Ce trebuie să faci pentru a putea lucra cu un coleg pe care îl urăşti

Şi, în loc să te concentrezi pe ceea ce aveţi de făcut împreună, poţi ajunge să pierzi timp şi energie încercând să îţi ţii emoţiile sub control. Totuşi, dacă foloseşti tacticile potrivite, poţi să ai o relaţie de lucru productivă chiar şi cu un coleg pe care nu-l poţi suferi.

CE SPUN EXPERŢII

Dacă lucrezi cu un coleg de care nu-ţi place, nu eşti singurul. Colegul detestat este deja un arhetip şi face parte din condiţia umană, spune Robert I. Sutton, profesor de ştiinţele managementului şi inginerie la Universitatea Stanford şi autorul cărţii: “Şef bun, şef rău: Cum să fii cel mai bun … şi să înveţi de la cei mai răi”. Intotdeauna există alţi oameni cu care riscăm să intrăm în dispute – fie că sunt rudele noastre, oamenii cu care interacţionăm când facem naveta la serviciu, vecinii sau colegii de serviciu. Dacă îi eviţi pe oamenii care nu-ţi plac, asta e în general o tactică bună, dar la serviciu nu ai cum să îi eviţi mereu. “Unii oameni sunt, inevitabil, în preajma ta – fie că îţi place, fie că nu”, remarcă Daniel Goleman, co-directorul Consorţiului pentru Studiul Inteligenţei Emoţionale în Organizaţii, din Universitatea Rutgers, precum şi autorul cărţii “Creierul şi Inteligenţa Emoţională: Noi descoperiri”.

Aşa că, data viitoare când te surprinzi că arunci, în ciudă şi pe ascuns, mici săgeţi de hârtie în capul colegului nesuferit, gândeşte-te la sfaturile de mai jos.

CONTROLEAZĂ- ŢI REACŢIA

Modul în care reacţionezi faţă de colegul nesuferit poate varia de la un uşor disconfort şi până la o atitudine de ostilitate nedisimulată. Goleman spune că primul pas pe care trebuie să îl faci este să îţi menţii reacţia sub control. Dacă ţi se pare că un coleg este enervant sau necioplit, Goleman îţi sugerează să te gândeşti mai puţin la modul în care se comportă colegul tău şi mai mult la modul în care reacţionezi tu. Este, de departe, mai productiv să te concentrezi pe ceva ce poţi controla: comportamentul tău. Ca să faci faţă lucrurilor care îţi declanşează enervarea sau chiar te înfurie, Goleman te sfătuieşte să practici în fiecare zi o metodă de relaxare. “Asta îţi va îmbunătăţi capacitatea de a face faţă stresului, ceea ce va însemna că persoana care te enervează nu va mai fi atât de enervantă”, spune el.

PĂSTREAZĂ-ŢI ANTIPATIA PENTRU TINE

În timp ce încerci să scapi de iritarea pe care ţi-o cauzează colegul nesuferit, evită tentaţia de a te plânge de el împreună cu alţi colegi. Nu te apuca să-l iei pe careva din ei deoparte în pauza de cafea, ca să porţi genul de discuţii care încep cu una din frazele tipice: “Jessica asta e aşa de enervantă, nu ţi se pare?”. Sutton subliniază că toţi avem tendinţa de a căuta o confirmare pentru opiniile noastre, dar ar trebui să ne şi abţinem. “Din cauză că emoţiile sunt contagioase, o să le transferi şi altora starea ta de spirit şi se vor simţi şi ei «dărâmaţi»”, arată Sutton. În plus, faptul că te plângi de cineva la birou se poate reflecta negativ asupra ta. E posibil să capeţi reputaţia că te comporţi neprofesional sau să fii chiar tu etichetat drept o persoană dificilă. Dacă simţi nevoia să te descarci, alege-ţi cu grijă “reţeaua de sprijin” – ideal e să vorbeşti cu oameni din afara serviciului.

NU CUMVA PROBLEMA E LA TINE?

