România în incertitudine economică: companiile își pierd încrederea în viitor

Pesimismul economic crește când vorbim despre companiile româno-germane, după cum reiese din sondajul „AHK Business Survey” realizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România) în primăvara acestui an. În 2024 doar 38% dintre firme considerau că economia României se află pe o pantă descendentă. În 2025 procentul a urcat la 57%. Schimbarea reflectă o deteriorare accentuată a încrederii în climatul economic general.
Stabilitate în propria activitate, dar cu semne de întrebare
Deși percepția asupra economiei naționale este tot mai sumbră, firmele își păstrează o doză de încredere în propria activitate. 38% dintre ele nu anticipează schimbări semnificative în evoluția afacerii, iar 37% se așteaptă la o îmbunătățire. Totuși, doar 28% dintre respondenți consideră situația curentă „bună”, în scădere față de 33% anul trecut. Majoritatea – 62% – o consideră „satisfăcătoare”.
Scăderea optimismului în rândul companiilor este un trend observat în ultimii trei ani. În 2024, 59% dintre firme se declarau „satisfăcute” de propria activitate, iar 33% o considerau „bună”. Declarațiile actuale semnalează o prudență crescută în evaluarea contextului economic.
Reduceri de investiții și disponibilizări în creștere
Intențiile de investiții urmează același trend negativ. Anul trecut, 46% dintre companiile intervievate plănuiau să investească. În 2025, doar 38% mai păstrează această intenție. Mai mult, 30% dintre firme spun că vor reduce investițiile în anul în curs, comparativ cu 20% în 2024.
Aceeași presiune economică determină și schimbări în politica de personal. 34% dintre companii iau în calcul reducerea personalului, dublu față de anul trecut. Doar 41% declară că își vor menține efectivele. Motivele principale: scăderea cererii, costurile mari și nevoia de eficientizare.
CITEȘTE ȘI: Colapsul demografic și impactul lui asupra economiei viitorului
Riscuri majore din piață și lipsa de predictibilitate
Companiile indică drept principale riscuri scăderea cererii din piață, instabilitatea politică și economică și creșterea costurilor cu forța de muncă. Deși deficitul de personal calificat nu mai ocupă primul loc pe lista riscurilor, 48% dintre companii îl consideră încă un factor perturbator.
Impactul lipsei de personal calificat este vizibil: 20% dintre firme au fost nevoite să crească salariile, 15% și-au redus activitatea, iar 14% au renunțat la investiții planificate. Soluțiile propuse de companii includ formarea profesională, digitalizarea și colaborarea cu instituții de învățământ.
Aderarea la UE, principalul atu investițional
România continuă să fie atractivă pentru investitori prin apartenența sa la Uniunea Europeană. Printre punctele forte se numără și infrastructura, disponibilitatea furnizorilor locali și condițiile pentru cercetare-dezvoltare.
Pe de altă parte, companiile critică accesul dificil la fonduri europene și ajutoare de stat, dar și lipsa de stabilitate fiscală și politică. Problemele semnalate includ sistemul de impozitare, transparența în achiziții publice și funcționarea administrației.
Oportunitate pentru reforme, așteptări clare de la guvern
Alegerile prezidențiale din 18 mai au fost privite ca un punct de cotitură. Comunitatea de afaceri speră într-o direcție proeuropeană clară. „Continuarea cursului proeuropean este crucială pentru companii, deoarece asigură previzibilitate și stabilitate”, a declarat Sebastian Metz, director general al AHK România.
Acesta a subliniat că nu s-au diminuat provocările politice și economice: „Comunitatea de afaceri așteaptă o agendă cuprinzătoare de reforme, astfel încât potențialul de creștere pe care România îl are în multe sectoare ale economiei să poată fi utilizat pe deplin, iar dezechilibrele economice existente să poată fi reduse. Creșterea competitivității și a economiei trebuie să fie principiile directoare ale politicilor economice ale noului guvern.”
Ne puteți urmări și pe Canalul WhatsApp – Revista CARIERE
Foto: ID 206554988 © Vlad Ispas | Dreamstime.com