Creierul, credințele și valorile. Cu Dragoș Cîrneci prin labirintul minții umane (III)

Pentru fiecare persoană, valorile și sursele acestora sunt diferite. Nu există o rețetă unică. De exemplu, la fel cum nu suntem întotdeauna conștienți de originile simpatiilor, antipatiilor sau chiar fobiilor noastre, la fel este și cu valorile, care sunt învățate prin același sistem din creier prin care învățăm orice lucru care ne place.

Practic, valorile reprezintă o sumă foarte vastă de aspecte, unele fiind hedonice, adică direct legate de plăcerea imediată și de satisfacția senzorială de zi cu zi, iar altele mai subtile și spirituale, cu efecte pe termen lung. Însă, sistemul din creier responsabil pentru învățarea valorilor este identic pentru toate aceste tipuri de experiențe.

Ce sunt valorile și cum se formează ele, cine și ce ne influențează în construirea acestui eșafod numit sistem de valori, extrem de important pentru noi ca indivizi, dar și pentru societate?

Continuăm astăzi călătoria cu Dragoș Cîrneci prin labirintul minții umane și răspundem la toate aceste întrebări, ba chiar demolăm mituri și răsturnăm concepții și concepte pe baza cărora, cumva, s-a construit psihologia și civilizația occidentală, dar care, conform ultimelor studii din neuroștiințe, nu au nicio legătură cu realitatea fiziologică a creierului.

Între plăcere și valoare, creierul nu face diferența

Pentru a explica ce sunt valorile și care este legătura dintre ele și creier, Dragoș a apelat la rezultatele unui studiu pe care el îl consideră edificator. Practic, investigând activitatea cerebrală cu ajutorul imagisticii prin rezonanță magnetică, studiul face lumină asupra modului în care creierul procesează și reacționează la diferite tipuri de convingeri.

După cum ne-a explicat Dragoș, în cadrul acestui experiment, au fost selectați adulți sănătoși, care au fost plasați în aparatul de rezonanță magnetică (RMN) și supuși unei scanări cerebrale, în timp ce pe un ecran le erau prezentate diverse afirmații. Aceste afirmații erau extrem de diverse, acoperind de la aspecte autobiografice, formule și operații matematice, informații despre animale și plante și până la chestiuni religioase ori culturale, deci o gamă extrem de largă. Iar subiecții trebuiau să reflecteze dacă afirmația prezentată pe ecran li se părea corectă, dacă sunt de acord cu ea, sau, dimpotrivă, dacă nu o considerau deloc adevărată sau erau incerți în privința ei.

În timpul acestor deliberări, da, cred cu tărie în chestia aceasta, sau, dimpotrivă, nu cred deloc, subiecții erau scanati pentru a li se înregistra activitatea cerebrală.

S-a observat că nu doar cele două zone specifice ale creierului asociate cu credințele puternice sau scepticismul se activau în funcție de răspunsurile lor, ci exista și o zonă comună, care reacționa la toate tipurile de afirmații. Iar acest lucru sugerează că, indiferent de natura convingerilor personale, aceleași regiuni ale creierului sunt implicate în procesul de afirmare sau negare a acestora.

”Așadar, în creier, practic, se suprapuneau credințele religioase cu operațiile matematice, cu autobiografia, cu biologia. Deci, în orice lucru am crede, de orice natură ar fi, e cam aceeași zonă din creier care răspunde când ne afirmăm aceste convingeri personale. Dar, interesant este că această zonă este de mult timp cunoscută în neuroștiință ca fiind aceeași zonă care se ocupă cu orice senzație plăcută, adică se activează în prezența tuturor stimulilor plăcuți, inclusiv droguri, sex, muzică, mâncare, shopping etc. Deci nu este o zonă exclusiv asociată cu valorilor culturale, ci este responsabilă pentru orice aspect care ne aduce plăcere sau ne reglează starea de bine”, explică Dragoș Cîrneci.