Odată ce ai reuşit să îţi controlezi reacţiile, întreabă-te ce anume nu-ţi place la colegul pe care nu-l poţi suferi. E ceva anume ce te irită la el? Sau e doar faptul că e diferit de tine? Îţi aminteşte de tatăl tău? Ai vrea să ai jobul lui? Invidia şi alte emoţii negative pot fi cauza pentru care îi evaluăm în mod greşit pe ceilalţi şi ne comportăm urât cu ei. “Când cineva se descurcă mai bine ca noi, obişnuim să îl vorbim de rău”, spune Sutton. Iar diferenţele inerente care există între oameni ne pot face să fim subiectivi. “Persoana noastră favorită, dintre toţi oamenii de pe lume, suntem noi înşine. Cu cât e cineva mai diferit de noi, cu atât e mai probabil să reacţionăm negativ la adresa lor”, spune el.

Concentrează-te pe comportamentele care te irită, nu pe trăsăturile personale ale colegului tău; asta te va ajuta să faci deosebirea între prejudecăţile tale şi faptul că îţi displace sincer. “Porneşte de la ipoteza că persoana cealaltă face lucruri care nu-ţi plac, dar este un om bun”, spune Sutton. Dacă înţelegi mai bine ce anume te deranjează, s-ar putea să fii în stare să vezi şi ce rol joci tu în relaţia cu colegul nesuferit. “Poţi presupune, în mod rezonabil, că şi tu eşti parte din problemă”, adaugă Sutton. Şi, dacă e să cauţi ceva anume, vezi dacă nu cumva ai “un model care se repetă”. “Dacă peste tot unde te duci, găseşti pe cineva pe care-l urăşti, ăsta nu e un semn bun”, te avertizeaza Sutton.

PETRECE MAI MULT TIMP CU NESUFERITUL, CA SĂ-L CUNOŞTI MAI BINE

“Una dintre cele mai bune căi prin care ajungi să îţi placă de un coleg pe care iniţial nu-l sufereai este să lucrezi cu el la un proiect care cere coordonare”, spune Sutton. Sfatul poate părea contra-intuitiv, având în vedere faptul că ai prefera să ieşi din încăpere ţipând atunci când e şi colegul cu pricina acolo. Dar, dacă lucraţi împreună, poţi să îl înţelegi mai bine şi poate chiar să devii empatic faţă de el. “S-ar putea ca, în loc de iritare, să simţi compasiune”, spune Goleman. S-ar putea să descoperi că în spatele acţiunilor sale se află motive justificate – e stresat acasă, şeful îl supune unor mari presiuni – sau poate că, într-adevăr, a încercat să facă ceea ce l-ai rugat şi nu a reuşit. Faptul că petreci mai mult timp cu “duşmanul” îţi va oferi şi oportunitatea de a avea mai multe experienţe pozitive cu el. Oricum, înainte de a te oferi să conduci următoarea echipă de proiect împreună cu cineva pe care nu-l poţi suferi, ţine minte că există cel puţin o excepţie majoră la acest sfat: “Dacă e vorba de o persoană care încalcă principiile morale pe care tu le preţuieşti şi le respecţi, evitarea nu e o strategie rea”, spune Sutton.

OFERĂ-I FEEDBACK

Dacă nici una dintre tacticile de mai sus nu merge, gândeşte-te dacă n-ar fi mai bine să îi oferi un feedback. S-ar putea ca lucrul care te deranjează pe tine să fie tocmai comportamentul care îi face constant probleme colegului în viaţa profesională. “Nu prespune că oricum ştie cum se vede «din afară» felul în care se comportă”, spune Sutton. Bineînţeles, asta nu înseamnă să începi să îi înşiri cu patos toate lucrurile care te enervează la el. Concentrează-te pe comportamentele pe care colegul tău le poate controla şi descrie cum anume te afectează pe tine şi ce impact au asupra modului în care lucraţi împreună. Dacă îi relatezi cu grijă observaţiile tale, s-ar putea să îl ajuţi să fie mai conştient de sine şi să îşi crească eficienţa.

Dar fă fiecare pas cu precauţie. Goleman spune că alegerea de a îi da sau nu feedback “depinde de cât de bine stăpâneşti arta comunicării şi de cât de receptiv este celălalt”. Dacă simţi că ar fi deschis la feedback şi că veţi putea avea o conversaţie civilizată şi concentrată numai pe chestiuni de serviciu, atunci păşeşte uşor. Dar dacă bănuieşti că va fi răzbunător sau furios – sau va transforma totul într-un conflict personal – nu risca. “Când dai un feedback emoţional, poţi intra pe un teren minat, în care celălalt ia lucrurile personal, iar discuţia devine tensionată şi degenerează”, spune Goleman. Va trebui, de asemenea, să te pregăteşti să primeşti şi tu un feedback. Iar dacă nu-ţi place de colegul tău, există o mare probabilitate ca sentimentul să fie reciproc.

