Ioana Cozmuța, românca din avangarda revoluției New Space. De la Baia Mare la NASA, din Silicon Valley în elita inovației spațiale
Între Univers și Pământ, între fascinația infinitului și grija pentru planeta noastră, între inovație și sustenabilitate – aici și-a clădit cariera Ioana Cozmuța, o cercetătoare originară din Baia Mare, pe care curiozitatea și dorința intensă de a înțelege lumea în întregul ei au purtat-o până în elita științei spațiale globale.
De peste două decenii, dr. Ioana Cozmuța redefinește granițele dintre posibil și imposibil, îmbinând excelența academică, cercetarea de vârf și o viziune antreprenorială de excepție în unul dintre cele mai futuriste și dinamice domenii ale prezentului: New Space.
A lucrat la NASA timp de 15 ani, având un rol transformativ în proiecte de referință precum Mars Science Laboratory, Stardust, Constellation Orion și Stația Spațială Internațională. A condus echipe de cercetare și a inovat în dezvoltarea modelelor de design pentru nanomateriale, materiale avansate și pentru proiectarea sistemelor de protecție termică pentru navele spațiale.
Din 2019, este fondatoarea și CEO-ul G-SPACE Inc., o companie din Silicon Valley care dezvoltă o platformă bazată pe Inteligență Artificială concepută pentru a prezice comportamentul materialelor și al sistemelor biologice în microgravitație și pentru a accelera producția și cercetarea.
Cu peste 200 de lucrări științifice publicate și aproape 1.500 de citări, impactul său academic este incontestabil. Însă, cea mai puternică influență vine din viziunea ei: spațiul nu este doar o destinație, o frontieră de cucerit, ci o resursă ce poate transforma calitatea vieții, creșterea economică și sustenabilitatea planetară aici, acasă, pe Pământ.
CFO G-Space
Un drum care, însă, nu părea scris în stele
Când a plecat din Baia Mare spre Cluj, unde fusese admisă la Facultatea de Fizică a Universității Babeș-Bolyai, Ioana Cozmuța nu avea un plan precis. Nu știa exact unde va ajunge, dar știa sigur că trebuie să-și urmeze curiozitatea. Și mai știa un lucru: că fără muncă – multă muncă – nu poate ajunge nicăieri.
A fost dintotdeauna foarte interesată de cunoaștere și a avut o dorință profundă de a înțelege lumea în care trăiește: universul, forțele care definesc sistemul planetar, viața pe Pământ. A existat întotdeauna în ea o dualitate între știință și filozofie, îndeosebi latura metafizică. Așa că, oarecum firesc, după facultate, a urmat un masterat în Biofizică și Fizică Medicală, iar apoi un doctorat în Fizică Aplicată la Universitatea Groningen din Olanda.
După ce și-a terminat doctoratul, intenția era să rămână în mediul academic și să urmeze o carieră didactică. „Asta a fost motivația care m-a determinat să plec peste ocean, în Statele Unite. Curiozitatea mea, dorința de a învăța, de a înțelege modelele teoretice pe care le poți folosi pentru a descrie comportamentul sistemelor materiale și biologice la nivel atomic… toate acestea m-au condus în cele din urmă la Caltech. Acolo mi-am creat o bază solidă pentru a rămâne în mediul academic. Tranziția către Stanford a fost un pas în aceeași direcție”.
La cele două instituții de elită – Caltech (California Institute of Technology) și Stanford – Ioana a urmat studii postdoctorale în domenii de graniță între chimie computațională și biotehnologie. La Stanford a lucrat în cadrul Centrului de Tehnologie Genomică, unde, la un moment dat, s-a intersectat cu un proiect de la NASA.
„Proiectul de la Stanford avea ca obiectiv designul și dezvoltarea unui sistem la scară nano, conceput pentru a secvenționa ADN-ul și a avansa medicina personalizată. NASA a fost interesată să adapteze această tehnologie pentru misiuni planetare, cu scopul de a detecta dacă există viață sau materie care seamănă cu cea de pe Pământ, în alte colțuri ale universului. Așa a venit tranziția de la Stanford la NASA. Spre deosebire de mulți care își propun încă de la începutul carierei să ajungă la NASA, eu nu am avut acest obiectiv. A fost mai degrabă o coincidență de împrejurări și o întâmplare fericită”.
