Business-ul 7card prinde viteză
Numărul abonaților a crescut semnificativ, la fel și numărul companiilor care și-au dorit să se înscrie în program. Peste 200 de companii și-au dorit să încurajeze angajații către o viață activă.
Având în vedere că provincia avea mare nevoie de un astfel de program, Brașov și Cluj sunt primele două orașe din țară care s-au bucurat de extinderea 7card. 12 săli partenere în Brașov și 14 în Cluj, urmând ca până la sfârșitul anului viitor rețeaua să includă și: Iași, Constanța, Sibiu și Ploiești, însumând astfel un număr de peste 200 de parteneri.
Programul 7card se adresează companiilor, cărora le oferă acces la cele peste 100 de săli de sport din Bucureşti, Brașov și Cluj. Prin intermediul unui abonament lunar, utilizatorii pot beneficia de serviciile centrelor sportive incluse în program, ori de câte ori le permite agenda.
Avantajele unui astfel de abonament, al cărui preț echivalează cu al unuia ce oferă acces la o singură sala de sport, sunt flexibilitatea şi varietatea. Indiferent de zona în care se află utilizatorii, aceștia au la dispoziție cel puțin o sală de sport în care îşi pot continua pregătirea fizică.
Angajații companiilor au acces pe baza cardului la activități precum aerobic, piscină, yoga, tenis, zumba, fitness, kangoo jumps, arte marțiale, dansuri sau pilates.
Mai mult, posesorii 7card beneficiază de reduceri semnificative oferite de partenerii afiliați ai programului – de la ateliere culturale la paintball, de la terapii spa și ședințe de înfrumusețare corporală la sesiuni de tir cu arcul, de la squash la multe alte activități de petrecere a timpului liber.