Femeia și istoria. Între oglinzi paralele: bătălia lor, bătălia noastră
”Când o femeie de la noi reușește o performanță profesională, cazul este prezentat și reprezentat drept unul extraordinar, pentru că aparține unei femei. În cazul unui bărbat, succesul este văzut drept unul firesc, natural, de parcă masculinitatea în sine este cheia reușitei, și nu capacitățile personale”.
Declarația de mai sus aparține istoricului Alin Ciupală, profesor la Facultatea de Istorie din cadrul Universității București, apreciat în breasla profesională drept ”istoricul care a așezat femeia la locul cuvenit în istoria românilor”. Și asta deoarece s-a impus în lumea academică și printr-o serie de volume – rezultat al unor cercetări laborioase – ce au avut în prim plan femeia, rolul și locul ei în societate, includerea/excluderea socială, prezența și performanțele în spațiul public.
Arc peste timp
Preocupat de lupta pentru emancipare, dar și de victoriile pe care, de-a lungul timpului, femeile le-au reputat pe fiecare dintre ”fronturile” vieții publice ori private, discuția mea cu profesorul Ciupală s-a dovedit a fi mai degrabă o retușare a unui tablou complex, în care am așezat în oglindă femeia și societatea în diferite ipostaze, etape și epoci. Un tablou creionat din multiple unghiuri, pentru care am ales ca punct de pornire ideea centrală a volumului, ”Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial”. O carte extrem de valoroasă, nu doar din punct de vedere istoric, ci și din perspectiva rolului pe care femeile l-au avut în societate de-a lungul vremii, în special în perioadele de criză, o cercetare care reflectă fidel modul în care femeia este percepută din punct de vedere al distribuției sociale a responsabilităților. Totodată și un exemplu solid pe care să așezăm primul pilon al arcului peste timp pe care mi-am propus să-l dezvolt în această a treia parte a articolului central al ediției, un arc istoric și societal, pentru care am fixat cel de al doilea pilon în actuala criză. Nu întâmplător! Ci pornind de la realitatea prezentului, în care rolul femeii lider este descris, cu precădere, ca având importanță și relevanță tot prin prisma acțiunilor, comportamentelor și abordărilor cu mare deschidere emoțională – grija, empatia, răbdarea, smerenia, compasiunea.
Exact cum în ”bătălia lor”, personalități feminine ale vremii precum Olga Sturdza, Sabina Cantacuzino, Nadeja Ştirbei, Martha Bibescu ori Regina Maria au rămas în memoria colectivă prin acțiunile caritabile, de îngrijire și susținere psihologică, iată, și în ”bătălia” generației noastre, femeile lider s-au remarcat prin aceleași conduite și calități ce țin de latura umană.
Mai mult, așa cum înaintașele noastre, prin acțiunile lor, au determinat o modificare a statutului femeii în societate, și femeile lider de astăzi au creat premisele unei transformări relevante în organizații, prin remodelarea rolurilor și extinderea modelelor de leadership.
Statutul de gen
Indiscutabil, meritele și realizările tuturor acestor femei, din trecut sau din prezent, au depășit cu mult granițele impuse de încadrările de gen, doar că piedestalul pe care societatea e dispusă să le așeze, pare că are o altfel de înălțime. Regina Maria, de exemplu, cea mai importantă prezență feminină de pe scena publică a epocii, a avut o contribuție diplomatică externă covârșitoare în crearea României moderne. Și totuși, poporul român o identifică mai degrabă ca fiind ”Mama Răniților”.
Mișcările feministe reclamă astfel de ”aprecieri” și asociază distribuția socială a responsabilităților cu inegalitatea de gen. Istoria cum le privește și explică?
Studiile de gen au pătruns și în domeniul cercetării istorice la mijlocul anilor ’70 ai secolului XX, după ce mai întâi marcaseră spații precum filosofia politică, științele politice, studiile literare, a explicat prof. univ. dr. Alin Ciupală. Pionierii au fost specialiștii americani, iar din universitățile americane, treptat, această paradigmă a ajuns în Europa occidentală și apoi mai departe.