Curiozitatea a rămas însă firul roșu al parcursului ei. „Ea a fost motorul meu”, spune Ioana. Iar pânza pe care a țesut tot acest drum a fost – de fiecare dată – știința. Mai exact, fizica și chimia.
De la metaforă la materie. Când fizica îți schimbă poezia
Dar nu a fost așa de la început. În anii în care orice adolescent își imaginează viitorul, pasiunea Ioanei era… literatura.
Tatăl ei era redactor-șef al ziarului local din Baia Mare, de aceea Ioana a crescut în preajma cuvintelor și a lumii scrise. Primele ei visuri o purtau spre jurnalism, voia să calce pe urmele tatălui. Scria mult, mergea la olimpiadele de limba română, compunea poezie și părea că viața i se va învârti în jurul literelor. Dar stelele aveau pentru ea alte planuri și, cumva, i-au împins destinul pe o orbită mult mai largă. Două întâmplări au fost definitorii.
Prima, întâlnirea cu profesorul de fizică Romulus Pop, de la liceul Gheorghe Șincai din Baia Mare, unde fusese admisă. Un dascăl pasionat, care nu doar preda, ci inspira: „El a făcut ca fizica să pară firească și simplă. O modalitate naturală de a înțelege și a găsi răspunsuri la multe dintre întrebările pe care le aveam la acea vârstă”. Datorită lui, dincolo de formule și legi ale naturii, Ioana a început să vadă frumusețea lumii și prin știință și logică.
A doua întâmplare, decisivă în această conspirație nebănuită a astrelor, a fost însă, paradoxal, legată chiar de poezie. Câștigase un premiu important la un festival național de creație. Întoarsă la Baia Mare, cineva i-a spus, pe un ton oarecum ironic: „Normal că ai câștigat, doar îl ai pe tata jurnalist!”. Acel comentariu a durut-o dar, mai ales, a ambiționat-o: „Am ales, poate, una dintre cele mai îndepărtate direcții față de jurnalism: fizica, cu toate rigorile ei. Am vrut să demonstrez că pot reuși pe propriile mele puteri!”.
Totuși, în adâncul formulelor și al legilor universului, fizica a păstrat și o punte tainică spre filozofie.
Din coada cometelor… începutul misiunii în NASA
Când dr. Ioana Cozmuța a început să lucreze la NASA, a intrat direct în nucleul cercetării: centrul de nanotehnologie. Acolo, misiunea era clară: să dezvolte materiale inovatoare la scară nano, capabile să susțină proiectele spațiale ale agenției. „Clienți” erau chiar misiunile NASA, iar provocarea era să demonstreze că soluțiile propuse pot face zborurile spațiale mai sigure, mai eficiente și mai pregătite să înfrunte necunoscutul cosmic.
NASA e, de fapt, un vast ocean de ingineri – aerospațiali, de sisteme, mecanici, electrici – și, ca om de știință, dacă vrei să supraviețuiești, trebuie să înveți să ”înoți” printre ei. Dar Ioanei i-au plăcut întotdeauna provocările, așa că în 2006, a făcut o tranziție către un nou proiect, aflat la granița între modelare computațională și aplicații pentru vehicule hipersonice, acele sisteme care trebuie să supraviețuiască (re)intrării în atmosferele planetare, fie ele terestre, marțiane sau luni exotice (Titan, Enceladus etc.).
Scopul era ambițios: perfecționarea scuturilor de protecție termică, astfel încât vehiculele spațiale să reziste fricțiunii intense și temperaturilor extreme. A fost implicată mai mulți ani în acest proiect, timp în care a participat la misiuni importante, precum Stardust, prima misiune spațială care a traversat coada unei comete, a colectat praf cosmic și l-a adus înapoi pe Pământ. Ioana și echipa ei s-au ocupat de analiza performanței scutului termic al capsulei Stardust după ce a fost recuperat din deșertul Utah. Mostrele extrase au fost supuse unor teste de proprietăți ale materialelor, care au fost comparate cu rezultatele simulărilor anterioare pentru a îmbunătăți modelele de design, a reduce incertitudinile și a optimiza performanța pentru misiunile viitoare.
