Plecarea unui om talentat nu e întotdeauna o veste proastă pentru companie
Este cazul casei de modă Prada. Între anii 2000 şi 2010 Prada a pierdut o grămadă de designeri care au plecat la case de modă concurente; şi totuşi, colecţiile sale au fost în mod constant evaluate ca fiind mult mai creative decât media.
Cum se poate întâmpla aşa ceva? În urma unui studiu recent pe care l-am realizat împreună cu Frederic Godart şi Kim Claes, am aflat că atunci când un designer părăseşte o casă de modă ca să lucreze pentru concurenţă, el sau ea obişnuieşte să păstreze legătura cu prietenii şi foştii colegi de la vechiul job. Aceste legături funcţionează ca nişte poduri de comunicare prin care foştii colegi pot afla ce mai face în noul său job designerul care a plecat. Iar atunci când nu unul, ci mai mulţi designeri pleacă pentru a lucra la diferite case de modă, colegii care au rămas construiesc altfel de poduri către multe alte companii. Lucrul acesta le oferă multe surse noi de inspiraţie şi creativitate pentru viitoarele lor colecţii.
Fenomenul nu este limitat la lumea modei. Consultanţii de la McKinsey sunt notorii pentru faptul că păstrează legătura cu foştii lor colegii plecaţi să lucreze la alte firme, din care majoritatea sunt potenţiali clienţi. Acelaşi lucru se întâmplă în Sillicon Valley, unde oamenii îşi schimbă joburile trecând la clienţi şi la concurenţi. Ca să ne asigurăm, precizăm că nu vorbim aici despre spionaj industrial. Efectul pozitiv pe care podurile de comunicare îl au asupra creativităţii provine din faptul că, pur şi simplu, foştii colegi care au rămas prieteni se ţin la curent unii pe alţii, în termeni foarte generali, cu ceea ce se mai întâmplă în viaţa lor profesională.
Casele de modă care au cel mai mult de câştigat din fluctuaţia de oameni talentaţi au, de asemenea, directori de creaţie longevivi în jobul lor, care joacă rolul de mentori pentru designerii proaspăt angajaţi şi se împrietenesc cu ei. La Prada, acest rol este îndeplinit de Miuccia Prada, care este de mult timp directorul de creaţie al companiei.
Prada – compania capătă o infuzie de idei proaspete de fiecare dată când angajează un nou coleg în echipa de designeri. Prada – designerul îi întâmpină călduros pe cei nou veniţi şi ajută la instruirea lor. Atunci când un designer pleacă, în cele din urmă, ca să lucreze în altă parte, după o perioadă de lucru fructuoasă la Prada, el rămâne în relaţii bune cu foştii colegi, împrăştiind în întreaga industrie mesajul că Prada este un loc grozav în care să lucrezi şi să înveţi. Aceste tendinţe pozitive sunt întărite de o cultură ce promovează transparenţa şi colaborarea în companie.
Mesajele pentru lumea din afara industriei modei sunt clare: nu te despărţii de foştii angajaţi în termeni negativi şi nu uita de ei; ţine legătura cu ei, fiindcă ei sunt canalele tale de comunicare şi ambasadorii tăi în întreaga industrie. Înlocuieşte-i cu oameni talentaţi din companii diferite, ca să păstrezi diversitatea ideilor în interiorul firmei. Şi asigură-te că directorii de top îşi fac timp ca să-i instruiască pe noii angajaţi şi să creeze relaţii de prietenie cu ei.
Acum, de fiecare dată când vedem pe cineva purtând haine sau accesorii Prada, hai să ne gândim nu doar la modă, ci şi la lecţiile de management pe care le-am putea învăţa de la compania Prada.
Andrew Shipilov este profesor asociat de strategie la INSEAD.