De la dezvoltarea echipelor la explorarea minții umane. Povestea Antonetei Galeș | Revista HR Manager
După două decenii în care a fost parte din motorul care pune în mișcare organizațiile, Antoneta Galeș a decis să facă o schimbare în carieră și a plecat dintr-un rol executiv în Resurse Umane din cadrul unei mari companii de retail.
Punctul de cotitură a fost burnoutul din 2010 – o experiență personală care i-a schimbat nu doar ritmul vieții, ci și perspectiva. A urmat o perioadă de formare și reconstrucție, în care și-a mutat atenția de la structurile organizaționale la arhitectura interioară a individului.
Astfel, a trecut din zona de strategie organizațională în cea de dezvoltare individuală, devenind coach, art-terapeut și trainer pentru facilitatori în sănătate mintală. În paralel, a continuat să scrie și să publice romane polițiste sub pseudonimul Tony Mott și volume de reflecție personală, precum „Caietul fericirii“ sau „neFERICIREA noastră cea de toate zilele“.
Iar astăzi, viața sa profesională are un alt tempo: mai flexibil, dar la fel de profund. Lucrează cu echipe și lideri, dar și cu sine însăși, în scris și reflecție. Proiectele din zona de coaching se împletesc cu romanele mystery-thriller, iar scrisul devine uneori continuarea introspecției.
Iar pentru mulți profesioniști din HR care simt că „nu li se mai potrivește“ ce făceau odinioară, povestea Antonetei Galeș poate fi o sursă de inspirație.
Cum ai descrie parcursul tău în domeniul HR? Cum ai intrat în HR și cum ai ajuns HR Director?
Unii oameni știu încă din copilărie ce vor să devină și se referă la ocupația pe care ar urma să o aibă, eu m-am gândit mereu mai degrabă la ceea ce vreau să fac. Am știut de foarte mică despre mine că mă interesează cum gândesc oamenii, că îmi doresc să înțeleg procesele complicate din mințile lor și că vreau să fac lucruri care să mă apropie de ei și să-mi permită să-i ajut.
Un singur an, cel imediat după facultate, am lucrat oarecum în afara domeniului. Jobul meu era într-o agenție de turism, unde făceam și marketing, pe lângă vânzarea de bilete de avion. Mi-a fost de mare folos contactul direct cu clienții pe care îi ajutam să călătorească. Apoi am lucrat doi ani într-o companie care recruta pentru vapoare americane de croazieră și am început să fac și traininguri pe lângă activitatea de selecție. În perioada 1997–2000 am fost consultant într-un proiect al Băncii Mondiale de modernizare a serviciilor de ocupare din România. Din 2000 am lucrat la Selgros ca manager de training și dezvoltare, iar din 2006 am preluat și tot ce însemna legal și payroll. Am știut mereu că lucrez cu oameni și pentru oameni. Mi-a fost clar de la bun început și am fost sprijinită în acest rol de a crea o echipă performantă, în continuă dezvoltare și recompensată corespunzător.
Care au fost cele mai memorabile momente sau realizări din cariera ta de HR-ist?
În 2015 am demarat o campanie de creștere a implicării. Aveam deja 15 ani de activitate și ne era clar ce valori avem, ce anume ne mișcă și cât de importanți suntem cu toții. Am scris despre toate momentele dificile pe care am reușit să le depășim împreună și am împărtășit asta cu toți colegii mei. Mai mult, am făcut interviuri cu peste 300 dintre ei, în jur de 10–15 din fiecare magazin, despre ce anume le place la ceea ce fac, cum se simte colaborarea și de unde se încarcă în momentele grele. Am publicat și un website în cadrul proiectului care se chema „Selgros caută pasiunea“, de referință pentru toate acțiunile de promovare din anii următori, pentru că am lucrat și cu o echipă fantastică de bloggeri culinari și am avut evenimente în magazine.
Ce te-a determinat să ieși din zona de HR? A fost o decizie planificată sau spontană?
Tot așa cum am fost preocupată de dezvoltarea oamenilor, am fost mereu în căutare de a crește și eu. Am făcut diverse traininguri, un master în resurse umane și comunicare, o specializare internațională.
S-a produs o schimbare importantă în 2010, când am făcut un burnout. Am fost, fără să vreau, un fel de trendsetter – pe atunci nu se prea vorbea despre asta. M-am întrebat unde am greșit. Burnoutul este incapacitatea de a gestiona stresul în legătură cu munca… De la momentul acela am început să studiez din ce în ce mai mult despre ce și cum putem face pentru a fi mai bine cu noi înșine. Am făcut o formare în art-terapie, apoi una în coaching.