Cum se scrie istoria zborului cosmic
A urmat contribuția la Mars Science Laboratory (MSL), unde a fost implicată în proiectarea și validarea instrumentelor de zbor integrate în scutul termic al capsulei – cunoscute sub numele de MEDLI (Mars Entry, Descent, and Landing Instrumentation) – și optimizarea bugetului de eroare. Aceste instrumente au permis, pentru prima dată, colectarea de date directe în timpul pătrunderii în atmosfera marțiană.
Cercetările sale au fost extrem de importante pentru integrarea rezultatelor științifice în modernizarea modelelor inginerești standard utilizate de NASA, contribuind la validarea acestora cu date reale de zbor.
Astfel, deciziile privind marjele de siguranță au căpătat o bază științifică solidă, în locul abordărilor ad-hoc folosite anterior, ceea ce a permis reducerea masei și a costurilor misiunilor ulterioare. Atât misiunea Stardust, cât și MSL au folosit același sistem de protecție termică pe bază de carbon (PICA), similar cu cel utilizat astăzi de capsula Dragon a SpaceX. Datele de zbor obținute din aceste două misiuni au fost esențiale pentru transferul celor mai performante tehnologii din sectorul guvernamental către cel privat.
Ioana a extins aceste rezultate pentru designul capsulei din cadrul programului Constellation Orion, care ulterior a fost preluată parțial în programul ARTEMIS, inițiativa NASA care promite să ducă din nou oameni pe Lună și, eventual, spre Marte.
În inima strategiei NASA
Între 2006 și 2012, Ioana a fost, deci, fix acolo unde știința întâlnește realitatea designului misiunilor spațiale. Dar, în 2012, ceva s-a schimbat. Oscila între a se alătura echipei SpaceX – companie cu care colaborase deja și unde expertiza sa era extrem de relevantă, în condițiile în care și ei erau la început de drum – și posibilitatea de a reveni în mediul academic. Însă, a fost selectată intern într-un proiect cu totul nou care implica Stația Spațială Internațională (ISS).
De data aceasta, nu mai era vorba despre particule și scuturi, ci despre strategie, impact și economie spațială. „Nu poți spune că ai lucrat la NASA și să nu fi făcut măcar ceva legat de ISS”, glumește Ioana. Așa că, atunci când i s-a oferit oportunitatea de a dezvolta o perspectivă proaspătă legată de potențialul comercial al Stației Spațiale Internaționale, a acceptat. Iar provocarea pe care trebuia să o rezolve era:
Cum pot fi valorificate investițiile de zeci de ani făcute în Stația Spațială Internațională, având în vedere obiectivul de a o comercializa până în 2024? Cum ar putea fi scalate capacitățile ISS către stații spațiale comerciale, dezvoltând o economie în orbita joasă a Pământului (LEO) care să genereze venituri sustenabile și să sprijine un ecosistem privat și antreprenorial autonom?
Pentru prima dată, i s-a dat libertatea să-și definească singură direcția de soluționare și implementare. Și, cum o cunoaștem deja, n-a stat pe gânduri prea mult.
De la microgravitație la mega-viziune: începuturile economiei orbitale
În 2012, noțiunea de „economie orbitală” era, în cel mai bun caz, un termen vizionar. În realitate, exista un singur activ major în orbita joasă a Pământului: Stația Spațială Internațională (ISS). Nu existau modele comerciale funcționale, nu exista o piață. Doar un laborator în spațiu și o serie de întrebări mari fără răspunsuri.
Pentru a schimba această realitate, între 2012 și 2014, Ioana Cozmuța a fost în centrul unui efort strategic coordonat de Emerging Space Office din sediul central al NASA din Washington D.C. Proiectul a pus bazele a ceea ce astăzi numim LEO (Low Earth Orbit) economy – economia orbitei joase a Pământului.
Rezultatul acestui efort al Ioanei și echipei ei a fost însă remarcabil: NASA a decis să aloce o parte din bugetul său pentru a încuraja și accelera economia LEO, în special prin programul SBIR (Small Business Innovation Research), un mecanism unic de finanțare federală care sprijină inovația și dezvoltarea IMM-urilor din SUA. Astfel, s-au pus bazele unei noi economii emergente, care nu doar răspunde unei cereri, ci creează o piață cu totul nouă, cu reguli, jucători și oportunități proprii.
