Hai să ne uităm la situația aceasta în alt fel!

O abilitate foarte simplă, despre care eu am mai scris, dar continui să scriu, pentru că pe mine mă inspiră și îi văd rezultatele, este tăcerea. Și nu mă refer la acea tăcere dintr-o conversație când mintea ta caută febrilă un raspuns la ceea ce se spune. Ci mă refer la acea tăcere, în care asculți și ești prezent în relația respectivă. Atunci când asculți, poți să vezi și alte perspective. Când asculți este ca și cum faci un pas în spate de la ceea ce este spus sau făcut, ca să poți vedea cadrul sau lentila prin care privești.

Imaginați-vă că managerul vostru poate să vă asculte și poate să vadă un sens nou în activitatea pe care o faceți! Sau imaginați-vă că puteți să vă ascultați colegul și puteți să contribuiți cu o perspectivă nouă…sau, pur și simplu, atunci când lucrurile se complica și vi se par grele, aveți abilitatea de a spune

„Hai să ne uităm la situația aceasta în alt fel!”

Charles Mingus a rezumat foarte frumos această idee: “să complici lucrurile este banal – toți pot să o facă; să faci din complicat simplu, foarte simplu – aceasta ar fi creativitate”.

Perspectiva, cadrul de referință, imaginea de ansamblu, forma, granițele a ceea ce spunem sau facem pot fi modificate, îmbunătățite, simplificate doar dacă suntem conștienti de ele. O abilitate de coaching care poate aduce valoare în mediul organizațional și în activitatea desfașurată poate fi „refraimingul” sau, în traducere liberă, a vedea aceleași lucruri în alt cadru.

Cum putem face asta în complexitatea activităților zilnice?

• Cum ar fi ca iritarea pe care ne-o produce modul agresiv în care un coleg încearcă să-și repună proiectul în mișcare să o putem vedea ca admirație față de hotărârea și energia cu care se străduiește să revitalizeze o activitate care stă să moară?
• Sau pasivitatea manifestată de unul dintre colegi să o putem vedea ca o calitate a acestuia: calmul pe care îl emană în momentele de haos din echipă;
• Repetatele erori sau scăpări comise în fugă de un coleg să poată fi scuzate dacă ne gândim ca respectivul coleg este în stare să realizeze o mulțime de lucruri în timpul cel mai scurt – și că nu este realist să ne așteptăm ca să facă totul perfect;
• Ezitările unui perfectionist să le vedem ca efectul tendinței acestuia de a finisa și verifica de mai multe ori orice lucrare? Acești oameni nu sunt adepții rapidității și nu este realist să ne așteptăm la asta de la ei!
• Cei care se străduiesc să-și mulțumească colegii și sunt mereu amabili și cooperanți, indiferent de condiții, chiar și când au de-a face cu obstacole și cu oameni iritați. Cum ar fi să nu pierdem din vedere ca sunt foarte grijulii cu colegii lor, dar că au nevoie de ajutor să aiba grijă și de ei înșiși?
• Dacă un coleg își pierde brusc și neașteptat interesul față de un proiect, să putem să-i dăm timp, mai ales dacă știm că altminteri își investește în întregime entuziasmul și capacitatea de muncă în ceea ce face? Uneori poate fi vorba chiar despre cel care a pus proiectul pe picioare;
• Unui coleg care este foarte critic cu munca lui sau cu munca altora, dacă dorim să-i facem un compliment, să putem să îi spunem ceva de genul: ”Deși nu-ți place să auzi asta, să știi că sunt mulțumit de munca ta”!

Putem face față complexitatii organizaționale atunci când acceptăm diversitatea umană. Acceptarea este o abilitate foarte simplă! Tot așa cum este și spațiul! Atunci când nu lăsăm spațiu și pentru alte perspective, atunci când ne încăpățânăm să filtrăm și să categorisim oamenii și acțiunile din jurul nostru după rigori și standarde ce au pretenții de a fi universal valabile, mediul organizațional poate fi foarte apăsător.

Rodica Obancea este Coaching Partner HART Human Resource Consulting si are o competenta de coaching certificata de International Coach Federation. Competenta si energia le investeste in directia excelentei si a performantei. Lucreaza in proiecte organizationale, antrenand manageri, antreprenori si echipe pentru a fi performanti.