Dar ce înseamnă plăcut și neplăcut? De ce anumite lucruri simțim că ne plac și le dorim, și devin obiective pentru noi, iar altele ni se par neplăcute și încercăm să le evităm pe cât putem? Ei bine, aduce lămuriri Dragoș Cîrneci, ”în literatura de specialitate, această zonă de care vorbeam mai sus este cunoscută drept apetitivă și este în contrast cu zona reversivă, care este asociată cu stimulii neplăcuți sau pe care încercăm să-i evităm. Valorile și convingerile intră în sfera apetitivă a creierului, influențând modul în care reacționăm și răspundem la diferite situații și stimuli”.

Cum traduce creierul nostru pozitiv și negativ

Dar la ce ne raportăm când spunem plăcut și neplăcut, când apreciem ceva a fi pozitiv sau negativ, că noi luăm cumva de-a gata termenii aceștia: ne place sau nu ne place. Cum traduce creierul nostru pozitivul și negativul, pentru că, așa cum afirma Dragoș, ”pozitiv și negativ pentru creier nu este ceva simplu, ca la o baterie, de exemplu, unde polii sunt clari”. ”Ei bine, este raportat la nivelul de echilibru. De homeostazie, cum se cheamă în biologie”, clarifică el lucrurile. Mai exact, de capacitatea unui organism de a menține un mediu intern stabil și relativ constant, în ciuda variațiilor din mediul extern. Acest proces este esențial pentru supraviețuire și funcționarea optimă a organismului. Homeostazia implică diverse mecanisme de reglare care controlează variabile fiziologice precum temperatura corpului, pH-ul sângelui, nivelurile de glucoză și echilibrul hidric.

Dar, spune Dragoș, homeostazia nu se limitează doar la nivelul fiecărei celule, ci include și o componentă cognitivă, cunoscută sub numele de homeostazie cognitivă. Aceasta se referă la modul în care creierul nostru își construiește o imagine despre lumea înconjurătoare și despre noi în relație cu aceasta. Procesul de formare a acestei homeostazii are loc pe parcursul întregii vieți și implică ajustări continue, în care echilibrul sau sistemul nostru de referință se schimbă și se adaptează. Practic, scopul nostru pe tot parcursul vieții este să ne menținem nivelul de echilibru, iar atunci când acesta este perturbat de factori externi, să ne străduim să îl restabilim: ”Toată viața cu asta ne ocupăm – să încercăm să ne restabilim nivelul de echilibru pe care lumea din jur ni-l dă mereu peste cap. Iar aceste convingeri și valori sunt principalele chestii reglatoare pentru noi din punct de vedere cognitiv. Deci aceste convingeri despre noi și lumea din jur, indiferent cum sună ele de fapt, dar în care noi credem cu tărie, au o valoare homeostatică. Adică nu doar ne dau un insight de relaxare la sfârșitul zilei, ci și fizic ne influențează – ne scade inflamația de exemplu, dacă vreți un indicator”.

De ce credința prelungește viața

Mai exact, nivelurile hormonilor de stres și inflamația scad atunci când ne afirmăm convingerile și când nimeni din jur nu le contrazice. Astfel, orice fel de afirmație, fie că este legată de cultură generală, matematică sau religie, are capacitatea de a ne influența și regla.

Și sunt studii, argumentează Dragoș, care arată că persoanele foarte religioase, care trăiesc în comunități similare din punct de vedere religios, au o speranță de viață mai mare și o frecvență mai redusă a îmbolnăvirilor. Totuși, aceste beneficii nu se mai aplică atunci când aceste persoane trăiesc în medii în care convingerile lor sunt contestate sau contrazise.

Important de menționat este însă că aceste efecte nu sunt limitate exclusiv la religie, deși pentru o perioadă lungă de timp s-a crezut că religia este principalul factor responsabil pentru acest fenomen interesant: ”Deci nu neapărat o religie, ci orice fel de lucru în care tu crezi cu tărie și reprezintă o valoare, o convingere pentru tine, are același efect”.

De aceea, precizează Dragoș, ne luptăm pentru o idee, pentru că atunci când avem ocazia să o afirmăm și să o realizăm, întregul nostru corp reacționează și se reglează. Și acesta este motivul pentru care există atât de mult stres în jurul nostru – nu putem controla întotdeauna contextul în care ne aflăm și suntem mereu înconjurați de oameni cu convingeri și valori diferite de ale noastre.