Ioana a contribuit direct la această tranziție de la spațiu ca domeniu exclusiv al cercetării, la spațiu ca resursă economică cu impact terestru.
„Nu m-am simțit nici mică, nici mare. A fost o misiune”
Pentru dr. Ioana Cozmuța, două realizări majore s-au conturat în cadrul proiectelor derulate la NASA: identificarea lacunelor din procesul de comercializare a tehnologiilor spațiale și dezvoltarea conceptului revoluționar de „Verticale ale Microgravitației”. Două contribuții care i-au asigurat un loc binemeritat în avangarda revoluției New Space.
Vorbind despre ele, n-am putut să nu o întreb ceva ce, poate, mulți dintre voi v-ați întreba: „Te-ai simțit vreodată prea mică pentru un vis atât de mare? Sau, dimpotrivă, au fost momente, în mijlocul acestor misiuni grandioase, când te-ai uitat în jur și ți-ai spus: «Eu chiar fac parte din istorie!»?”
Răspunsul ei a venit fără ezitare, cu o sinceritate lipsită de orice urmă de vanitate: „Nu! Nu cred că am realizat că scriu istorie. Pentru mine a fost ceva firesc, logic, natural. Ce a început ca o provocare s-a transformat rapid într-o misiune, un demers pragmatic și, în cele din urmă, într-o pasiune profundă. Am simțit că, pe lângă motivație și energie, am avut și cunoștințele, creativitatea și imaginația necesare pentru un impact real. Acest proiect a reprezentat o oportunitate uriașă, pe care am luat-o foarte în serios. Poate chiar prea în serios. Nu m-am simțit nici mică, nici mare. Am făcut ceea ce aveam de făcut. Mă simt în elementul meu atunci când pot să creez, să gândesc soluții și să dezvolt lucruri noi. În schimb, am foarte puțină răbdare pentru birocrație, lipsă de logică, pierdere de timp și incompetență. Sunt condusă de claritatea scopului și de dorința de a accelera progresul în mod concret”.
În 2018, convinsă că economia orbitală a trecut de punctul critic de dezvoltare și că va continua să crească, a decis să părăsească NASA. A fost un pas curajos, dar necesar, ”ca să nu rămână pe loc”, este convinsă Ioana. A fondat mai întâi o companie care avea ca obiectiv producția în spațiu a fibrei optice din sticle grele (ZBLAN), iar în 2019, al doilea start-up G-SPACE. Așa a început un nou tip de explorare.
De la NASA către propriul drum: începutul G-SPACE
Cu o strategie clară și o viziune pe termen lung, Ioana a reușit să atragă finanțare substanțială pentru G-SPACE, atât prin granturi publice, cât și de la clienți și utilizatori timpurii. Un moment de referință a fost obținerea grantului ROSES, în 2022, o premieră absolută, fiind pentru prima dată când NASA a acordat un astfel de sprijin unei companii start-up din sectorul New Space.
„Strategia mea pentru G-SPACE a fost clară: să folosim aceste granturi pentru a dezvolta produsul minim viabil. Am avut tracțiune destul de devreme, cu clienți care au început să folosească ceea ce construim. Printr-o combinație de granturi și proiecte plătite, am reușit să punem pe picioare această platformă”, povestește dr. Ioana Cozmuța.
La momentul de față, produsul este în procesul de a fi lansat pe site-ul NASA. Iar următorul pas este extinderea, atragerea unui număr mai mare de clienți și creșterea bazei de utilizatori ai platformei. Și, bineînțeles, atragerea de fonduri private…
În ce constă soluția G-SPACE: Inovație pentru microgravitație
Practic, pornind de la experiența acumulată în producția de fibră optică în spațiu și de la anii petrecuți la NASA, dr. Ioana Cozmuța a identificat o nevoie: companiile care desfășoară experimente în microgravitație aveau nevoie de o platformă software care să le permită să facă design și să își optimizeze procesele înainte ca materialele să fie trimise în spațiu.
„În prezent, multe dintre aceste companii lucrează în sistem post-flight: trimit produsul pe Stația Spațială Internațională, analizează datele după revenire și abia apoi ajustează. Un proces lent și riscant, mai ales când laboratorul se află la 350 km altitudine”, explică ea.
