Mario Demezzo, editura All: Nu există manageri buni, există manageri construiți de echipa din spatele lor

Cum faceți alegerile de carte?

Politica editorială este dictată de directorul editorial Viorel Zaicu, care are o viziunea foarte bună și este un om foarte exigent. Îți trebuie viziune ca să faci o politică editorială. Noi am început anul trecut o colecție editorială nouă la Editura Alfa, se numește „Strada Ficțiunii“, în prezent cred că are 30 de cărți. Pentru a începe o astfel de colecție este nevoie de viziune, pentru că dacă gândești un astfel de proiect pe un an de zile, colecția e îngropată. Am împărțit „Strada ficțiunii” în trei părți: în bestseller, cărți care se vând de la 7.000 la 10.000 de exemplare în sus, în contemporan și în clasic. În clasic sunt autori care sunt consacrați, precum Italo Calvino, scriitori cu greutate, nu mai e nevoie să întrebi cine sunt. Iar în contemporan sunt autori de care nu au auzit încă mulți oameni, dar pe care noi punem pariu că or să devină clasici la un moment dat. Noi încercăm să îi descoperim pe acești autori.

După ce îi descoperiți, cum îi promovați?

Îi traduci, îi publici și faci campanii de marketing, în diferite feluri. Dacă reușești să aduci autorii în țară, este foarte bine. Dar, de exemplu, noi în contemporan îl avem pe Adrian Voicu cu „Nepovestitele trăiri ale templierilor români”, carte formată din două volume. Anul trecut am făcut cu acesta un turneu de promovare în 13 mari orașe din țară, a avut 13 lansări. Acest gen de turneu a ajutat foarte mult. Adrian Voicu a vândut peste 2.000 de exemplare. Ceea ce pentru un autor nou, la prima lui carte, e un tiraj foarte bun.

Care e media unui tiraj?

A scăzut foarte mult tirajul. În 2007-2008 un tiraj mediu era de cam 5.000 de exemplare.

Tirajul mediu pentru literatură este acum undeva la 1.500-2.000 de exemplare, depinde de carte. Dacă vorbim de o carte de specialitate, tirajul poate să fie și mai mic, 800-1.000 de exemplare. Dar acest gen de cărți sunt și mai scumpe un pic.

Cât mai cheltuiesc românii pe cărți?

Foarte puțin. Suntem pe ultimul loc în Europa. Un român citește în medie o carte pe an, statistic vorbind. Un ungur citește în medie opt cărți pe an. Piața de carte din România, să o estimăm la 100 de milioane euro, care este cifra agreată, deși opiniile variază de la 80 milioane euro până la 120-140 milioane euro. În Polonia, care are o populație de 1,5 ori mai mare ca noi, cifra de carte este de 1 miliard de euro, de 10 ori mai mare. În Germania, piața de carte este de 8 miliarde euro pe an, aici fiind concentrată cam jumătate din valoarea totală a pieței de carte din Europa.

Avem nevoie de transparența

A cui credeți că este vina pentru această situație?

Este o vină colectivă. A noastra, a editurilor, pe de o parte, pentru că nu suntem suficient de transparente. De multe ori nu ne dăm seama că ar trebui să fim în parteneriat și nu în competiție. Competiția, în afară de sport, nu cred că este bună în niciun domeniu. Concurența e în regulă. Dacă noi am înțelege că suntem concurenți, dar într-un parteneriat, și am lucra împreună într-un parteneriat, cred că toată lumea ar câștiga mai mult.

Avem nevoie de transparența. Nu avem o cifră de carte, nu avem diverse studii legate de astfel de date. Editurilor le e frică să ofere astfel de date. Le este frică să nu afle competiția și să speculeze asta în favoarea lor. Eu cred că ar trebui să fim mai transparenți în primul rând, să punem cărțile pe masă și să lucrăm împreună pentru industria de carte. Asta este partea noastră de vină.

