Praktiker se implică în dezvoltarea profesională a studenţilor
„Din punctul nostru de vedere, trebuie să existe un parteneriat continuu între zona de educaţie şi formare şi mediul de afaceri din România, pentru că această asociere aduce beneficii de ambele părţi. Modul în care studentul se prezintă, prin intermediul CV- ului, al scrisorii de intenţie sau la interviu, este la fel de important ca şi cunoştinţele acumulate în timpul facultăţii. Aceasta este premisa de la care Praktiker România şi AIESEC au pornit atunci când s-au asociat în proiectul «Career after University»”, a declarat Liliana Urziceanu, HR Manager Praktiker România.
Studenţii au aflat cum trebuie să se comporte în timpul unui interviu de angajare
Adresat studenţilor din cadrul Universităţii Bucureşti şi din cadrul Academiei de Studii Economice, acest proiect le-a oferit tuturor celor prezenţi o imagine de ansamblu asupra lucrului în companiile mari. În cadrul conferinţelor, studenţii au aflat ce îşi doresc angajatorii de la un aplicant, cum trebuie construit un CV atractiv, dar şi detalii despre ţinuta şi comportamentul din timpul unui interviu de angajare. Mai mult, în cadrul unui workshop specializat, viitorii absolvenţi au participat la simularea unui interviu, în cadrul căruia au fost nevoiţi să facă faţă provocărilor şi întrebărilor-cheie adresate de către specialistul în resurse umane.
„Studenţii reprezintă o resursă importantă. Sunt extrem de bine informaţi, dornici şi, mai ales, motivaţi să înveţe din experienţa celor care au încă ceva de spus în mediul de afaceri românesc. Pentru a-şi pune în valoare calităţile, studenţii au nevoie de puţină îndrumare. Aceste seminarii, dar şi programele de mentorat pe care AIESEC le are în derulare îi ajută în alegerea eficientă şi realistă a unei cariere, în identificarea şi conştientizarea competenţelor pe care le deţin, precum şi a celor pe care trebuie să le dezvolte în continuare. Praktiker apreciază potenţialul studenţilor din România şi îi susţine în demersul lor profesional”, adaugă Liliana Urziceanu, HR Manager Praktiker România.