Ei bine, G-SPACE vine să schimbe acest model. Compania deține la momentul de față cel mai mare set de date de microgravitație colectate în ultimele decade, acoperind domenii variate, de la biologie, la farmacologie, agricultură și știința materialelor.
Platforma software dezvoltată de companie integrează aceste date, automatizează analiza și oferă predicții ale comportamentului în mediu cu gravitate redusă folosind algoritmi de inteligență artificială și învățare automată. Astfel, utilizatorii pot testa, ajusta și optimiza experimentele încă din faza de design și, ulterior, în timp real pe parcursul efectuării experimentului în spațiu.
„Platforma noastră ajută utilizatorii să înțeleagă efectele microgravitației fără să fie nevoiți sa zboare în spațiul cosmic sau sa pornească de la zero de fiecare dată. Atunci când poți să vizualizezi prima dată impactul microgravitatiei prin intermediul software-ului nostru, îți formezi și o anume intuiție și îți devine mult mai ușor să decizi de unde să începi, ce merită investiție și ce nu, cum să construiești optim un hardware care să funcționeze în microgravitatie și ce date, cu ce precizie să colectezi, evitând astfel abordarea bazată pe trial and error. Rezultatul? Costuri mai mici, riscuri reduse, eficiență crescută”.
De ce contează spațiul pentru România de azi
G-SPACE este o echipă mică, de aproximativ 10 persoane, dar plină de pasiune și diversitate. „Avem specialiști din mai multe țări, inclusiv mulți români, atât cei care lucrează în afara țării, cât și colaboratori din România”, spune cu oarecare mândrie Ioana Cozmuța. Și asta deoarece, pentru ea, legătura cu țara natală rămâne importantă, face eforturi constante să păstreze dialogul și colaborarea cu mediul spațial și academic românesc.
I-ar plăcea mult să vadă mișcarea antreprenorială spațială din România, să vadă că România crește în acest domeniu, că se dezvoltă într-un mod accelerat, pentru că, e convinsă, potențial există: „Trăim un moment unic în istoria umanității, cu semnificație globală și potențialul de a ne redefini viitorul ca specie, prin expansiunea în spațiul cosmic. Spațiul oferă României o oportunitate unică de a se poziționa strategic și de a realiza un salt important în dezvoltarea sa economică, înaintea altor țări, dacă își direcționează atenția către sectorul spațial și adoptă măsuri concrete pentru a-l susține”.
Initiative (ROSPIN)
Crede cu tărie că România poate acest lucru, deoarece îl are pe Dumitru Prunariu: ”România beneficiază deja de un avantaj considerabil datorită contribuției remarcabile a cosmonautului Dumitru-Dorin Prunariu, care s-a preocupat și continuă să se preocupe. A pus bazele agenției spațiale naționale ROSA, o agenție spațială cu tradiție, cu mult înaintea valului global care a dus la înființarea a peste 20 de agenții noi în ultimul deceniu. Dorin continuă să reprezinte România cu prestigiu în diplomația spațială internațională și îmi este un prieten și mentor apropiat sufletește. Țara noastră dispune de relații, expertiză și un potențial valoros, considerabil mai avansate decât ale multor alte state aflate abia la început de drum. Însă, dacă acest avantaj nu este conștientizat, valorificat și integrat într-o strategie coerentă, riscăm să-l pierdem. Este o moștenire construită cu efort și viziune, una care trebuie consolidată, nu neglijată”.
Spațiul nu e un lux, e investiție în viitor
Este conștientă că o astfel de „misiune” nu reprezintă o prioritate pentru mulți români, că problemele țării noastre sunt adânci și așteptările populației sunt de natură mult mai practică. Dar tocmai acest lucru o motivează și o determină să spună, ori de câte ori are ocazia, că a investi în spațiu nu înseamnă doar a trimite oameni pe orbită, ci a folosi infrastructura spațială pentru a genera valoare pe Pământ, a deschide noi orizonturi în inovație și a inspira generațiile care ne urmează: „Tehnologiile spațiale ne influențează deja viața de zi cu zi prin GPS, prognoze meteo, comunicații prin satelit, monitorizarea dezastrelor și agricultura de precizie. Chiar dacă nu ajungi să zbori în spațiu, contribuind la extinderea frontierelor cunoașterii, poți susține domenii precum medicina sau știința materialelor. Totodată, spațiul oferă oportunitatea unică de a muta procesele industriale poluante de producție în afara suprafeței Terrei, reducând impactul asupra mediului. Acest lucru permite valorificarea directă a energiei solare neîntrerupte din spațiu și a efectului său natural de răcire, în sprijinul protejării planetei noastre, singura despre care știm cu certitudine că poate susține viața”.