În 2018, starea sănătății mamei mele s-a înrăutățit grav. La muncă se schimba conducerea. A fost nevoie să decid ce aleg, pentru că îmi era clar că nu pot face față ambelor provocări.
După ce mama s-a stabilizat, am început să iau proiecte diferite: de la traininguri de management strategic de HR la proiecte complexe de dezvoltare organizațională – sunt consultant BERD – până la clienți individuali în coaching sau chiar coaching de echipă.
Pe lângă toate acestea, am și scris. Primul roman l-am publicat în 2008, apoi în 2012, 2014, 2016, 2017. Dacă mă întrebi acum când scriam, mi-e cam greu să răspund – probabil că noaptea, în weekenduri sau în concedii. A fost diferit după ce am început să lucrez independent, pentru că am reușit să public un roman pe an și să lucrez și la volume de non-ficțiune.
Îți spuneam mai devreme de burnout și de toate lucrurile pe care le-am descoperit ulterior, care țin de propria înțelegere a vieții și a ceea ce contează cu adevărat, astfel încât am publicat în 2019 „Caietul fericirii“. În caiet propun 52 de teme de reflecție despre realizări, sens, valori, generozitate sau recunoștință… Fiecare temă este pentru câte o săptămână, astfel încât, după un an, cei care îl completează reușesc să fie mai bine cu ei înșiși și cu viața lor. Pentru că l-am prezentat în 2022 în Islanda, la conferința de psihologie pozitivă de la Reykjavík, am făcut un sondaj despre efectele lui asupra celor care l-au folosit, iar concluziile au fost foarte clare: 88,1% au avut o îmbunătățire mare și foarte mare a capacității de atenție și observație, 73,8% au raportat o creștere mare și foarte mare a nivelului de fericire subiectivă, iar pentru 60% a crescut nivelul încrederii în sine. În 2021 a fost publicat și un volum care conține detalii despre fiecare subiect din caiet, despre de ce anume și cum funcționează: „neFERICIREA noastră cea de toate zilele“.
A existat un moment clar în care ai simțit că trebuie să schimbi direcția profesională?
Lucrurile sunt într-o permanentă schimbare. Sunt perioade în care mă concentrez mai mult pe coachingul individual, altele în care am proiecte în companii. Sunt perioade în care reușesc să scriu mai mult, iar în altele, mai puțin. Îmi este foarte clar că nu s-a schimbat nimic în ceea ce privește curiozitatea mea despre cum funcționează mintea umană, ceea ce mă ajută să-mi fac din ce în ce mai bine munca de a spune, de a asculta, de a scrie și de a citi povești. Activez ca voluntar în boardul Fundației Comunitare Brașov și contribui cât pot de mult atunci când sunt solicitată.
Ce e diferit în perioada aceasta e că mi-ar plăcea să-mi găsesc mai multe ocazii de a lucra în echipă. Cred că mi-ar prinde bine. Și vreau să mă mut la București – mi-am dat seama că prefer ca locuința stabilă să fie în Capitală, mi-e cam greu să mă împart între Brașov și București.
Cum arată o zi obișnuită din viața ta acum, în comparație cu perioada când erai în HR?
E mult mai multă flexibilitate. Am perioade mai în-cărcate și perioade în care pot scrie câteva ore dimineața, așa cum mi-aș dori. Chiar dacă nu pot ține ritmul ăsta zilnic, pentru că mai sunt și clienți cu care lucrez dimineața, mi se pare că pot fi mai productivă, fiindcă am o libertate ceva mai mare de a-mi organiza timpul. Flexibilitatea vine cu responsabilitate, dar și cu o altă calitate a concentrării.
Care sunt temele principale despre care scrii și de ce? Ai fost influențată de experiența ta în HR?
Dacă e vorba de ficțiune, scriu mai degrabă cărți polițiste. Genul mystery & thriller a evoluat foarte mult – romanele au o componentă socială prin descrierea contextului, una psihologică prin analiza personajelor și o alta care ține de viața însăși. Scriu despre adevăr și minciună, iubire și dezamăgire, viață și moarte. Provoc prin puzzle-uri complicate. Dacă e vorba de non-ficțiune, aici lucrurile țin de dorința mea de a le oferi oamenilor posibilitatea de a-și lărgi perspectiva, de a înțelege că pot controla doar ceea ce e în controlul lor și de a-și asuma responsabilitatea pentru deciziile pe care le iau.