O altă parte de vină o are sistemul educațional, pentru că nu se mai promovează cititul. Profesorii nu mai dau la fel de mult de citit ca înainte, nu mai sunt lecturi de vacanță. O parte de vină o au și părinții, care, din diferite motive, sunt ocupați cu serviciul și altele, iar pentru ei cititul nu mai este o prioritate. Îl lasă pe copil să se uite la Disney Chanel patru ore pe zi sau să se joace pe calculator, în loc să îl lase o ora pe calculator și trei să îl pună să citească. Eu, la Uniunea Editorilor, unde sunt președinte, mi-aș dori să facem o campanie națională care să promoveze lectura. Pentru că toți oamenii ar trebui să înțeleagă investiția în cultură și de ce se întoarce asta în favoarea noastră. Sau, dacă nu o facem, de ce se întoarce împotriva noastră. Peste 20 de ani, nu vom avea manageri în companii dacă nu vor mai citi, dacă nu se vor mai pregati. Școala nu este suficientă. Școala te învață până la un anumit nivel, dar totul se schimbă, totul e dinamic, totul se transformă și atunci trebuie să te perfecționezi continuu. Și asta cum o faci? Citind, nu altfel.

Ebook sau carte pe hârtie?

Nu e același lucru? Dacă mă întrebi ce se va citi peste câțiva ani de zile, îți voi răspunde clar că ebook-uri, e o tendință spre care ne îndreptăm și care cu siguranță va cuceri partea de carte fizică. Pe de altă parte, sunt nostalgici care spun: Dacă nu răsfoiesc cartea, dacă nu simt mirosul cărții, dacă nu dau eu paginile, nu simt că citesc. Dar hai să ne gândim la puștanii aceștia de 10-15 ani care umblă după tot felul de gadgeturi. Ei, peste 10-20 de ani, nu vor mai ști ce înseamnă aia să mirosi o carte. E clar că spre asta se va merge, spre piața electronică. Sunt avantaje clare ale ebook-ului. Ai cu tine oricând toată biblioteca, ai economisi spațiu. Dacă ai 1.000 de carti, ai o problemă: unde să le ții? Dacă ai 1.000 de ebook-uri, n-ai nicio problemă.

Îți este frică de ebook-uri?

Mie ca editor nu mi-e frică de ebook-uri, pentru că eu nu fac cărți; eu fac conținut, iar eu voi face conținut și în viitor, indiferent că îl așez într-o carte, pe un ebook sau pe cine știe ce alt suport va fi disponibil peste 5 ani. În plus, ebook-urile deschid o varietate mult mai mare pentru noi. Acum sunt limitat la cartea fizică. Pe ebook pot să fac aplicații. Imaginează-ți cum ar fi ca eu să iau o carte de matematică și să o fac sub formă de aplicație, o pot face interactivă, o fac să se miște, să îl atragă pe copil. La albumele de fotografie poți pune o aplicație video, e o varietate mult mai largă pentru noi ca edituri. Totuși eu cred că ebook-ul este doar o perioadă de tranziție, sunt convins că nu va rămâne aici. Tipografiile e posibil să se teamă de ebook-uri, pentru că în momentul în care formatul electronic va reprezenta 90% din piață, tipografiile vor muri.

Costurile pentru un ebook sunt mai mari sau mai mici comparativ cu cele ale unei cărți?

Costurile trebuie să se reglementeze un pic. E ca la orice lucru nou pe care nimeni nu știe de unde să îl apuce. TVA-ul la carte în Romania este de 9%, TVA-ul la ebook este 24%, pentru că nu e considerat carte, este considerat produs electronic. Mai e o problemă. Dacă faci TVA-ul la ebook 9%, începe o altă dezbatere: ce e ebook-ul? Nu există o definiție a ebook-ului.