În plus, crede Ioana, România poate valorifica creșterea economiei spațiale globale pentru a stimula educația, inovația, crearea de locuri de muncă în tehnologie avansată și o creștere economică sustenabilă, devenind un lider regional în această nouă frontieră.
Visul spațial. Lecții de la ceilalți
Dincolo de ambițiile interne, România poate învăța din strategiile altor state care au pariat pe spațiu, Nu doar pentru prestigiul național, ci și pentru dezvoltare sustenabilă. Ioana Cozmuța aduce în discuție exemple concrete:
„Din 2010, peste 20 de țări, precum Noua Zeelandă și Emiratele Arabe Unite, au lansat agenții spațiale ca parte a unei strategii naționale pentru reziliență, securitate, inovare și creștere economică”.
Un alt exemplu elocvent este Luxemburgul, o țară mică, dar cu viziune clară, care a reușit să atragă peste 50 de companii din domeniu prin inițiativa privind resursele spațiale, contribuind astfel la diversificarea economiei și la creșterea PIB-ului cu 2%.
Statele Unite oferă un alt model: acolo, sectorul spațial generează 0,5% din PIB prin servicii precum telecomunicații, observații ale Pământului și servicii digitale.
„Serviciile satelitare extind accesul la internet în zone izolate, susțin agricultura, gestionarea resurselor și răspunsul la dezastre. Datele satelitare sunt valorificate economic în meteorologie, navigație și monitorizare de mediu, contribuind la creșterea veniturilor naționale într-o piață globală estimată la 84 miliarde USD în 2023”, explică Ioana.
Iar această direcție nu este rezervată doar marilor puteri, susține ea, dimpotrivă, spațiul poate deveni o rampă de lansare și pentru economiile emergente, dacă există viziune: „Spațiul are potențialul de a cataliza industriile de înaltă tehnologie și de a crea locuri de muncă de viitor. Investițiile în sectorul spațial generează inovații în știința materialelor, robotică și inteligență artificială. Ele stimulează apariția de start-upuri prin incubatoare și programe de finanțare, activând ecosisteme antreprenoriale și economice”.
Da, insistă Ioana, orizontul este promițător, dar el nu poate fi atins fără o susținere clară din partea statului: „Guvernele pot sprijini acest sector prin granturi, stimulente fiscale și politici favorabile participării sectorului privat. Parteneriatele internaționale cu agenții precum NASA, ESA și companii private pot accelera dezvoltarea capabilităților locale și accesul la piețe globale”.
Când spațiul devine al tuturor
Timp de decenii, explorarea spațiului a fost apanajul exclusiv al guvernelor. Însă, în ultimii ani, lucrurile s-au schimbat vizibil. Mediul privat și societatea civilă își revendică tot mai clar un loc la masa deciziilor. Astăzi, investitori din întreaga lume susțin startup-uri și companii din noua economie spațială – New Space – democratizând accesul la orbita joasă și deschizând un nou capitol în aventura umanității dincolo de atmosferă.
Am discutat cu Ioana despre valoarea reală pe care această diversificare o aduce, despre limitele și riscurile ei, dar și despre cât de necesară rămâne în continuare susținerea politică.
„Clar”, e ferm convinsă Ioana, ”susținerea politică rămâne necesară. Fără susținere de la cel mai înalt nivel, inițiativele noastre riscă să rămână fragmentate sau să se piardă în timp”.
Evident, diferențe de viziune între sectorul public și cel privat există, dar tocmai această diversificare aduce valoare. Pentru că, subliniază Ioana, implicarea ONG-urilor a adăugat o dimensiune la fel de necesară: implicarea societății civile.