”Mișcarea feministă a avut un rol foarte important în popularizarea acestor preocupări. Dacă la început studiile de gen au privilegiat doar femininul, chestiune în fond logică datorită masculinizării istoriei și excluderii femeii ca actor principal în evoluția societăților trecute, în ultimii 20-30 de ani și masculinul a devenit subiect al studiilor de gen, ceea ce ne arată maturizarea preocupărilor din acest segment al cercetării istorice. Categoric, istoria trebuie să fie atentă la modul în care se construiesc statutele de gen pentru că o astfel de abordare ne ajută să înțelegem mai bine secolele trecute”, a punctat profesorul Alin Ciupală.
Citește și: Sub bagheta femeilor. Ileana Botez, despre curaj, înțelepciune și priorități pe timp de criză
Istoria este implacabilă și îl așează pe fiecare la locul pe care îl merită
Unul dintre puținii cercetători români interesați constant de ”fațeta” feminină a istoriei, pentru că ”Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial” este doar una dintr-o serie amplă de cărți ce au avut ca personaj principal femeia secolului al XIX-lea, am fost curioasă să aflu cum e ”să faci”, de fapt, ”istoria”, investigând dincolo de imaginile întipărite în memoria publică și conveniențele vremii. Așadar, cum se vede și se simte realitatea socială prin lupa cercetătorului care ”nu este atent la sentimente”?
”Mă creditați cu însușiri solomonice. Nu cred că putem vorbi despre o realitate socială, una singulară, absolută, pe care să o putem descoperi și reconstitui în totalitatea ei”, a răspuns istoricul. Din punctul lui de vedere, avem mai multe realități, după cum avem mai multe tipuri de discurs despre aceste realități: ”Noi, ca istorici, putem pune în operă o singură încercare, după părerea mea, aceea de a reconstitui și interpreta trecutul în funcție de sursele primare pe care suntem capabili să le descoperim. Încercarea în ansamblu este una subiectivă, este a noastră, a fiecăruia dintre noi și, în consecință, diferită. Preeminente sunt argumentele, ele fac diferența. Ați amintit sentimentele. Probabil cea mai mare capcană pe care istoricul o are de surmontat este aceea creată de sentimente”. Și asta deoarece, a continuat el, analiza istoriografică ar trebui să fie una rece, sobră, rațională, detașată total de orice sentiment. Or, aceasta nu este ușor de făcut, ”oricât de mult ne-am amăgi, considerând-o naturală”.
De exemplu, a oferit detalii, atunci când a scris paginile dedicate Reginei Maria și rolului ei în Primul Război Mondial nu i-a fost ușor, pentru că regina a avut o personalitate atât de puternică încât farmecă pe oricine, chiar și astăzi: ”Este foarte ușor să te îndrăgostești de ea, dar dacă o faci nu mai ai nicio șansă să scrii rece, sobru, rațional. Mulți istorici care au vorbit despre ea s-au îndrăgostit. Sper că eu nu am făcut-o. În privința locului cuvenit în istorie, cred că istoria este implacabilă și îl așează pe fiecare la locul pe care îl merită, nici mai sus, nici mai jos. Asta nu înțeleg oamenii noștri politici pentru că au lipsit de la orele de istorie în școală!”.
Citește și: Alexandra Smedoiu (Deloitte): Este un secol bun în care să fii femeie!
***
Q&A. ”Sub presiunea socio-culturală și politică, puține femei au curajul și puterea de a-și construi propriul drum”
Odată stabilite reperele și implicațiile istorice, am făcut, împreună cu profesorul Ciupală, un salt peste veacuri, portând discuția în realitatea cotidiană. Ce modificări a adus cu sine emanciparea femeilor, ce obstacole am trecut deja, ce bariere încă ne stau în cale, dar, mai ales, ce modele oferă prezentul tinerei generații de femei și cum își văd ele viitorul într-o lume în care mișcarea feministă pare că tot așteaptă și așteaptă o renaștere a spiritului civic, dezbatem pe îndelete în secțiunea Q&A.
Domnule profesor, în România de astăzi, în pofida tuturor schimbărilor de mentalitate, a oportunităților ori directivelor legale, puterea economico-financiară a bărbaților și statusul social continuă să fie superioare celor ale femeilor. Practic, la acest moment, pe ce fronturi își duce ”bătălia” femeia modernă?
