Cum să-ţi păstrezi angajaţii pe termen lung
Avem grijă să recrutăm şi să angajăm cei mai buni oameni, iar, odată ce devin angajaţii noştri, vrem să-i păstrăm. Numai că, pentru ca angajaţii să se simtă în siguranţă ca să îşi ia angajamentul de a rămâne pe termen lung într-o organizaţie, angajatorul trebuie să îi dea nişte motive foarte bune ca să rămână. Noi suntem pentru eforturile proactive de a instaura o cultură ce construieşte relaţii solide cu angajaţii – genul de relaţii care vorbesc de la sine în favoarea unui angajament îndelungat, poate chiar până la pensie. Deci, ce poţi face ca angajator, dacă vrei să-ţi păstrezi oamenii? Ia în considerare cei cinci “R” ai relaţiilor cu angajaţii:
1. Responsabilitatea
Arată-le angajaţilor tăi că ai încredere în ei, dându-le responsabilităţi care le permit să crească profesional. Încurajează-i să câştige noi abilităţi. Oferă-le oportunităţi de educare ample şi continue. Angajează pe posturile rămase libere, ori de câte ori este posibil, oameni din interiorul companiei şi oferă-le câte o promovare generoasă la momentele cele mai potrivite.
2. Respectul
Angajaţii vor să ştie că sunt respectaţi şi apreciaţi. De altfel, se şi spune că oamenii uită cu uşurinţă ce ai spus, dar îşi vor aminti întotdeauna cum i-ai făcut să se simtă. Multe dintre „legendele” care circulă despre viaţa la serviciu sunt construite în jurul lucrurilor oribile pe care le-au spus sau le-au făcut nişte manageri obosiţi şi stresaţi. Dar, dacă managerii îşi fac o prioritate din a manifesta permanent respect faţă de angajaţi, acest lucru va duce în cele din urmă la formarea unei culturi puternice şi durabile „a locului de muncă”, precum şi la experienţe şi amintiri pozitive pe care angajaţii nu le vor uita niciodată.
3. Răsplată pe măsura performanţelor firmei
Leagă o parte din salariul angajaţilor tăi de performanţele firmei. Acest lucru le va alinia interesul la venitul şi obiectivele de profit ale companiei şi le va servi drept stimulent inerent pentru a rămâne în companie, pe măsură ce business-ul se dezvoltă. Prin faptul că transformi o parte din costurile fixe cu salarizarea în nişte costuri care devin, prin excelenţă, variabile, în funcţie de diferitele condiţii în care evoluează business-ul tău, îţi poate face compania mai flexibilă şi mai agilă, iar, în acelaşi timp, te ajută să îţi tratezi angajaţii foarte bine, astfel încât să simtă că au parte de un loc de muncă de excepţie.
4. Recompensa
Recompensele pe care le oferi angajaţilor tăi ar trebui să răspundă nevoilor lor emoţionale şi să meargă dincolo de compensaţiile în bani. Recunoaşterea meritelor în faţa tuturor angajaţilor din companie, petrecerile organizate pentru companie sau pentru fiecare departament, proiectele prin care ei se pot pune în serviciul comunităţii îmbunătăţindu-şi în acelaşi timp abilităţile, prânzurile luate cu şeful lor, îmbrăcămintea cu logoul companiei şi mesajele scrise de mână primite de la şeful lor – toate acestea pot să contribuie la cultura companiei şi să servească drept factori care construiesc un moral ridicat în rândul angajaţilor.
5. Relaxarea
Fii generos cu timpul liber acordat angajaţilor. Chiar dacă situaţia generală din economie este dificilă, oferă-le suficiente zile de concediu medical şi de odihnă pentru a pleca în vacanţă cu familia, de concediu post-maternal pentru a avea grijă de copilul nou-născut ş.a.m.d. Stabilirea unui ritm de muncă bine echilibrat cu perioadele de odihnă şi relaxare este benefică pentru construirea unor relaţii durabile cu angajaţii. Este normal să te aştepţi la o performanţă de înaltă calitate de la angajaţii tăi şi chiar să le pretinzi acest lucru, dar este nerezonabil să te aştepţi ca ei să facă faţă la un nivel continuu de presiune 100%. Dă-le angajaţilor tăi şansa de „a-şi trage sufletul” între o sarcină şi următoarea, cu ajutorul activităţilor de team-building sau perioadelor de pauză din decursul zilei.
Este important să ţii minte că un angajament pe termen lung impune eforturi de ambele părţi. Chiar dacă este de înţeles faptul că majoritatea organizaţiilor se uită strâmb la job-hopperi, ţine minte că, dacă te aştepţi şi speri că angajaţii îşi vor păstra angajamentul pe termen lung faţă de compania ta, e la fel de important să le dai şi nişte motive foarte bune ca să rămână în companie.
David K. Williams şi Mary Michelle Scott sunt CEO-ul şi, respectiv, preşedintele ce reprezintă echipa de „lideri-pereche” a companiei Fishbowl, furnizorul Fishbowl Inventory Software.