostru. Și, dacă totul merge bine, din ianuarie să începem să lucrăm împreună”.

Așa a început visul lui nesimțit de mare: „Dacă nu scriam acel e‑mail, dacă nu făceam pasul – chiar înghițind în sec – nu aș fi ajuns niciodată unde sunt astăzi. Asta e lecția: foarte mulți renunță înainte de a încerca, gândindu‑se că nu au ce trebuie. Eu nici nu știam atunci ce face firma respectivă, habar nu aveam de industrie. Dar am făcut pasul. Și acel pas mi‑a dat șansa să construiesc ceva”.

De la frică la nebunie

Firma respectivă vindea pompe manuale de vopsit industrial. Nu era o industrie spectaculoasă. Dar Nimrod a observat imediat că lipsea calitatea și lipseau oamenii dispuși să facă munca. Atunci s‑a gândit: „Cum ar fi să rezolvăm asta cu roboți?”. Nu avea tangențe cu robotica până atunci, dar „soluțiile parcă m‑au găsit pe mine”.

Prima dată a încercat să vândă „ideea de robot”. Dar era o tehnologie nouă, necunoscută pentru clienți, iar acestora le era frică. „Cum să dai câteva sute de mii de euro pe un robot care, la urma urmei, doar ia pistolul de vopsit și vopsește? Era un salt prea mare. Dar eu am simțit că acolo e viitorul”, își amintește Nimrod.

Deci… problema era frica. Așa că a început să caute soluții s‑o învingă. Și… „Exact atunci, în Elveția, apăruse un start‑up care închiria mașini, cu mesajul: «Și tu ai dreptul la mașina ta, cu bani puțini». M‑a inspirat. Și mi‑am spus: «Dacă există asta la mașini, de ce să nu existe și la roboți?!»”.

Așa s‑a născut ideea de abonament la roboți. Firma lui Nimrod lua asupra ei costurile mari de inginerie și instalare, punea robotul în fabrică, iar aceasta plătea lunar un abonament, ca un salariu pentru robot. „Atunci nu auzisem de conceptul «Robot‑as‑a‑Service». Nu exista, cel puțin nu în Europa. Era doar în mintea mea.”

A avut însă curajul – „sau nebunia” – să facă leasing pentru 10 roboți, fără să aibă un plan anume pentru ei. În două luni însă, toți cei 10 au fost închiriați. „A fost o revoluție. Revistele de specialitate au început să scrie despre noi.”

Flacăra care îi ține aprins visul din România

De acolo a construit pas cu pas. A înțeles că, dacă un robot poate vopsi, atunci altul poate curăța. „Luna trecută, roboții noștri au curățat peste 500.000 de metri pătrați. Am început în industrie, dar apoi am dus roboți și în spitale, hoteluri, săli de sport, piscine. Piața s‑a deschis. Astăzi avem peste 100 de roboți”, povestește Nimrod.

Firma‑mamă este în Elveția, dar între timp a deschis o filială și în Germania și, de anul trecut, una și în România. „Din Hamburg lucrăm cu Germania, Austria, Luxemburg, Italia. În Elveția construim mașinăriile mari, iar în România avem o bază de programatori.”

Dar dincolo de harta birourilor, Nimrod rămâne impresionat de ceva anume: oamenii. „Oameni atât de ambițioși ca în România eu rar am văzut în Vest. În Elveția se visează mare, dar nu există aceeași flacără. Am în București o echipă atât de talentată, încât dacă aș spune astăzi că vreau un software AI care să facă racheta să parcheze în curte… ei ar găsi o soluție. Atât de talentați sunt.”

Credința și obiectivul „nesimțit de mare”

Privind înapoi, Nimrod Malinas recunoaște că unele alegeri i‑au părut, la un moment dat, greșite. „Și totuși, dacă mă uit foarte bine, îmi dau seama că o putere mai mare m‑a condus să le fac exact așa. Pentru că, dacă nu aș fi făcut anumite greșeli, nu s‑ar fi întâmplat lucruri mai bune. Toate alegerile mele sunt parte dintr‑o capodoperă perfectă atunci când privesc înapoi.”

De fapt, discursul lui Steve Jobs de la Stanford l‑a inspirat să creadă că „punctele nu se pot conecta privind înainte, dar se leagă impecabil atunci când privești înapoi”. Și privind înapoi nu regretă nicio alegere.

Primul său vis „nesimțit de mare” – să aibă o firmă în Elveția – părea imposibil pentru un tânăr fără bani, fără diplomă și cu experiență doar pe șantier. Și totuși, a devenit realitate. La fel și obiectivul „nesimțit de mare”: să ajungă în Forbes 30 under 30. Ani la rând l‑a trecut pe lista cu „de atins”, fără să știe cum se va împlini. Și, la un moment dat, s‑a împlinit.

„În 2024 am fost listat mai întâi în Forbes Elveția, apoi la nivel european. A fost uimitor și o confirmare că, dacă ai credință și curaj să faci primii pași, chiar și imposibilul devine realitate.”

