CEO+HR Roundtable are loc astăzi la Iași: Cum răspund marii angajatori din Moldova provocărilor aduse de inteligența artificială în 2025

Astăzi, 27 mai, la Iași, între orele 10.00-13.00, la ZBOR, are loc un eveniment de referință pentru mediul de business regional: CEO+HR Roundtable Iași, organizat de Revista CARIERE. Sub un concept nou, menit să apropie liderii de organizații de temele fierbinți ale actualității, evenimentul aduce împreună directori executivi și specialiști în resurse umane ai unora dintre cei mai importanți angajatori din Moldova, într-un dialog deschis despre impactul inteligenței artificiale (AI) în piața muncii și în strategiile de dezvoltare ale companiilor.
Speakerii invitați – reprezentanți de top din companii de prestigiu – vor oferi o perspectivă concretă asupra modului în care AI transformă industrii, meserii și relațiile dintre angajați și angajatori. La masa rotundă vor lua cuvântul:
- Alina Velic (HR Executive Director) și George Safir (CEO) – SAFIR
- Gianina Macovei (Executive Director Research & Development & Innovation) și Mihaela Murariu (HR Executive Director) – Antibiotice
- Andreia Zaharia (Regional HR Director Europe & HR Manager Iași) și Dan Tetu (Plant Manager) – Phinia
- Raluca Fiterman (CEO) și Cătălina Rusu (HR Director) – Arcadia
- Dorina Bălan (HR & Communication Manager) și Ștefan Petrea (CEO) – Electroalfa
- Ciprian Chiorean (CEO) – SDWorx România
Discuția va fi moderată de jurnalista Adelina Mihai, de la Revista CARIERE.
Teme actuale, răspunsuri concrete
Evenimentul atinge subiecte esențiale pentru viitorul muncii, precum:
- Investițiile în AI realizate de marii angajatori din Moldova
- Automatizările implementate deja și impactul lor asupra productivității
- Transformarea profesiilor în contextul noilor tehnologii
- Nivelul de pregătire a sistemului educațional pentru cerințele digitale ale pieței muncii
- Planurile de recrutare pentru 2025 și abilitățile-cheie urmărite la candidați
- Beneficiile preferate de angajați în 2025 și noile proiecte ale organizațiilor
- Gestionarea diversității generaționale în organizații și menținerea unui climat de lucru pozitiv
O agendă clară, cu spațiu pentru dialog
Programul evenimentului este gândit astfel încât să ofere atât informație de calitate, cât și oportunități reale de conexiune și colaborare:
- 10:00–10:30 – Cafea & Networking
- 10:30–10:40 – Intro | Adelina Mihai, Revista CARIERE
- 10:40–12:00 – Dezbatere
- 12:00–12:30 – Sesiune de întrebări și răspunsuri
- 12:30–13:00 – Concluzii & Networking
Prin această inițiativă, Revista CARIERE creează un spațiu de reflecție și dialog real între liderii care definesc viitorul muncii în Moldova. CEO+HR Roundtable este mai mult decât un eveniment – este o platformă de învățare, adaptare și inspirație, într-un context în care tehnologia evoluează cu o viteză fără precedent, iar liderii trebuie să fie cu un pas înainte.
Foto: Revista CARIERE.