Singurul cost care dispare este cel de tipar. Însă sunt costuri în plus. Ai TVA-ul de 24% și mai vin autorii și zic: „Ție îți dispare costul de tipar. Atunci mie, în loc de 7%, îmi dai 20% ca drepturi de autor”. În momentul de față ebook-urile nu au cum să fie cu mult mai ieftine decât cărțile fizice.

Dar piața de ebook în România este foarte la început, cred că este 0,01% din piața de carte. Un motiv ar fi faptul că până acum doi ani nimeni nu se gândea să cumpere drepturile de autor și pentru ebook-uri. Acum, dacă vreau să cumpar și drepturi de ebook pe cărțile pe care le-am scos doar pe hârtie în ultimii doi ani, mi se cer alți bani. În prezent, eu negociez integrat și ebook-ul și cartea fizică, iar suma e cam aceeași pe care am platit-o acum doi ani pentru cartea fizică.

Cititorii de cărți de specialitate sunt foarte exigenți

Ce gen de cărți se citesc acum?

Literatura predomină. Oamenii merg în special în perioada asta, pentru că sunt și concedii, spre literatura ușoară, literatura de tramvai, cum îi mai zic eu. Cercurile de literatură academică și educațională, de istorie, de filozofie, de medicina etc. sunt mici, dar sunt constante. Oamenii de pe acest segment sunt foarte activi, sunt foarte implicați. Știu tot ce e nou pe piață, însă sunt și foarte exigenți. Un cititor de literatură obișnuită nu o să observe sau nu o să îl deranjeze atât de tare că are un cuvânt lipsă, că oglinda (marginea liberă care încadrează textul pe pagină) nu e cât trebuie să fie. Nu o să îi pese. O să ia să citească acea cartea și își vede de treabă. Cititorii de cărți de specialitate sunt foarte atenți, pentru ei calitatea este foarte importantă și sunt foarte exigenți. Cărțile lor trebuie să aibă un conținut foarte bun, pentru că ei sunt pasionați de domeniul respectiv, și, dacă vii cu o greșeală de traducere sau redactare, te penalizează imediat. Pun mână pe telefon și îți spun unde și ce greșeală ai făcut. Nu se joacă! De aceea cărțile astea sunt un pic mai scumpe, pentru că și noi trebuie să fim mai atenți cum ne prezentăm cu ele.

Cum au mers vânzările la Bookfest?

Pentru noi au fost cam 10-15% din încasările dintr-o lună. Nu a fost ceva senzațional. Au fost un pic peste anul trecut, însă acest eveniment este mai mult o ocazie pentru edituri să intre în contact cu cititorii. La Bookfest, cartea pe care am vândut-o cel mai bine a fost „Rătăciri”, de Horațiu Mălăele, o carte care prezintă gândurile, trăirile și poeziile sale.

Cum a mers piața de carte anul trecut, în condițiile în care criza încă își face simțită prezența, iar bugetele au de suferit?

De câțiva ani de zile, piața s-a stabilizat foarte jos. Nu putem să ne gandim la dezvoltare foarte mult în momentul acesta, ci ne gândim la cum să treaca și anul ăsta și să vedem poate anul viitor va fi mai bine. Poate vor exista anumite legi care vor încuraja lectura, poate economia va merge mai bine și oamenii se vor întoarce la carte. Cartea a fost unul dintre primele lucruri pe care le-au tăiat oamenii când a venit criza. Noi am simțit criza când s-au redus salariile cu 25% și când s-a renunțat la acei 100 de euro pe care îi primeau anual profesorii pentru a achiziționa cărți. Și trebuie să ne adaptăm: prin ajustarea planului editorial, nu mai scoatem 1.000 de titluri noi pe an, scoatem doar 100, prin reduceri de personal, în prezent avem circa 60 de angajați, prin reduceri salariale, care au avut loc în 2009.

