Cum vom munci peste 5 ani? Mai mult, dar de la distanţă
Dacă ar putea avea un glob de cristal, ar fi cei mai fericiţi. Ar şti exact ce se va întâmpla cu veniturile lor, s-ar pregăti pentru meseriile care vor fi cele mai căutate şi ar intra într-un ritm de lucru potrivit anilor care urmează. Angajaţii nu pot face o astfel de incursiune în viitor şi, de altfel, nici angajatorii nu pot face predicţii detaliate. Cu toate acestea, specialiştii în resurse umane pot prefigura tendinţele majore care vor defini piaţa muncii în următorii cinci ani. Sunt aşteptate schimbări importante ale felului în care vom munci, iar multe dintre ele vor fi chiar pe placul angajaţilor. Este o veste bună, de vreme ce ultimii ani nu au fost favorabili decât unei foarte mici părţi a celor care au un loc de muncă. Restul angajaților au trecut prin disponibilizări, scăderi salariale sau au avut de-a face cu angajatori care le cereau să muncească de două ori mai mult, pentru aceiaşi bani. A fost, pe scurt, o perioadă pe care nu vor să o retrăiască prea curând. În multe locuri, această perioadă este încă în plină desfăşurare.
Citiți articolul integral pe IncomeMagazine.ro