Antreprenorul de succes – starul rock al lumii de business
Decenii întregi de cercetări au fost dedicate, peste tot în lume, identificării caracteristicilor speciale care îi definesc pe liderii antreprenoriali de succes. Chiar dacă tot acest efort nu a dus la descoperirea unei formule unice a ”genei antreprenoriale”, care să poată fi cultivată şi replicată, au fost totuşi evidenţiate anumite caracteristici şi comportamente comune liderilor antreprenoriali de succes.
Totuşi, simpla existenţă a acestor caracteristici nu este îndeajuns pentru a crea condiţiile unui business de succes. Construirea unei afaceri antreprenoriale reuşite depinde şi de interacţiunea complexă între mai mulţi factori interni şi externi, cum ar fi contextul economic, zona geografică, cultura antreprenorială în familie şi, uneori, norocul.
În condiţiile în care tot mai multe guverne din economiile mari ale lumii ridică în slăvi antreprenoriatul şi inovaţia ca surse privilegiate de creştere economică şi creare de locuri de muncă, rămâne întrebarea: care sunt elementele definitorii ale spiritului antreprenorial?
Ca fondatori şi promotori ai programului World Entrepreneur of the Year, lansat în urmă cu 27 de ani în SUA şi extins, începând cu anul 1993, la nivel internaţional, echipa Ernst & Young sondează constant problematica antreprenorilor şi a antreprenoriatului de succes.
Studii derulate anual includ sondaje cu antreprenori care au lansat şi conduc afaceri peste tot în lume, la care se adaugă interviuri amănunţite realizate cu antreprenorii care au câştigat marele premiu anual Ernst & Young Entrepreneur Of The Year.
Principalele aspecte evidenţiate de studiile şi sondajele Ernst & Young
Liderii antreprenoriali se formează, nu se nasc
Persistă încă, în mare măsură, ideea antreprenorului tânăr şi dinamic, care îşi lansează afacerea de îndată ce a ieşit din băncile şcolii. Chiar dacă mulţi dintre liderii antreprenoriali s-au lansat în afaceri la o vârstă relativ tânără, experienţa câştigată prin educaţie şi prin timpul petrecut în medii corporatiste mai tradiţionale se dovedeşte, cel mai adesea, vitală pentru viitorul succes al afacerii. Într-adevăr, mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi se descriu drept antreprenori ”maturi” – altfel spus, ei afirmă că au petrecut un anumit timp în locuri de muncă tradiţionale înainte de a-şi începe propria afacere.
Antreprenoriatul de succes este rareori o decizie luată într-un singur pas
Marea majoritate a celor chestionaţi declară că sunt ”antreprenori în serie”, care au lansat cel puţin două companii. Liderii antreprenoriali care au trecut prin experienţa mai multor afaceri dobândesc informaţii şi beneficiază de pe urma unor lecţii practice extrem de valoroase despre cum se poate transforma un business de-abia lansat, într-unul de succes. Mai mult, ei joacă astfel un rol vital pentru economie şi atrag după ei o proporţie semnificativă de noi demersuri de lansare a unor afaceri antreprenoriale.
Finanţarea, oamenii şi capitalul de know-how sunt cele mai puternice bariere în calea reuşitei antreprenoriale
Peste 60% dintre cei care au participat la sondaje afirmă că principalul obstacol de care s-au lovit când şi-au lansat afacerea a fost lipsa surselor de finanţare şi a banilor. Acest aspect este şi mai dur în contextul economic actual şi mulţi antreprenori continuă să întâmpine probleme când vor să acceseze o finanţare. Celelalte două bariere menţionate de respondenţi sunt resursele umane şi experienţa / know-how. Liderii antreprenoriali de succes sunt cei care au reuşit să integreze sfaturile bune şi să-şi construiască adevărate ”ecosisteme” de resurse şi o reţea valoroasă de contacte pe care o pot accesa pentru a rezolva acest gen de probleme.
Antreprenorii au trăsături comune
Deşi spuneam că antreprenorii se formează, nu se nasc, din cercetările noastre rezultă că, totuşi, antreprenorii de succes au o serie de comportamente şi atitudini în comun. Nucleul însuşi al acestui model este reprezentat de credinţa că individul este cel care deţine controlul, că orice întâmplare ia naştere ca rezultat direct al acţiunii sau comportamentului unui individ. În completarea acestui aspect, vine o mentalitate care vede oportunitatea acolo unde ceilalţi se confruntă cu problema ruperii de tiparele cunoscute, o capacitate de asumare a unui risc calculat şi o bună toleranţă la eşec.
Companiile tradiţionale pot învăţa de la liderii antreprenoriali
Recompensarea angajaţilor şi promovarea inovaţiei sunt punctele de la care trebuie pornit. Nu este o simplă coincidenţă faptul că acele companii care înregistrează creşteri solide sunt cele în care spiritul antreprenorial se face simţit şi o bună parte din acţiunile companiei au fost puse în mâinile angajaţilor. În ceea ce priveşte inovaţia, companiile tradiţionale rareori se încumetă să-şi schimbe modelul de business prin inovaţii care să răstoarne regulile jocului. Însă, companiile care o fac, pot dobândi recompense mai mult decât generoase.
Nuanţa românească a antreprenoriatului: o percepţie negativă a eşecului în afaceri
Chiar dacă peste 50% dintre antreprenorii români participanţi la prima ediţie a Barometrului antreprenorial românesc – Antreprenorii vorbesc, lansat de Ernst & Young la începutul acestui an, sunt de părere că societatea şi cultura românească încurajează, în general, antreprenoriatul, tot ei spun că eşecul în afaceri este perceput negativ de către mediul de afaceri şi societate. Doar 12% au răspuns că eşecul este perceput ca o oportunitate de învăţare, în timp ce 32% dintre ei consideră că este un obstacol pentru viitoarele proiecte de afaceri, iar 24% îl consideră un indicator al lipsei competenţelor. Amploarea acestor răspunsuri arată că România este încă departe de o societate care acordă un sprijin coerent antreprenorilor şi indică o tendinţă de descurajare pentru asumarea riscului în start-up-uri.