Citeşte asta înainte de a pleca în vacanţă
Fiindcă şi eu m-am întors de curând din vacanţă şi am pus în practică o reintrare în atmosfera de lucru care e foarte uşor de gestionat, îţi ofer unghiurile şi echipamentul de protecţie necesare ca să nu te arzi când intri în atmosfera aspră a primei zile de luni de după întoarcerea din concediu.
1. Fă curat pe “platforma de decolare şi aterizare”. Cu cel puţin o săptămână înainte de plecare, ia măsuri ca să îţi rezolvi toate angajamentele pentru perioada în care vei lipsi, astfel încât, atunci când eşti plecat, să fii cu adevărat plecat şi în vacanţă. Prietenul meu David Allen, care este expert în productivitate, numeşte asta “a avea limite clare pentru angajamentele tale”. E un lucru de la sine înţeles, dar tot îl amintesc: anunţă-i pe oameni că vei fi în concediu. Asigură-te că toate proiectele de care te ocupi iau o pauză sau că pot continua cu pasul următor fără implicarea ta. Şi uite şi “şmecheria”: adu-ţi inbox-urile – email şi voice mail – la nivelul de zero mesaje. Asta nu înseamnă că trebuie să le faci sau să le rezolvi pe toate; pur simplu pune-ţi toate mesajele în locurile şi folder-ele cuvenite, astfel încât să fie pregătite pentru acţiune atunci când te întorci la birou.
2. Permite-ţi să iei din când în când legătura cu treburile de la birou. Asta s-ar putea să sune ca şi cum ar anula tocmai scopul pentru care îţi iei concediu, dar urmăreşte mai departe ce vreau să spun. Nu-ţi sugerez să lucrezi în toată perioada în care eşti în vacanţă, ci să fii la curent cu mesajele primite la serviciu, dar într-un mod limitat şi ordonat – să zicem, 30 de minute dimineaţa devreme sau seara târziu. Nu te lăsa absorbit de nicio sarcină de lucru. Scanează pur şi simplu mesajele, ca să poţi depista chestiunile esenţiale sau urgente, iar dacă e necesar răspunde printr-un scurt email sau un telefon rapid, ca să îi anunţi pe cei care ţi-au scris că te vei ocupa de problema aceea imediat ce te întorci din concediu. Faptul că îţi triezi mesajele în felul acesta îţi va face mai lină reîntoarcerea la serviciu, fără să îţi ia prea mult timp din perioada de concediu (iar dacă îţi iei şi copiii cu tine în vacanţă, prin faptul că rezolvi treburile acestea cu o jumătate de oră înainte ca ei să se trezească sau după ce se duc la culcare, te asiguri că nu eşti “genul acela de părinte” care e lipit de smartphone-ul lui până şi în concediu).
Bineînţeles, e posibil ca, dacă îţi verifici mesajele de la serviciu, să apară şi lucruri care să îţi stea pe cap, ocupându-ţi “spaţiul de raft mental”. Dar probabil că este genul de lucru inevitabil dacă eşti genul de persoană care reflectă asupra vieţii sale profesionale sau a carierei sale în unele din momentele în care se află în vacanţă. Dar măcar în felul acesta preiei controlul asupra situaţiei. Unul din mentorii mei, Alan Weiss, spune mereu: “nu ai o viaţă de serviciu şi una personală – ai o singură viaţă”. Toate părţile sunt integrate, în special în mediul în care trăim în ziua de azi. Foloseşte lucrul acesta în avantajul tău, ca să îţi uşurezi întoarcerea la serviciu.
3. Desfă-ţi bagajele imediat ce te întorci acasă. Simplul fapt că îţi laşi genţile de voiaj nedesfăcute prin casă creează aglomerare mentală şi devine încă un lucru de făcut care îţi stă pe cap. Faptul că despachetezi şi pui toate lucrurile la locul lor este un pas fizic important ce te ajutăsă revii la starea de spirit necesară la serviciu pentru a munci şi a funcţiona la parametrii normali. Aşa că, dacă nu eşti genul de “războinic care e mereu pe drum şi trăieşte numai din ce are în valiză”, pune toate lucrurile din bagaje înapoi la locul lor, chiar dacă te întorci pe seară din vacanţă. Apoi, când revii acasă luni seara după prima zi de serviciu, te poţi relaxa.
4. Nu-ţi programa şedinţe în prima jumătate a zilei. Dacă te întorci din vacanţă cu o zi înainte de a merge la serviciu, ca să ai timp să despachetezi, să speli toate rufele şi să verifici tot ce ţi-a intrat în inbox cât ai lipsit, cu atât mai bine. Numai că majoritatea dintre noi vrem să stăm cât mai mult posibil în vacanţă, aşa că ne întoarcem acasă duminica şi începem lucrul de luni. Aşa că, în prima zi de serviciu, măcar asigură-te că faci tot ce e posibil să nu-ţi programezi vreo şedinţă sau vreo întâlnire între 8 dimineaţa şi orele amiezii. O să ai nevoie de perioada aceasta de timp ca să te ocupi de orice situaţie ce apare pe neaşteptate şi să te pui la curent cu ceea ce a devenit deja restant din săptămâna precedentă.
5. Adu cu tine o parte din vacanţă. Şi nu vorbesc de suveniruri ci, mai degrabă, de senzaţia de a fi în vacanţă. Dacă te ajută, uită-te la fotografiile pe care le-ai făcut în vacanţă în prima zi când te întorci acasă, în timpul cinei. Povesteşte despre experienţele prin care ai trecut cu familia, colegii şi prietenii, şi retrăieşte astfel momentele cele mai frumoase sau mai interesante. Eu vorbesc cu mulţi lideri şi prea mulţi dintre ei spun, după numai o zi sau două de când se întorc din vacanţă, “deja mi se pare că au trecut săptămâni întregi de când am fost plecat”, fiindcă nu au făcut nimic ca să-şi fixeze în memorie experienţa.
6. Planifică-ţi deja următoarea vacanţă. Sau, dacă nu ai planificat-o complet, măcar marchează-ţi deja în calendar perioada în care vei pleca data viitoare în vacanţă. Sau măcar gândeşte-te unde vei pleca şi în ce perioadă. Ideea e că o parte din “arderea care are loc la reintrarea în atmosfera de serviciu” provine din senzaţia că un lucru bun şi plăcut s-a terminat. Oferă-ţi un alt lucru pe care să-l aştepţi cu plăcere, ca să reduci din tensiunea revenirii la serviciu.
Fă toate aceste lucruri şi, la prima cină pe care o vei avea după prima zi de serviciu, o să te încălzeşti sub ultimele raze de soare ale unei vacanţe nemaipomenite, în loc să te simţi pârjolit de arsura unei reintrări bruşte în atmosfera de serviciu.
Scott Edinger este fondatorul Edinger Consulting Group.