Cum te-a ajutat backgroundul în HR în noua ta carieră?
Am acumulat o mulțime de experiență în carieră, am trecut prin tot felul de situații complicate – crize, fluctuații de personal, schimbări legislative. Cred că m-a ajutat întotdeauna faptul că știam că servesc oamenii cu care și pentru care lucrez. Companiile sunt un construct social – ele nu există în sine, ceea ce le dă viață sunt oamenii care le populează, iar cultura nu e altceva decât modul concret în care ne susținem unii pe ceilalți, cum ne vorbim, cum ne ajutăm. Eu cred într-o colaborare orientată spre rezultate și nu în concurență inutilă în interiorul unei companii.
Lucrez excelent în companiile unde sunt invitată să colaborez. Cel mai mult mă ajută că port o discuție cât mai onestă despre principii, valori, competențe – încă de la început, exact cum făceam și când recrutam. Doar dacă ne potrivim așteptările putem lucra bine împreună.
Ce ai învățat despre tine după această schimbare de carieră?
Deși au trecut 15 ani de la burnout, în continuare trebuie să-mi stăpânesc tendința de a munci până la epuizare. Mi-a luat timp să înțeleg că inclusiv activitățile plăcute pot epuiza – scrisul consumă. Scriu articole pe blog, pe antonetagales.ro, scriu povestiri foarte scurte pe site-ul de autor tonymott.ro, trimit cam de două ori pe lună un newsletter – asta pe lângă vreun roman, dacă am unul în lucru. Pentru prima dată am început să lucrez la două romane în paralel și simt uneori că nu mai am energie să continui. Am ajuns să accept mai ușor că, dincolo de muncă și somn, e nevoie și de relaxare – și am reușit să o integrez ca parte din program.
Ce trăsături ale unui bun profesionist în HR crezi că se regăsesc și în profilul unui scriitor?
Întotdeauna am avut o capacitate ieșită din comun de a observa, de a pune întrebări, de a mă chestiona inclusiv pe mine și, de a căuta povestea și de a comunica. Am fost atrasă de activități în care era nevoie de abilitățile astea și am excelat pentru că le-am avut.
Modul în care relaționăm, atât cu noi, cât și cu cei din jur, e unul profund narativ. Ne spunem tot timpul tot felul de povești – mintea noastră produce tot felul de scenarii pentru a ne ajuta să luăm decizii bune și pentru a fi în siguranță. Ideea e că avem nevoie să putem face distincție între ceea ce e posibil și probabil și restul de povești care ne trec prin cap despre cum ar fi dacă s-ar întâmpla cel mai bun sau cel mai rău lucru posibil. Cred că ne ajută mult cultivarea capacității de a ne pune întrebări mai bune și mai relevante. Iar asta cred că mă ajută pe mine în tot ceea ce fac – fie că mă refer la lucrul cu oameni, fie la scris.
Crezi că burnoutul sau dorința de sens joacă un rol în deciziile de ieșire din domenii precum HR-ul?
Sunt convinsă că avem nevoie de sens în ceea ce facem și cred că putem observa impactul pe care îl avem asupra celor din jur. Cred că e esențial să ne descoperim intenția de a face bine și să pornim de la ea.
Sisif a fost pedepsit de zei pentru că a mințit, iar pe-deapsa primită a fost să muncească în zadar. Cred că e nevoie ca oamenilor să li se vorbească mai des despre contribuția pe care o au. Spun deseori că nu există activitate al cărei rezultat să fie produsul muncii unei singure persoane.
Chiar și când vine vorba de scris, am nevoie de o editură, de o librărie și de cititori – altfel, ar fi doar un jurnal pentru mine. Sensul vine din contribuție, iar contribuția se reflectă în ceilalți.
Ce le-ai spune profesioniștilor din HR care se gandesc la o schimbare majoră în carieră?
Viața e alcătuită din etape; avem perioade în care mai mult învățăm, altele în care mai mult aplicăm și condensăm cunoștințele și altele în care dăm mai departe. În toate aceste perioade continuăm să privim lumea cu curiozitate și să acumulăm alte informații sau abilități, cred eu. Eu sunt mai degrabă în etapa în care ofer competențele mele într-un cadru mai larg decât într-o singură organizație.
Sunt cazuri în care există un decalaj de dezvoltare între individ și organizație și să nu se mai potrivească – fie că se schimbă prioritățile profesionistului, fie cele ale organizației. Cred că e de preferat ca senzația de potrivire să fie percepută de ambele părți.