Cred că astăzi femeile din România duc bătălii pe toate fronturile, fără excepție. Ați subliniat foarte bine faptul că, din punct de vedere legislativ și instituțional, mai cu seamă datorită obligațiilor care ne revin ca urmare a integrării noastre în Uniunea Europeană, diferențele au dispărut în privința statutului femeilor și al bărbaților. În practică însă, situația este alta. De exemplu, dacă ne uităm la felul în care sunt ocupate posturile de conducere în toate instituțiile publice, vedem că bărbații sunt cei care le dețin, femeile fiind cu totul în minoritate. Nici în instituțiile private situația nu este cu mult mai diferită, chiar dacă unele dintre acestea aparțin unor companii multinaționale care impun prin propriile regulamente paritatea de gen.
În România se găsesc portițe, mai ales dacă profitul anual raportat este cel corespunzător. În ultimii ani, am avut guverne în care niciun portofoliu nu era deținut de vreo doamnă, iar situația aceasta nu a deranjat pe nimeni. Când o femeie de la noi reușește o performanță profesională, cazul este prezentat și reprezentat drept unul extraordinar, pentru că aparține unei femei. În cazul unui bărbat, succesul este văzut drept unul firesc, natural, de parcă masculinitatea în sine este cheia reușitei, și nu capacitățile personale. Mentalitățile se schimbă greu, iar statutele de gen sunt grevate de o societate de tip tradiționalist, așa cum este societatea noastră de astăzi, fie că acceptăm această realitate, fie că o disimulăm.
Sunteți cadru didactic, lucrați cu tinerii, îi modelați și le ghidați pașii nu doar pentru dezvoltarea profesională, ci și personală. Cum simțiți că abordează subiectul egalității de gen tânăra generație?
Tânăra generație nu poate fi altfel decât societatea românească în ansamblul ei, pentru că este produsul acestei societăți, așa cum este ea. Egalitatea de gen este mai degrabă un deziderat.
Tinerii pe care eu îi întâlnesc în activitatea mea profesională sunt în general persoane remarcabile, au inteligență, curiozitate, speranțe, nu foarte multe lecturi, din păcate … cu excepțiile de rigoare. Dovedesc și foarte mult pragmatism, chestiune firească, se adaptează repede, înțeleg ce se întâmplă în jurul lor și văd că modelele de reușită socială nu se bazează pe muncă, studiu, corectitudine, seriozitate, respectarea legii și tot așa. Dezamăgirea duce la blazare, la renunțarea găsirii unei soluții colective care este înlocuită de formule strict personale. Pe termen lung, realitatea aceasta mi se pare foarte periculoasă, pentru că pe acest fond de dezangajare socială putem asista la ascensiunea unor forțe extremiste, ultraconservatoare și xenofobe, antidemocratice. Avem deja în Parlament un partid de extremă dreaptă, antisemit, rasist și ultraconservator, iar în afara Parlamentului regăsim tot felul de grupuscule de acest tip. Norocul nostru este că, cel puțin deocamdată, lipsește un lider carismatic care să adune în jurul lui toate aceste energii distructive. Riscul ca fenomenul să se producă este mare și, inevitabil, mai devreme sau mai târziu acest lider va apare, cum, de altfel, s-a întâmplat deja în câteva țări.
Tineri remarcabili am întâlnit nu doar la universitate, ci și în mai multe orașe din țară, unde am participat la diverse evenimente culturale alături de liceeni, cum se va întâmpla în luna mai a acestui an la Piatra Neamț. De fiecare dată am cunoscut tineri extraordinari, băieți și fete. Ce se petrece cu ei, unde dispar? Din păcate, nu pe ei îi vedem în spațiul public.
Cum percep tinerele emanciparea feminină? Cum își creionează viitorul și remodelează rolurile lor și ale bărbaților din viața lor (în familie, în locurile în care performează profesional, în societate, la modul general)?
Cred că femeile din România în general, nu doar cele tinere, trăiesc într-o lume caracterizată prin două elemente.
Pe de o parte, și-au însușit un set de așteptări care nu este al lor, ci al grupului social de referință la care se raportează, fie că este vorba de familie, profesie, prieteni etc. Foarte puține femei au curajul și puterea de a-și construi un drum propriu, independent de orice așteptare, scop, obiectiv, altele decât cele strict personale. Presiunea socio-culturală și politică (prin politic înțeleg acțiunea directă a spațiului public) este enormă, iar de foarte multe ori în spatele mijloacelor concrete de presiune se află bărbații.