Crede cu tărie în drumul lui și în viitor. Dar, pentru el, credința asta nu înseamnă doar speranță, ci acțiune: „Credința fără fapte e moartă ‑ asta spune Biblia. Eu spun: credința adevărată e atunci când renunți la tot și faci pași în direcția visului tău. Atunci se așază stelele”.

România și democratizarea roboților – un vis cu iz de unicorn

A vrut mereu să facă ceva și pentru România. Dar multă vreme nu a știut ce și cum. Așa că pur și simplu a așteptat un proiect care să‑l inspire. Și a simțit – din nou, intuiția – că lucrurile se așază atunci când cineva i‑a prezentat ideea robotului barista.

Pentru Nimrod Malinas, România era terenul perfect, iar proiectul – scânteia unei noi revoluții. „Industria cafelei bune în România e incredibilă, chiar mai faină decât în Italia. Eu așa simt. Și când am văzut ce știe să facă robotul acesta – cafea de specialitate, la nivel de barista – am zis: bun, se potrivește perfect cu conceptul nostru de democratizare a roboților.”

În Elveția, Nimrod crease deja un model inovator: în loc să vândă roboții către corporații, i‑a împărțit în cote pentru investitori privați. Astfel, oricine putea deține „o parte dintr‑un robot” și primea lunar chiria aferentă muncii acestuia. O nouă clasă de asseturi: munca roboților, care poate fi deținută și împărțită prin investiții digitale.

Acum, același principiu îl aduce în România prin proiectul YAM – You Are More. Fiecare robot barista poate fi co‑deținut digital, printr‑o aplicație. „Nu doar bogații trebuie să aibă acces la francize. Oricine poate fi francizat digital, oricine poate investi într‑un robot”, explică el.

Primul robot YAM va fi lansat luna aceasta la Park Lake. Alte trei booth‑uri sunt programate să fie gata până la sfârșitul anului, iar planul este să ajungă la 1.000 de unități până în 2027.

Booth‑urile YAM nu sunt simple standuri de cafea. Sunt tehnologie, proximitate, cafea bună și sentimentul că faci parte dintr‑un brand vizionar. Sunt deja peste 40 de oameni care lucrează în acest proiect – iar numărul crește, pentru că YAM inspiră. Inspiră să visezi.

Iar visul lui Nimrod este clar: să transforme YAM în primul unicorn made in Romania.

„Știu, deocamdată chiar și firma mea din Elveția e departe de a fi unicorn. Dar o s‑o facem și pe asta. Și dacă în Elveția pot, de ce să nu facem ceva și în România? Ceva care să devină unicorn, făcut de români, chiar acasă, nu în străinătate.”

Pare nebunesc, nu? Și totuși, după ce îl asculți pe Nimrod, îți dai seama că acesta e fix genul de nebunie care poate schimba viitorul. Gândiți‑vă: nu demult, doar în urmă cu șapte ani, ridica gips‑carton pe un șantier din Austria, cu mâinile crăpate și buzunarele goale. Astăzi ridică o industrie întreagă a roboților. Și atunci peste alți șapte ani, de ce n‑am crede că ar putea ridica și primul unicorn născut pe pământ românesc?

Pentru că asta am învățat eu din „lecția Nimrod”: orice vis, chiar și unul „nesimțit de mare”, nu e altceva decât un crez. Un crez care doar își așteaptă „nebunul” suficient de curajos să‑i dea viață.

Prețul unui vis nesimțit de mare

În povestea aceasta, Nimrod e deopotrivă și nebun, și rege. Și, chiar dacă finalul e spectaculos, în spatele lui se ascund multe sacrificii. Drumuri lungi și dese, nopți nedormite, renunțări, dar și o maturizare forțată. „Eu, dacă mă întâlnesc cu tineri de vârsta mea, nu știu ce să le spun în afară de business. Nu mai știu cine sunt sau ce îmi place, în afară de muncă. Poate doar schiurile. Dar chiar și asta e o provocare. Alegerea mea însă a fost una conștientă: la 23 de ani am decis că următorii 10 ani nu vor fi despre mine, ci doar despre muncă”.

Muncă încontinuu, cu momente de burnout, de oboseală cruntă, de boală, dar și cu entuziasm, adrenalină – acel roller‑coaster pe care doar antreprenorii adevărați îl înțeleg.

Dincolo de toate însă, rămâne dorul de acasă. Iar acasă, pentru el, este acum Elveția – locul unde îl așteaptă liniștea: soția, băiețelul de șase ani care a început școala și fetița de patru ani, care merge la grădiniță. Acolo își găsește echilibrul și cea mai mare recompensă a eforturilor lui: „Iubesc că am reușit, în toată nebunia asta, să creez un cămin safe pentru ei”.

Ei îl țin în picioare. Ei și convingerea că, dacă ești curajos, destul de curajos să crezi în ceva imposibil, imposibilul devine realitate.

CITEȘTE ȘI: Ioana Cozmuța, românca din avangarda revoluției New Space. De la Baia Mare la NASA, din Silicon Valley în elita inovației spațiale

Foto: Nimrod Malinas