De la „nu pot” la „nu, pot!”

Cred că mentalitatea de ,,eu nu pot” în viața profesională este rezultatul faptului că, de multe ori, nu facem ceea ce avem cu adevărat în sânge. Se întâmplă uneori să construim și să ne concentrăm foarte mult pe o direcție care nu este neapărat a noastră. Ajungem să fim foarte buni, dar nu excelăm, iar acest lucru se întâmplă pentru că abilitățile și talentele noastre reale, înnăscute nu sunt suficient puse în valoare.

Cred că se mai întâmplă, însă, să ne spunem ,,nu pot” pentru a masca un ,,nu vreau”. Fiecare dintre noi are capacitatea de a face lucrurile pe care și le dorește cu adevărat. De aceea, dacă ne lovim de ,,nu pot”, ne lovim mai degrabă de teama de a nu fi judecați, de frica de a fi începători într-un anumit lucru, de refuzul de a face un efort, de a investi energie și timp în direcția mai puțin dorită.

Între ,,nu pot” – ,,pot” stă deseori ,,nu vreau” – ,,vreau”. O posibilitate de a ne deplasa între cele două atitudini ar fi să încercăm să segmentăm idealul sau obiectivul cel mare pe care îl avem în minte în pași mai mici, măsurabili, dar siguri. Poate că dorința de a construi o companie de milioane de dolari din care să facem un exit de succes pare ireală, însă dacă ne setăm, la început, obiectivul de a ne câștiga existența din afacerea pe care o inițiem, atunci lucrurile s-ar putea să ni se prezinte într-o altă perspectivă.

Apoi, ne putem întreba: care este beneficiul faptului că îmbrățișăm, mai degrabă, refuzul de a încerca?; ce ne-ar costa dacă am face într-adevăr ceea ce ne dorim și cum s-ar schimba viața noastră în urma acestei decizii? Am lucrat la un moment dat cu un client, extrem de bine văzut de compania-mamă, însă nu atât de bine primit de echipa locală. Am început să lucrăm împreună la obiectivul de a deveni membru activ în echipa coordonată, de a-și spune deschis și ferm punctul de vedere etc. Construind în această direcție, în care poate că la început i se părea imposibil să reușească, executivul despre care vorbesc a ajuns să fie promovat și să fie foarte respectat și apreciat printre cei cu care lucra. De la ,,nu pot” la ,,pot” cred că a trecut și Margaret Thatcher, un exemplu frumos al unei persoane care nu își imagina că va ajunge prima femeie premier din Europa.

În cea mai mare măsură, schimbarea atitudinii ține de credințe (”mindset” – setare a minții, a mentalității) – așa cum spunea și Ford, „Whether you think you can, or you can’t – you are right”. Dacă facem mai des exercițiul de a ne gândi și de a avea încredere că putem realiza anumite lucruri, ne vom și seta în direcția îndeplinirii lor.

Trecerea de la o atitudine la alta depinde și de modul în care suntem pregătiți să primim schimbarea: „People are practical. They want change, but feel powerless, alone, do not want to be the blade of grass that sticks up above the others and is cut down. They wait for a sign from someone else who will make the first move, or the second.” (Howard Zinn, „You Can't Be Neutral on a Moving Train: A Personal History of Our Times”) Nu e nimeni mai potrivit decât noi care să facă prima mișcare, inclusiv atunci când vine vorba despre trecerea de la ,,nu pot” la ,,nu, pot!”.