Aș alege ca exemplu, dintre multe altele, frumusețea. Suntem învățați să credem că frumusețea reprezintă un dat, ceva imuabil care străbate secolele și ajunge până la noi. În realitate, frumusețea reprezintă o construcție socio-culturală diferită foarte mult de la o epocă la alta. De aceea putem scrie o istorie a frumuseții, pentru că avem mai multe frumuseți, nu una absolută. Bărbații sunt cei care stau în spatele mecanismelor care produc elementele frumuseții feminine, fie că este vorba de creatorii de modă, de cei care conduc vasta industrie a cosmeticelor, de scriitorii multor genuri literare, de artiștii unor importante curente, de politicienii care adoptă legi sau de organizatorii concursurilor internaționale de frumusețe. Femeile din Venezuela au câștigat de cinci ori (sper să nu greșesc) concursurile de Miss Universe pentru că acel tip feminin corespunde cel mai bine imaginarului masculin despre femeie. Corectitudinea politică a schimbat regulamentul acestui concurs, foarte bine, dar nu a schimbat și orizontul de așteptare. De fapt, frumusețea feminină nu este a femeii, nu este legată de dorințele și alegerile ei independente, ci ea este condiționată de o alegere masculină. Validarea vine, așadar, din partea bărbaților care obțin, și prin aceasta, o poziție de forță.
Pe de altă parte, o mare problemă a emancipării feminine în România este legată de faptul că feminismul la noi există doar în mediul academic, ca subiect de cercetare și de interogare științifică. Nu mai avem astăzi, din păcate, un feminism social și politic, pe care l-am avut, chiar dacă destul de firav, în anii ’90 și la începutul anilor 2000. Multe organizații nonguvernamentale, unele remarcabile, au dispărut din cauza lipsei susținerii financiare dar mai ales pentru că nu s-au îndreptat către ele suficient de multe femei. Pur și simplu, femeile din România nu sunt interesate de problematica mișcării feministe. Să sperăm că situația se va schimba, dar schimbarea nu va veni de la sine.
În final, vă propun, domnule profesor, un exercițiu de imaginație. Să spunem că, peste alți 100 de ani, un istoric și-ar dori să scrie cartea ”Bătălia lor. Femeile din România în prima criză pandemică”. Ce referințe credeți că va găsi în arhive?
Eu sper ca peste o sută de ani un alt specialist să se intereseze din nou de acest subiect pentru că ar fi, cu orgoliu o spun, un semn că am reușit să lansez un subiect de interes. Nu am epuizat prin cartea mea tema, nici nu mi-am propus să o fac. Cu siguranță istoricul din viitor va avea suficiente surse la îndemână, așa cum am avut și eu.
Problema, însă, nu sunt sursele în sine, ci capacitatea noastră de a le identifica, de a le descoperi și pune în valoare. Un istoric profesionist, cred eu, are nevoie în egală măsură de două calități: acribie și imaginație. Acribie, ceea ce înseamnă studiu, lecturi, pregătire teoretică, cunoașterea temeinică a metodologiei specifice domeniului, efort constant și permanent. Imaginația este legată nu de fabulație, ci ea presupune capacitatea de a căuta informația, de a identifica sursele primare fără de care nu putem scrie despre trecut, de a conecta între ele datele obținute și de a le plasa în contextul epocii respective.
Nu putem interpreta trecutul, mai apropiat sau mai îndepărtat față de noi, judecându-l în funcție de zilele noastre. Contextualizarea este esențială, deoarece doar așa putem înțelege epocile trecute despre care scriem. Sunt convins că în viitor vor apare și alte surse, pe care eu nu le-am avut, pentru că munca istoricilor este continuă.
prof. univ. dr. Alin Ciupală
Este profesor la Facultatea de Istorie din cadrul Universității din București, cunoscut și drept ”istoricul care a așezat femeia la locul cuvenit în istoria românilor”.
Dintre volumele publicate și care i-au ”conferit” acest ”titlu” amintim: ”Femeia în societatea românească a secolului al XIX-lea. Între public şi privat” și ”Bătălia lor. Femeile din România în Primul Război Mondial”.
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 276
Pentru abonare, click aici