“NU-MI PASĂ”

În situaţiile în care chiar nu ai ce face, fiindcă eşti nevoit să lucrezi cu el, şi simţi că nu are rost să îi oferi un feedback, Sutton îţi recomandă “să practici arta frumoasă a detaşării emoţionale”. Dacă ignori, pur şi simplu, comportamentele enervante, neutralizezi efectul pe care-l au asupra ta. “Dacă îţi dă dureri de cap, dar pe tine «nu te doare capul», atunci problema nu mai există”, explică Goleman. Genul acesta de re-încadrare cognitivă poate fi eficient în situaţiile în care nu ai nici un control – sau prea puţin control – asupra a ceea ce se întâmplă.

PRINCIPII DE ŢINUT MINTE

DE URMAT:

• Mai întâi controlează-ţi reacţia la comportamentul celuilalt.

• Practică detaşarea emoţională, astfel încât comportamentul celuilalt să nu te deranjeze.

• Petrece mai mult timp cu colegul tău, astfel încât să îl cunoşti mai bine şi să înţelegi ce motivaţii sunt în spatele comportamentului său.

DE EVITAT:

• Nu presupune că totul e legat exclusiv de celălalt – s-ar putea să fi avut şi tu o contribuţie la problemă.

• Nu te plânge altor colegi, care ar putea fi influenţaţi în mod subiectiv de negativitatea ta sau s-ar putea să te judece pentru faptul că te plângi.

• Nu-i da feedback colegului care te enervează decât dacă te poţi concentra numai pe chestiuni de serviciu şi dacă poţi evita un conflict personal.

STUDIU DE CAZ NR 1:

ÎNCEARCĂ SĂ-L CUNOŞTI MAI BINE ŞI SĂ AFLI DE CE SE COMPORTĂ AŞA

Bruno (numele persoanelor au fost schimbate), un senior executive într-o companie din industria tehnologiei, era responsabil de echipa care se ocupa de integrarea post-fuziune si includea oameni din ambele companii care au fuzionat. “A fost o perioadă foarte aglomerată şi tensionată, în care aveam nişte deadline-uri agresive, iar ziua de lucru nu se mai termina”, spune el. Harry, Chief Financial Officer-ul uneia dintre cele două companii, era un om foarte dificil: era caustic, vorbea adesea în termeni peiorativi şi chiar păstra doar pentru el informaţii importante pe care ar fi trebuit să le dea lui Bruno şi celorlalţi colegi din echipă. Bruno era frustrat de felul în care se comporta Harry, dar se străduia să nu îl judece. “Întotdeauna mă întreb: oare într-adevăr nu îmi place omul sau e vorba doar de faptul că experienţa şi background-ul său îl fac să abordeze lucrurile într-un mod diferit de al meu?”, explică Bruno. Indiferent că îl plăcea sau nu, Bruno ştia că avea nevoie de participarea lui Harry ca să aibă succes. Aşa că a decis să îşi rezerve timp ca să povestească cu colegii lui Harry şi să înţeleagă mai bine ce contribuţie poate avea Harry. Ei i-au vorbit cu admiraţie despre experienţa lui şi de faptul că lucrează de un timp îndelungat în companie.

Ce-l deranja de fapt pe Harry

Apoi Bruno l-a invitat pe Harry la cină şi l-a lăsat să spună tot ce avea pe suflet. “Avea multe lucruri de care era îngrijorat şi nemulţumit şi a folosit cuvinte foarte insultătoare”, spune Bruno. Apoi l-a rugat pe Harry să-i povestească despre numeroasele sale proiecte, de care auzise de la foştii colegi. “Mi-a povestit cu multă mândrie de ceea ce a realizat echipa lui, despre zilele în care munceau cu toţii până seara târziu şi despre succesele şi realizările lor comune”. La finalul cinei, Bruno a simţit că îl înţelege mai bine pe Harry şi motivele reale care se aflau în spatele comentariilor şi comportamentului său. Apoi, Bruno a început, treptat, să amintească în şedinţe de proiectele pe care le-a realizat Harry în trecut şi l-a rugat să împărtăşească tuturor din lecţiile valoroase pe care le-a învăţat din experienţa pe care a câştigat-o. “Impulsul pe care l-a primit Harry în acest fel a devenit, într-un fel, prietenul nostru. El vroia să primească, în ochii noilor membri ai companiei nou create prin fuziune, recunoaşterea pentru realizările sale din trecutul de dinainte de fuziune. Toţi cei care proveneau din vechea lui companie ştiau ce valoare profesională ridicată avea, dar el simţea că acum e nevoit să şi-o dovedească iar”, spune Bruno. Harry a devenit mult mai cooperant când ceilalţi îi solicitau punctul de vedere şi îi recunoşteau astfel experienţa îndelungată şi priceperea. Iar Bruno a lucrat mult mai uşor cu Harry. În cele din urmă, Harry a plecat din companie, dar cei doi s-au despărţit în termeni buni.

