Percepția și autopercepția în organizație

Când vorbim de cifre, de targete, de obiective ușor de cuantificat, lucrurile sunt clare și depășirea constantă a acestora poate semnifica, pentru individ, echipă sau organizație, performanță.

Dar dacă ne uităm puțin către lucruri mai puțin matematice, către abilitățile fiecăruia și către modalitatea fiecăruia de a le folosi atât în viața personală, cât și profesională lucrurile vor sta puțin diferit.

Nu poți să spui că obiectivul tău de a comunica cu toți colegii a fost îndeplinit pentru că ai schimbat două vorbe cu fiecare. Comunicarea nu reprezintă cantitate ci calitate, la fel ca și ascultarea, ca și motivarea, ca și abilitatea de a fi lider și de a îi inspira pe ceilalți.

Și atunci se pune problema cum evaluăm performanța acestor abilități?

Și dacă reușim să evaluăm care e beneficiul pe care îl are fiecare dintre noi?

Marele beneficiul al acestui proces de evaluare este conștientizarea.

Cu cât o persoană este mai conștientă de stilul său de gândire, de comportamentele sale, de efectele acțiunilor sale cu atât este mai bine pregătită pentru a se dezvolta și a atinge performanța personală și profesională.

Două lucruri esențiale în reușita acestei acțiuni sunt acceptarea părerilor celorlați și deschiderea la a înțelege punctelor lor de vedere referitoare la acțiunile, la comportamentele, la atitudinea ta.

Pentru evaluarea performanței, e de ajutor să vedem cum ne văd ceilalți, să înțelegem ce facem bine și ce am putea să îmbunătățim.

În general, sunt puțini cei care, dacă ar avea posibilitatea să afle ce părere au despre ei colegii de la locul de muncă, ar refuza această șansă. Doar că după ce o află, de cele mai multe ori, nu o folosesc spre propria dezvoltare.

Primul pas în evaluare este notarea părerii tale despre tine, a imaginii pe care o ai despre performanța ta, în comunicare, în dezvoltarea celorlalți, în motivarea echipei și orice altceva. Este propria identificare a punctelor tari și a nevoilor de creștere.

Pasul al doilea este acela de a cere feedback constructiv despre performanța ta, de la colegi, de la echipă, de la manager, de la cei cu care lucrezi și care te cunosc suficient de bine astfel încât să poată să-și exprime un punct de vedere.

Ultima etapă este aceea de a pune în comparație ceea ce crezi tu despre abilitățile tale și ceea ce văd și simt ceilalți că faci.

Și aici, de cele mai multe ori, intervine acel moment neplăcut, acel moment în care imaginea pe care o avem despre noi nu corespunde cu imaginea pe care ceilalți o au despre noi, și performanța pe care credem că o atingem este contrazisă total de feedback-ul celorlalți.

De multe ori, prin natura umană avem tendința să contrazicem atunci când ceea ce credem noi nu se potrivește cu parerea altcuiva, să ne impunem opinia, să convingem că dreptatea este în ceea ce noi spunem. Doar că e practic imposibil să contrazici sentimentele unei persoane, să contrazici emoțiile, să-i spui că acțiunile tale nu au rănit-o când ea îți spune că asta a simțit. Ceea ce noi simțim nu poate nimeni altcineva să simtă și invers.

Cu atât mai mult acest instinct de apărare se naște atunci când avem sentimentul că ceilalți ne atacă imaginea de sine, construcția pe care noi o avem despre propria persoană. Devenim defensivi, ne ridicăm ziduri, ne baricadăm și respingem ideile, părerile care nu corespund cu propriile noastre opinii sau credințe.

Astfel încât, în această etapă, decizia este a fiecăruia dintre noi. Și în funcție de ceea ce alegem să facem rămânem captivi propriei imagini și refuzăm schimbarea sau mergem către dezvoltare și performanță.

Putem alege să credem că ceilalți nu ne cunosc, că ne-au interpretat greșit acțiunile, că nu au fost sinceri, că au motive ascunse pentru care ne-au oferit acel feedback și să continuăm să facem lucrurile la fel, să nu schimbăm nimic sau, mai rău, să așteptăm să „le zicem” și noi colegilor părerea noastră despre ei. Putem să ne îmbătăm cu iluzia propriei performanțe și autosuficiențe.

Rezultatul? Inflexibilitate, manifestată de la dorința de schimbare și înțelegerea nevoii de schimbare până la lipsa dorinței de dezvoltare și creștere. În timp, și performanța reflectată de cifre va scădea, pentru că o echipă nu poate fi motivată să crească de un lider nemotivat.

Sau putem decide să luăm în considerare feedback-ul celorlalți, să acceptăm punctele lor de vedere, să ne dorim schimbarea și să acționam în sensul dezvoltării. Putem alege să ne dorim să fim mai buni ca ieri.

Rezultatul? Poate că nu vom deveni mai buni de la o zi la alta, poate că nu vom putea să dezvoltam toate abilitățile în același timp, poate că nu vom îmbrățișa schimbarea fără nicio temere, în schimb vom fi într-o permanentă creștere și dezvoltare, vom începe călătoria către performanța personală și profesională, vom crea relații de muncă cu ceilalți, vom dezvolta și motiva echipe, vom reuși să comunicăm eficient, să atingem excelența.

Așa că depinde de fiecare dintre noi dacă ne lăsăm vrăjiți de propria percepție asupra performanței personale și negăm dezvoltarea sau acceptăm diferențele între percepția celorlalți și autopercepție și acționăm, facem schimbarea.

Important e să ne amintim că așa cum succesul unui manager se vede în succesul echipei sale, succesul personal se reflectă în continua dorința de creștere, dezvoltare și schimbare.

Sunt Iulia Nechita, psiholog și trainer, și cred cu tărie că oricine poate să fie și să facă orice atât timp cât își dorește suficient de mult, muncește și crede în visul său.

Experiența acumulată atât în mediul organizațional, cât și în compania de training humans m-a ajutat să creez programe în care oamenii și-au conștientizat resursele personale și potențialul, s-au dezvoltat personal și profesional și au descoperit că atitudinea este cea care face diferența și care te poate transforma într-un învingător.