Promoțiile de tip carte împreună cu ziarul, o măsură păguboasă

Cea mai paguboasă masură pentru industria de carte din România a fost lansarea promoțiilor de tip carte împreună cu ziarul. A fost o inflație de titluri pe care nu s-au plătit drepturi de autor, tipărite la costuri foarte mici, pe hârtie de proastă calitate, iar asta i-a învățat pe oameni cu preturi mici la cărți. La târg la Bookfest, eu am fost uimit să văd cărți la prețul de un leu.

Dacă noi îi învățam pe oameni cu stilul ăsta, când vii cu un titlu nou, nu poți să îl vinzi cu cinci lei. Îl scoți în 2.000 de exemplare, iar tu trebuie să îți scoți banii pe cartea aia, trebuie să o pui la vânzare la un preț de 24,25,29 de lei, însă oamenii nu o vor cumpăra, pentru că zic: „mai stăm 6 luni și o vom lua la reducere”.

Mai este o problemă. Există edituri care pe site-ul lor fac reduceri foarte mari, de până la 80%. Pe termen scurt, o astfel de politică este bună pentru că îți aduce un cash flow. Dar pe termenu lung nu este ok. Dacă eu, ca editură, fac reducere de 60-80% pe site-ul meu, iar rabatul mediu în piață este 40%, niciun librar nu o să poată să țină pasul cu tine.

Cât de greu este să conduci un grup editorial în Romania? Prin ce se diferențiază editura All de celelalte edituri?

Mie nu mi se pare greu. Îmi place foarte mult, poate și datorită faptului că am o echipă foarte bună, care mă ajută. Suntem un core management foarte puternic și fiecare dintre noi ne-am luat în jurul nostru oameni la fel de buni.

Noi ne diferențiem în piață prin două lucruri: prin marketing și prin distribuție. Selecția de titluri e puternică. În plus, avem o firmă de distribuție proprie, care ne ajută să știm foarte clar locurile în care suntem prezenți în țară și ne putem controla singuri distribuția. Aceste două puncte forte ne conferă un mare avantaj inclusiv în negocierea contractelor de drepturi de autor.

Care este stilul de management pe care îl adopți?

Am un management foarte sociabil. Sunt un pic mai democrat decât ar trebui să fiu. Nu știu dacă aceasta este o calitate sau un defect pe care l-am deprins din lumea ONG, acolo fiind un mediu mai relaxat. Uneori în lumea de business trebuie să fii un pic mai ferm. Foarte rar impun o părere. Fac acest lucru numai atunci când cred că am dreptate 100%, însă, și atunci, ascult punctele de vedere ale celorlalți, le evaluez foarte bine și, dacă în continuare răman la parerea că eu am dreptate, îmi impun punctul de vedere. Dar de foarte multe ori ședințele pe care le am alături de colegii mei sunt de consultare autentică și nu intru niciodată în astfel de meetinguri cu o idee preconcepută. Intru foarte rar într-o intalnire cu o decizie luată. Decizia o luăm împreună și de cele mai multe ori îi las pe ei să decidă.

Eu am o convingere: că trebuie să îi lași pe specialiști să își facă treaba, pentru că eu nu mă pricep la toate. Dacă eu mă duc la marketing cu o idee și ei îmi spun că acea idee nu o să funcționeze, e normal ca eu să mă bazez pe experiența lor.

Pentru mine este foarte important ca, în momentul în care implementăm un proiect, oamenii mei, colegii mei, să creadă în proiectul respectiv. Eu știu că dacă o să faci un lucru în care nu crezi, acesta nu o să iasă la potențial maxim. Le prezint o idee, lucrăm pe ea, iar când ieșim din întâlnire, toți credem în ideea aceea.

Trebuie să le lași oamenilor loc să greșească

Oamenii sunt forța mea, fără colegii mei eu nu exist. Sunt tot ceea ce sunt pentru că am în spate un bloc care mă susține oricând. Eu nu verific niciodată informațiile pe care mi le dau colegii mei, pentru că știu că ei niciodată nu mi-ar dă o informație proastă. Nu există manageri buni, există manageri construiți de echipă din spatele lor.