Schimbarea poate însemna o altă companie cu care să fie compatibili sau o activitate independentă. Cred că e esențial să-și pună multe întrebări bune înainte de a face o schimbare majoră și să știe că pot controla doar acțiunile proprii, că e foarte volatil totul în piața liberă și că multe lucruri pe care le anticipează se vor întâmpla diferit. Și să aibă încredere că vor reuși să-și găsească drumul cel mai potrivit la un moment dat.
Uneori, cea mai profesionistă alegere este să recunoști când ceva nu ți se mai potrivește.
Consideri că HR-ul și scrisul pot coexista? AI recomanda HR-ului o dimensiune mai creativă?
Am fost la conferințe unde am insistat că HR-ul face parte din conducerea strategică a unei companii. De la momentul acela s-au schimbat multe în HR, inclusiv denumirea – acum avem People sau Culture Officers… ceea ce e minunat, cu condiția de a pune într-adevăr omul în centrul afacerii: omul-coleg, omul-client, omul ca societate sau comunitate. Pentru că e esențial limbajul, contează mult cum vorbim, cum scriem și, evident, să ne ținem de ceea ce promitem.
Cred că, mai mult decât oricând, e nevoie să citim ficțiune. Ne poate ajuta să înțelegem mai bine lumea și pe noi, să descoperim povești care să ne inspire sau să ne prevină. Observ tot felul de inițiative în companii de a oferi sprijin colegilor în dezvoltarea lor și mi se pare extraordinar. Ceea ce – cel puțin deocamdată – ne diferențiază de mașini e capacitatea noastră creativă, capacitatea de a admira arta, capacitatea de a fi curioși, capacitatea de a ne conecta autentic.
Sunt convinsă că stimularea acestui gen de activități ar ajuta mult. Creativitatea nu e un lux, e un instrument de supraviețuire emoțională în lumea de azi.
Antoneta Galeș
Coach, art-teraut Phronetik, trainer pentru facilitatori în sănătate mintală, Antoneta Gale[ are o experiență de peste douăzeci de ani în dezvoltarea oamenilor și a echipelor. Scrie frecvent pe blogul personal și are o mulțime de lucrări publicate și premiate.
Lucrări publicate sub pseudonimul Tony Mott
(Ficțiune – în special romane polițiste)
• 2012, Doi, roman, Editura Tritonic, București
• 2014, Julieta avea un pistol, roman, Editura Tritonic, București
• 2016, Un glonț pentru Julieta, roman, Editura Tritonic, București
• 2017, Nu dați cu pietre în Julieta, roman, Editura Tritonic, București
• 2017, Vin roșu pentru soțul meu, povestire în volumul Noir de București, Editura Tritonic
• 2019, Iarna crimelor perfecte, roman, Editura Tritonic, București
• 2020, Toamna se numără cadavrele, roman, Editura Tritonic, București
• 2021, Ultima vară otrăvită, roman, Editura Tritonic, București
• 2021, Capcana, povestire în volumul Schițe de iubire 2.0, Editura Tritonic, București
• 2021, Norocul turistului, povestire în volumul Noir de Brașov, Editura Tritonic, București
• 2022, Când vine primăvara, roman, Editura Tritonic, București
• 2022, Moarte utilă, povestire în volumul Noir de Cluj, Editura Tritonic, București
• 2023, Anotimpul mireselor, Editura Tritonic, București
• 2023, Deadly Autumn Harvest, Corylus Books, London,
UK – traducerea romanului Toamna se numără cadavrele
• 2024, Daruri de Crăciun, povestire în volumul Noir de Crăciun, Editura Tritonic, București
Lucrări publicate sub numele Antoaneta Galeș
(Non-ficțiune, poezie și teatru)
• 2010, hohote & clocote, poezii, Editura Pastel, Brașov
• 2019, Caietul Fericirii, non-fiction
• 2021, neFericirea noastră cea de toate zilele, non-fiction, Editura Creator, Brașov
• 2024, Șapte zile de divorț, piesă de teatru
Premii obținute
• 2022, premiul myster&thriller pentru romanul „Ultima vară otrăvită”, acordat de către Asociația Culturală Libris Cultural, în cadrul LibFEST
• 2023, premiul „Romanul Anului 2022” la Brașov pentru „Când vine primăvara”
• 2024, premiu la Concursul Național de Dramaturgie organizat de Uniunea Scriitorilor din România, filiala dramaturgilor, și Muzeul Național al Literaturii Române pentru piesa „Șapte zile de divorț”
Foto: Antoaneta Galeș
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei HR Manager nr. 81