STUDIUL DE CAZ NR 2: PRIVEŞTE LUCRURILE DINTR-O PERSPECTIVĂ SĂNĂTOASĂ

Atunci când Alex – ofiţer pentru logistică în armata canadiană – s-a întors dintr-o misiune în Kandahar, a fost trimis să lucreze pentru un ofiţer însărcinat cu întreţinerea la o unitate militară din Petawawa, o localitate aflată la o oră şi jumătate distanţă spre nord-vest de Ottawa. Nu a durat mult şi Alex a constatat că noul lui comandant e distant şi de-abia aşteaptă să găsească ceva de criticat. Mai rău, adesea îi pasa lui Alex unele din propriile lui sarcini. “Îmi dădea să fac lucruri care erau treaba lui şi de care eu, având în vedere gradul şi competenţele mele, nu ar fi trebuit să mă ocup”, spune Alex. Superiorul său nu se preocupa de rolul de mentor pe care ar fi trebuit să-l aibă pentru subordonaţii lui şi, adesea, se părea că tot ce face este să aibă grijă doar de el însuşi. Îi punea lui Alex întrebări aparent nevinovate cu privire la problemele cu aprovizionarea unităţii, iar atunci când Alex îşi exprima ceea ce credea că va rămâne un punct de vedere confidenţial, superiorul lui transmitea mesajul nefiltrat la comandantul unităţii. “Nu îmi plăcea deloc să lucrez cu el. Avea atitudinea aceea de tip «eu sunt mai bun decât tine»”, spune Alex.

De ce merită să ai răbdare

Alex se străduia să nu facă nimic din ceea ce l-ar fi obligat să stea aproape de superiorul lui. Numai că, având în vedere faptul că era şeful lui, nu reuşea întotdeauna. “Mă duceam la serviciu şi îmi făceam treaba”, spune Alex. El şi-a dat seama că şeful lui se comporta la fel şi cu ceilalţi. “M-am uitat la el şi mi-am spus: are multe defecte; dar nu am luat personal felul în care se comporta”. Alex a preferat să le povestească ce are pe suflet prietenilor din afara unităţii. La un moment dat, s-a întrebat dacă nu ar fi mai bine să se ducă pur şi simplu la şeful de personal ca să-i spună ce se întâmplă, dar s-a răzgândit. “Am simţit că nu e treaba mea să mă duc şi să-l fac să se clatine din funcţie cu dezvăluirile mele”, spune Alex.

În plus, nu vroia să fie văzut drept genul care se plânge şi nu era sigur că opinia lui va schimba ceva. Fiindcă în armată desemnările în posturi sunt adesea pe termen scurt, Alex a decis să aştepte cu răbdare până când superiorul lui îşi va încheia mandatul. În cele din urmă, şeful lui a fost trimis la altă unitate, iar Alex l-a înlocuit în poziţia de ofiţer însărcinat cu întreţinerea, timp de patru luni. S-a simţit răzbunat, fiindcă oamenii au început să remarce că el făcea o treabă mult mai bună decât fostul lui şef. După tot ceea ce s-a întâmplat, Alex spune că nu are resentimente faţă de acel ofiţer. A constatat că experienţa prin care a trecut l-a făcut să fie mai conştient de sine şi de felul în care se comportă. “Mă întreb adesea «oare fac şi eu la fel cu subordonaţii mei?»”. Mai mult, Alex simte că, datorită acestei experienţe, acum este un lider mai bun.

Amy Gallo este editor colaborator la Harvard Business Review