Atenție, avertizează el, nu e vorba despre cât de adevărată este convingerea noastră, deoarece fiecare individ are propriul său adevăr personal, un adevăr care variază de la o persoană la alta, și când aceste adevăruri personale intră în coliziune, apar conflictele: ”De aceea oamenii ajung să se angajeze în războaie, din cauza convingerilor diferite, iar convingerile sunt foarte importante pentru noi, la fel ca și mâncarea!”.

Piramida lui Maslow, doar un mit în neuroștiințe

La nivel cultural, oamenii au evoluat semnificativ față de animale, și asta deoarece, pe lângă mecanismele naturale de reglare a funcționării corpului, noi am dezvoltat sisteme complexe de convingeri. Acestea includ religia, etica, filozofia, știința și alte forme de cunoaștere care ne ajută să înțelegem și să ne adaptăm la mediul înconjurător. Convingerile acestea însă țin toate de limbaj. Prin limbaj am construit o structură culturală în jurul nostru.

Însă, spune Dragoș, toate aceste mecanisme cognitive sunt bazate pe aceleași procese cerebrale care la toate speciile ajută la menținerea echilibrului intern – homeostaza. Astfel, sistemele din creier care sunt responsabile de formarea, exprimarea și compararea convingerilor noastre și care sunt considerate de psihologi ca fiind fundamentale pentru fenomene superioare precum atenția, memoria, decizia și conștiința, sunt, de fapt, acolo, pentru a regla funcționarea corpului nostru, la fel cum se întâmplă și la alte specii animale: ”Că la noi se ocupă și de aspecte culturale mai rafinate, e adevărat, dar acesta este un efect secundar, o floricică în plus. În esență, aceste mecanisme reglează corpul nostru în fiecare moment, indiferent dacă suntem treji sau dormim. De aceea, convingerile noastre culturale sunt într-o interacțiune constantă cu corpul nostru, influențând nivelul nostru de energie, imunitatea, inflamația, tonusul muscular, sistemul cardiovascular și sistemul gastrointestinal. Chiar dacă acest lucru pare neobișnuit și futurist, este pur și simplu adevărul”.

De aceea, susține Dragoș, nivelul de inflamație poate să crească sau să scadă în funcție de faptul că îți regăsești în jur convingerile sau, dimpotrivă, ești criticat pentru convingerile pe care le ai.

Este adevărat, deci, că atunci când urmărești o convingere și te apropii de a o dovedi sau reafirma, nivelul tău de energie crește, metabolismul se activează, inflamația scade, iar nivelul energetic se amplifică. Și la fel de adevărat că, atunci când orice convingere pe care o ai este constant negată sau contestată de mediul înconjurător, nivelul tău de energie scade, iar inflamația crește.

”E nevoie de un echilibru între aceste valori care nu sunt exclusiv cognitive sau spirituale, așa cum credem noi că sunt. Asta e mai degrabă o etichetă, o definiție subiectivă, deoarece aceste valori sunt, în realitate, mecanisme reglatorii – un nivel suplimentar de reglare față de ceea ce au animalele, dar care se bazează fix pe aceleași sisteme din corp și din creier. La om, doar e ceva în plus”.

De aceea există călugări care sunt capabili să reziste fără hrană timp de câteva zile și să parcurgă kilometri întregi prin frig și zăpadă, doar spunând rugăciuni, ține să precizeze Dragoș, și de aceea ”nu e adevărată treaba aia cu piramida (piramida lui Maslow), potrivit căreia trebuie să ne asigurăm nevoile de bază pentru a putea urmări aspectele mai sofisticate ale vieții, că, de fapt, fără satisfacerea nevoilor de bază, nu putem supraviețui”.

Nu e adevărat!, este categoric Dragoș Cârneci. În realitate, insistă el, având convingeri culturale puternice și crezând cu tărie în ele, putem să depășim lipsa de hrană sau alte condiții dificile. E, practic, un avantaj pe care îl au oamenii, ca atunci când nu au mâncare imediată sau alte condiții fiziologic necesare, să poată depăși momentul prin aceste valori și convingeri culturale cognitive.

