Radu Savopol, 5 to go: Patru greșeli din ultimii zece ani care merită povestite

A intrat în businessul 5 to go în 2015, cu o cafenea deschisă într-un garaj de 12 metri pătrați. Astăzi, afacerea pe care a cofondat-o are 600 de cafenele, iar în următorii 3 ani vrea să ajungă la 1.000. Radu Savopol, cofondatorul 5 to go spune că, deși nu este prima dată când este întrebat de greșeli, se simte ”dator” să vorbească despre cele mai mari pe care le-a făcut în ultimii 10 ani.
”Am început acest business la vârsta de 40 de ani, după o experiență de peste 15 ani în HoReCa – o experiență din care am învățat foarte multe, dar în care am pierdut și foarte mulți bani. Cred că cele mai multe greșeli le-am făcut înainte de a ajunge într-o situație dificilă, cum era cea din 2015, când deschideam prima locație 5 to go în Piața Lahovari”, a spus Radu Savopol.
Există patru greșeli sau decizii mai puțin inspirate ale lui Radu Savopol pe care le-a remarcat în ultimul deceniu și pe care a decis să le împărtășească cu cititorii Revistei CARIERE:
1. Graba – un defect transformat în lecție
O greșeală pe care cred că am adus-o cu mine din copilărie – poate o trăsătură de caracter – este tendința de a mă grăbi. Am realizat acest lucru în ultimii ani și am lucrat să îl corectez, dar încă mă străduiesc să nu mai fac această greșeală. Dorința mea de a vedea rezultate ACUM a fost adesea o capcană. Am învățat că, dacă lași lucrurile să se așeze, dacă dormi o noapte sau mai multe înainte de a lua o decizie, pot apărea soluții și idei mai bune.
Aceasta este o lecție importantă, mai ales pentru cei la început de drum. Desigur, analiza suplimentară nu trebuie să ducă la pierderea oportunităților, dar uneori câteva zile de reflecție pot face diferența. În prezent, organizația noastră a crescut, iar acum știu că nu totul se poate întâmpla imediat. Totuși, dorința de a acționa rapid este încă acolo, dar experiența acumulată m-a învățat să am mai multă răbdare. Rezultatele au fost vizibile.
2. Timpul petrecut cu familia și prietenii
Un alt aspect pe care îl regret este izolarea. Expansiunea rapidă a afacerii a venit cu un cost: mai puțin timp petrecut cu familia și prietenii. Am realizat acest lucru mai târziu, privind în urmă și observând că am neglijat aceste relații. Este greu să recuperezi timpul pierdut, iar uneori oamenii dragi pleacă din viața noastră, iar vârsta devine mai mult decât o simplă cifră.
Pentru viitor, mi-am propus să acord mai multă atenție vieții personale. Anul 2024 mi-a oferit deja o perspectivă extraordinară asupra acestui aspect și sunt recunoscător pentru ce îmi oferă viața în perioada următoare pe toate planurile.
3. Limba engleză și barierele lingvistice
Deși vorbesc engleza la nivel conversațional, consider că una dintre cele mai mari greșeli a fost să nu o învăț la un nivel mai avansat. Această lacună a dus la pierderea unor oportunități de business și la dificultăți în a cultiva relații importante. Acum lucrez la acest aspect și îmi propun să îmi îmbunătățesc abilitățile lingvistice, poate chiar să învăț alte limbi.
4. Expansiunea în Ungaria – o lecție dureroasă
Un alt exemplu de greșeală a fost intrarea pe piața din Ungaria printr-o master franciză. Am ales una dintre cele mai dificile piețe din regiune, fără să realizez că TVA-ul pentru „to go” este de 27%, comparativ cu doar 5% pentru „to stay”. Această decizie s-a dovedit a fi o greșeală costisitoare, iar astăzi încerc să repar situația prin preluarea operațiunilor din Ungaria.
Totuși, această experiență m-a ajutat să învăț și să aplic lecțiile în Bulgaria și Moldova, unde am implementat proceduri mai eficiente. Deși a fost o greșeală, consider că am reușit să transform această experiență într-un punct de învățare valoroasă.
În concluzie, de-a lungul ultimilor 10 ani, am făcut greșeli și am învățat din ele. Deși nu toate au fost ușor de corectat, fiecare m-a ajutat să cresc, atât personal, cât și profesional. Nu am regrete majore legate de afaceri, iar echipa și oamenii cu care am colaborat și-au lăsat amprenta asupra acestui drum. Însă lecțiile cele mai valoroase vin din dorința de a fi mai răbdător, de a echilibra viața personală cu cea profesională și de a continua să învăț.

”Dorința mea de a vedea rezultate ACUM a fost adesea o capcană. Am învățat că, dacă lași lucrurile să se așeze, dacă dormi o noapte sau mai multe înainte de a lua o decizie, pot apărea soluții și idei mai bune”.
Cine este Radu Savopol:
Cofondatorul rețelei de cafenele 5 to go, pe care a lansat-o în 2015 alături de Lucian Bădilă, Radu Savopol are o experiență de peste 20 de ani în domeniul HoReCa, iar în prezent este și președintele HORA România, organizația industriei HoReCa. Absolvent al Facultății de Arte și pasionat de design, el și-a început activitatea de antreprenor HoReCa în anul 2001, odată cu deschiderea Old Nick Pub la Sinaia, unde a creat și businessuri conexe.
5 to go, pe scurt:
5 to go este un brand 100% românesc, care a luat naștere în anul 2015. Rețeaua a ajuns la 600 de unități deschise, fiind cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est și cea mai accesată franciză din România, cu aproximativ 300 de antreprenori în rețea. 5 to go a avansat pe locul 7 în topul european al lanțurilor de cafenele, conform clasamentului publicat de Food Service, Europe & Middle East pentru anul 2023.
La finalul anului 2024, Radu Savopol și Lucian Bădilă, fondatorii 5 to go, au anunțat că au vândut pachetul majoritar de 60% din acțiuni către două fonduri de investiții: Invenio și Accession Capital Partners (ACP), prin intermediul companiei create de cele două fonduri (5 TG Invest).
RUBRICA GREȘELI ÎN BUSINESS
Ne plac poveștile de succes, dar dăm mai multe clickuri pe eșecuri, pentru că… sunt ale altora.
Liderii din multinaționale, adesea instruiți de colegii de la comunicare, evită, pe bună dreptate, să vorbească deschis despre aspectele negative din cariera lor pentru a proteja imaginea companiei.
În schimb, antreprenorii, cu mai multă libertate de exprimare, recunosc, onest, ce ar fi putut face diferit sau mai bine.
Prin rubrica „Greșeli în Business”, Revista CARIERE își propune să scoată la lumină latura mai puțin cunoscută a antreprenorilor. Îi invităm să fie sinceri și să aibă curajul să expună greșelile pe care ei le consideră mari, pentru că acestea au contribuit la ceea ce au devenit astăzi. Iar greșelile lor recunoscute sunt o sursă de învățare și de inspirație pentru toți cei care și-au găsit sau vor să-și găsească o cale în business.

Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 294 | Februarie 2025