Cea de-a cincea întâlnire Venture Mentoring va avea loc la sfârșitul lunii septembrie
Întâlnirea alături de Péter Barta îşi propune să aducă în discuţie subiecte de interes și necesare pentru start-up-uri, printre care: structurarea afacerii, strategie și acționariat, modelul de finanţare și procesul de vânzări, dar și strategia unui pitch prin punctarea elementelor cheie în vederea atragerii unei infuzii de capital. În acest fel, antreprenorii care doresc să discute deschis despre dezvoltarea afacerilor proprii pot gândi întrebări concrete și la întâlnirile Venture Mentoring vor beneficia de sprijinul mentorilor VentureConnect, mai ales având în vedere experiența incontestabilă a acestora.
Cu peste 14 ani experiență în management, atât în sectorul profit, cât și în cel non-profit, Péter a fost implicat în numeroase proiecte naționale și internaționale, lucrând cu companii sau instituții precum Council of Europe, Development Alternative Inc., Smurd România sau Academy for Educational Development. Din 2007, Péter conduce Fundația Post-Privatizare și este membru în cadrul Boardului VentureConnect, prin activitățile sale promovând educația antreprenorială și susținând inițiativele antreprenoriale din mediul de afaceri românesc.