De multe ori le las oamenilor loc să greșească. Intram într-o întâlnire, le propun o idee, ei nu sunt de acord, vin cu o altă variantă, eu știu că propunerea lor nu e bună, dar îi las să facă cum vor ei. Nu ca să le dau peste nas mai târziu, nu ca să îi penalizez, ci pentru că eu cred că trebuie să îi lași omului loc să greșească și să învețe din acea greșeala. Evident, când costul pentru companie nu e mare. Dacă vorbim de o miză uriașă, atunci normal că acest lucru nu se întâmplă. Dacă eu îmi împun punctul de vedere, omul acela va trăi cu regretul și frustrarea faptului că nu a făcut cum a zis el și întrebându-se cum ar fi ieșit dacă se mergea pe ideea lui. Eu le spun: „nu cred că e bine ceea ce vrei să faci, dar te susțin și vom merge pe ideea ta”. Ei învață astfel să aibă încredere în mine și învață din greșeală. Eu cred că beneficiile greșelii sunt mult mai mari decât beneficiile unei decizii bune impuse.

Din punctul meu de vedere un manager bun trebuie să aibă trei calități: să știe să ia decizii, să aibă un simt al prioritaților și să știe să dezvolte relații cu oamenii. Dacă are lucrurile astea trei, este un manager foarte bun. Iar eu cred că le am. De multe ori, ca manager, aș prefera o decizie proastă în locul lipsei unei decizii. Capacitatea de a lua o decizie este foarte importantă deoarece implică o responsabilitate foarte mare. În plus, simțul priorităților este incredibil de important.

Cere și ți se va da

De ce ai ales să pleci din fundraising și să intri în piața de carte?

Lumea cărților m-a fascinat că cititor, dar istoria și modul în care domnul Mihai Penescu a creat editura All m-a atras către partea asta. Acum doi ani de zile, domnul Penescu mi-a propus funcția de CEO. Să părăsesc lumea ONG-urilor a fost o decizie grea, pentru că aveam o imagine foarte bună în acest domeniu. Aveam și o poziție bună, director executiv la fundația pricipesa Margareta, care era o poziție de prestigiu. Cea mai mare frică a mea a fost că nu voi putea să fiu la fel de bun pe poziția pe care urma să o ocup, că îl voi dezamăgi pe Mihai Penescu, cu care sunt prieten, și îi voi pierde prietenia. Din fericire, dacă nu s-a întâmplat în doi ani sunt șanse foarte mari să nu se mai întâmple.

N-am renunțat la strangere de fonduri și fac în continuare asta. Și parteneriatele pot fi o forma de strangere de fonduri. Prima regulă a strângerii de fonduri este să ceri. Sună atât de simplu, atât de banal și este atât de neglijată această regulă încât nu ți-ar veni să crezi. Dacă nu ceri, nu vei primi. E logic. Oamenii nu dau pentru că nimeni nu cere. Ai fi uimit să vezi câte lucruri poți obține dacă te duci să ceri. Am fost singura editură din Bookfest și Gaudeamus care a avut parteneriate. În prima zi am oferit o cartelă pre-pay de 5 euro fiecărui client. Ai venit, ai cumparat o carte sau mai multe, ai primit o cartelă de 5 euro. Știi cât ne-a costat asta? Niciun leu. Sponsorul a înțeles beneficiile parteneriatului propus.

A doua zi am oferit mostre de parfum. Fiecare carte însemna o mostră primită. Ai cumpărat 5 cărți, ai primit 5 mostre. Și în a treia zi am oferit un baton de ciocolata la fiecare carte cumpărată.

Fiecare dintre aceste parteneriate pe noi nu ne-a costat nimic. Știi cum le-am facut? Am cerut.