„Practic, în ultimii ani am asistat la o tranziție importantă, un transfer treptat de responsabilitate și supraveghere de la guverne către mediul privat și societatea civilă. Este o schimbare profundă, pentru că nu mai vorbim doar despre o mână de decidenți care controlează tot, ci despre o implicare colectivă, diversă, cu perspective multiple. Iar asta creează premisele pentru o dezvoltare mult mai sănătoasă și sustenabilă în exploatarea și utilizarea spațiului. Și chiar poate să accelereze progresul, dacă reușim să lucrăm împreună”.
Sigur, recunoaște Ioana, asta nu înseamnă că nu există și aspecte negative, dar, explică ea, ”dacă ne uităm la evoluția omenirii, chiar dacă exista momente în care pare că lucrurile stagnează, că ne confruntăm cu provocări sau ca regresam, realitatea de ansamblu indică o direcție clară de progres. În mod constant, societatea umană avansează, în știință, în tehnologie, în sănătate și în înțelegerea lumii. Același lucru este valabil și în domenii emergente precum Inteligența Artificială. Sper, și cred, că acest parcurs va continua și în ceea ce privește dezvoltarea, utilizarea și explorarea spațiului, care a devenit deja o frontieră strategică a cunoașterii și inovației”.
Totuși, provocările nu țin întotdeauna de tehnologie în sine, ci mai degrabă de mentalități învechite, de lupte de putere și de lipsa de viziune colectivă. Tehnologia oferă mijloacele, dar progresul real depinde de capacitatea noastră de a colabora, de a prioritiza binele comun și de a acționa cu responsabilitate.
Spațiul nu e un vid moral: De ce inovația are nevoie de conștiință
Odată cu prezența în spațiu a atât de multor actori, de la companii comerciale la organizații non-profit, apare însă și o întrebare: Cum ne asigurăm că explorarea rămâne una responsabilă, nu doar eficientă?
Redau integral răspunsul dr. Ioana Cozmuță:
”Etica în spațiu este o temă din ce în ce mai relevantă, mai ales pe măsură ce tehnologia avansează rapid și devine accesibilă unui număr tot mai mare de actori. Am avut recent discuții profunde pe această temă chiar aici la București în cadrul conferinței Women in Data Science. Problema este, evident, una de optimizare, definită de următorul triunghi: nevoia de a permite inovației să evolueze liber, necesitatea unor reglementări care să prevină consecințele negative, și, poate cel mai important, educația.
Inginerii și inovatorii sunt, în general, concentrați pe găsirea de soluții și depășirea barierelor tehnice. Nu înseamnă că le lipsesc valorile sau etica, ci că adesea acestea nu sunt puse în prim-plan, fiind percepute drept „soft skills” sau elemente secundare în comparație cu presiunea de a livra rezultate tangibile. În același timp, etica nu oferă putere sau vizibilitate imediată, iar acest lucru o face vulnerabilă în dinamica economică sau politică a progresului tehnologic.
Aici apare o tensiune firească între progres și reglementare. Dacă impui reguli prea stricte prea devreme, riști să inhibi creativitatea si dezvoltarea. Dacă, dimpotrivă, intervii prea târziu, riști sa ai de reparat efectele negative greu de controlat. În realitate, nu exista un echilibru fix. Balanța o reprezintă însuși procesul adaptativ, în care atât tehnologia, cât și cadrul etic și legal trebuie sa evolueze împreuna.
La baza acestui echilibru se afla educația, nu doar în sens clasic, ci și sub forma unei gândiri critice și sintetice, asemănătoare metodei științifice: capacitatea de a analiza o problemă din mai multe unghiuri, de a evalua atât beneficiile, cât și riscurile și de a accepta ca, în cele mai multe cazuri, răspunsurile nu sunt alb sau negru, ci se afla undeva într-o nuanță de gri.
Aceasta nuanță de gri reflectă, de fapt, înțelegerea profundă a riscului, a erorii și a incertitudinii, aspecte esențiale în implementarea oricărei tehnologii. Tocmai de aceea, cultivarea unei culturi a responsabilității prin educație rămâne cea mai durabilă soluție. Nu din frică, ci din convingerea că fiecare decizie influențează nu doar prezentul, ci și lumea pe care o construim pentru cei care vin după noi”.
Sursa foto: Ioana Cozmuța
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 299 | Iulie 2025