Omul rareori este rațional

Pe măsură ce îmbătrânim, formăm tot mai multe convingeri care ne ajută să explicăm lumea din jurul nostru, care ne prezic ce urmează în lumea din jurul nostru și ne dau sentimentul de control asupra ei. Acestea sunt atributele unor valori.

”O valoare reprezintă un set de convingeri care ne explică lumea, ne prezice cum va fi aceasta și ne oferă control asupra ei. Aceste trei elemente sunt suficiente pentru ca un lucru să capete valoare pentru noi. Și nu ține de cât de adevărat se probează adevărul acesta, ci el trebuie să aibă o valoare explicativă pentru noi. Degeaba vine cineva să spună, vezi, ce crezi tu este greșit, uite dovada științifică! Degeaba, nu te ajută cu nimic pe tine. Pentru creierul tău nu contează ce e cu adevărat științific, ci contează ce este adevărat pentru tine. Știu, sună în totală contradicție cu Aristotel și cu toată filosofia antichității, pe care s-a construit și psihologia de astăzi, dar realitatea aceasta e: omul nu caută adevărul pur, ci propriul adevăr. Și poate să moară bătându-se cap în cap cu altul care, la rându-i, are propriul adevăr. Pare ciudat, așa e!”.

Dar pare ciudat, argumentează el, pentru că noi avem niște preconcepții privind ceea ce este cu adevărat omul și ce este mintea umană, concepții dictate de filozofia greco-romană pe baza căreia cumva ne-am construit civilizația occidentală. Dar care, ”sincer, nu au nicio legătură cu realitatea fiziologică a creierului. Omul rareori este rațional cum credea Aristotel. Știți, s-a acordat și Premiul Nobel pentru că s-a dovedit că noi rareori suntem raționali în deciziile pe care le luăm”.

Sita prin care filtrăm lumea

Pentru cultivarea valorilor, părinții joacă un rol important până la pubertate, după care intervin alte influențe mai relevante, cum ar fi profesorii, anumite personalități, religia, colegii, anturajul, și, mai nou, anturajul extins din mediul virtual. Este un proces cumulativ, pe parcursul întregii vieți ne construim sisteme de valori, spune Dragoș Cîrneci. Totuși, continuă el, există un nucleu fundamental de valori și convingeri care ne ghidează viața, iar acesta se formează în general până în jurul vârstei de 24-27 de ani.

În această perioadă, de la preferințele simple, precum gusturile muzicale, până la convingerile despre ceea ce este important în viață, se definitivează majoritatea valorilor noastre.

”E amuzant că există un studiu care spune că oamenii tind să asculte muzica pe care au ascultat-o până în jurul vârstei de 27 de ani. După această vârstă, acceptă cu greu alte genuri muzicale, dacă nu sunt măcar similare cu muzica aceea. Iar asta arată că, și din punct de vedere cultural există o limită, un fel de fereastră temporală care îți dictează și fixează preferințele și convingerile și devine un fel de sită prin care filtrezi lumea ulterior. Astfel, ceea ce este congruent cu acele preferințe inițiale ne place, iar ceea ce nu se aliniază cu ele, nu. Există, deci, ferestre de dezvoltare chiar și pentru astfel de aspecte. De aceea, convingerile unei persoane nu se schimbă ușor la bătrânețe, fiind nevoie de un șoc major pentru a le modifica”.

Și mai e interesant, întărește cele spuse, este că, dacă apar asemenea șocuri undeva la 20 de ani, de regulă, omul le asimilează, iar faptul că le-a putut asimila cu succes intră în biografia lui ca un fel de competență: ”Adică, uite, eu sunt în stare să fac față la chestia asta, am asimilat-o și a devenit pentru mine un fel de sistem de referință că sunt bun, competent. Dacă același tip de șoc se întâmplă la o vârstă mai înaintată, nu știu la 50 de ani, de exemplu, omul are o mare problemă în a-l asimila și rămâne acolo ca traumă”.

Dar despre traume și marile șocuri care au zguduit omenirea în ultimii ani, șocuri care ne-au reliefat valori și comportamente mai mult sau mai puțin așteptate, vom vorbi în ediția viitoare.

---