Prezentarea unor date are mai mult impact în combinaţie cu o poveste bună

Chiar dacă niciunul dintre aceste proiecte nu se bazează exclusiv pe reprezentări grafice ale datelor pentru a-şi servi cititorii, Post mizează în mod explicit pe faptul că datele singure nu sunt suficiente. Viitorul său site, concentrat pe ştiri şi articole din politică, este bazat pe noţiunea că datele şi poveştile funcţionează cel mai bine când sunt puse împreună şi sunt combinate în mod fericit. Lecţia pe care o are de învăţat oricine caută să comunice sau să convingă utilizând doar date este că adăugarea la aceste date a unei povestiri ce ilustrează o întâmplare sau o dramă umană este esenţială pentru impactul şi succesul mesajului transmis.

Am vorbit recent cu Jim Tankersley de la Post, corespondentul pe teme economice care conduce proiectul lor, despre beneficiile aduse de combinaţia dintre povestiri şi date. Mai jos este reprodusă, într-o formă sintetizată, conversaţia noastră.

Întrebare: Am vrut să încep discuţia cu ideea aceasta de „In One Chart Journalism” – „Jurnalism Pornind de la Un Grafic” – ca să îmi dau seama de modurile în care crezi că acest proiect a reuşit şi de lucrurile care lipsesc din el, precum şi pentru a afla răspunsul la întrebarea dacă este corect să îl văd ca pe un punct de pornire pentru ceea ce construiţi.

Răspuns: Îmi place foarte mult „In One Chart” fiindcă uneori gândesc eu însămi în acel mod şi cunosc o grămadă de oameni care fac la fel. „Locul” în care cred că a avut într-adevăr succes este faptul că îi atrage pe cititori către subiecte despre care nu ar fi citit un articol lung de 700 de cuvinte, dar căruia îi pot înţelege foarte rapid esenţa. Şi, foarte adesea, după ce au început articolul, ei continuă şi îl citesc până la capăt.

Dar chiar cred că este doar o rampă de lansare. O să facem nişte vizualizări „cool” de date pe site-ul nostru. Dar, chiar şi în contextul acelor vizualizări, vrem să le facem în aşa fel încât să servească mai bine la relatarea poveştilor. O să fim foarte interesaţi de genul de prezentări grafice ale datelor care te ajută cu adevărat să înţelegi cum s-a produs o schimbare în decursul timpului – un fir narativ pe care să-l poţi reprezenta vizual. Dacă le putem da cititorilor şi temele, şi naraţiunile, şi „intriga” sau tiparul după care se manifestă evenimentele, lucrul acesta îi va ajuta să înţeleagă nişte concepte care sunt, într-adevăr, complicate. Şi cred că este posibil să faci aşa ceva printr-o reprezentare vizuală. Oamenii deja o fac, şi o fac foarte bine, iar noi vrem să construim mai departe pe baza acelor genuri de succese.

Întrebare: Există sentimentul că naraţiunea, povestea, este acea „latură umană” care îl poate atrage pe cititor să citească articolul şi să fie absorbit de el. În modul în care vorbim este încorporată ideea că datele sunt „medicamentul amar”. O să atragi pe cineva să citească articolul folosind o poveste, astfel încât să consume şi ceea ce nu a vrut să consume: datele. Unul dintre lucrurile pe care l-a făcut acest „jurnalism bazat pe grafice” a fost să facă din grafic acea parte care „sare din pagină”, care îi atrage pe oameni să citească articolul. Ce aţi spune dacă ar trebui să apreciaţi care dintre ele este „momeala” şi care este substanţa unui articol?

Răspuns: Datele au trecut de la stadiul de a fi un lucru pe care încercăm să-l „îngropăm” la ceea ce sunt acum: lucrul strălucitor care te face să îţi doreşti să îl „înghiţi”. Încă mai cred că există lucruri pe care nu le poţi prezenta în grafice şi tabele, ci trebuie să le tratezi în expunerea articolului, şi că aceste lucruri nu sunt în sine atât de sexy dacă te limitezi doar la a face o poveste în jurul cifrelor.

Datele şi reprezentările lor vizuale şi relatarea poveştilor – drama umană – îi ajută pe cititori, atunci când sunt combinate, să înţeleagă nişte concepte. Pot să înţeleg foarte multe dintr-o singură reprezentare vizuală a datelor care a fost realizată într-un mod nemaipomenit; pot să „capăt” mai mult despre context din câteva paragrafe doar din simpla prezentare grafică a concluziilor şi a datelor din aceste paragrafe. Şi pot să înţeleg foarte multe dintr-o poveste despre cineva ca mine, care face ceva care este interesant pentru el însuşi.

Dar cred că, atunci când le reuneşti pe toate, ceea ce obţii este această experienţă prin care oamenii trec în procesul prin care descoperă ei înşişi ceea ce este de aflat – şi cred că lucrul acesta este important pentru aflarea de lucruri noi şi pentru învăţarea unor lecţii. Dacă nu faci decât să te uiţi la un grafic, poţi încerca să îţi dai seama ce îţi spune şi atunci descoperi câte ceva, pe măsură ce-l descifrezi. Dacă acel grafic apare inserat în fluxul natural al naraţiunii sau al povestirii, atunci cred că este aproape ca un indiciu care „îţi sare în ochi” pe măsură ce încerci să descifrezi misterul din intriga articolului. Cred că atunci când toate aceste elemente ale unui articol funcţionează împreună, ele sunt mai puternice decât fiecare dintre ele luat de unul singur.

Întrebare: Îmi pot imagina o situaţie în care găseşti o povestire interesantă şi găseşti datele necesare ca să o susţii şi să relatezi mai bine povestea. Sau reversul: găseşti nişte date care sunt cu adevărat interesante, dar crezi că ai nevoie de o poveste sau de o naraţiune ca să îi poţi atrage cu adevărat pe oameni să citească articolul. Dar aici există, potenţial, un pic de tensiune. Ca reporter, s-ar putea să ai impulsul de a „ieşi în lume” spunându-ţi: „vreau cea mai bună poveste posibilă pe care o pot găsi”. Povestea cea mai extremă, mai interesantă, mai convingătoare, uneori chiar cea mai bizară. Şi, adesea, s-ar putea ca povestea să se afle într-o relaţie tensionată cu setul de date. Cum faci să găseşti poveşti care să le facă datelor un serviciu şi viceversa, în loc să ajungi să asociezi cu datele o poveste care le pune pe aceste două elemente în conflict una cu cealaltă?

Răspuns: Se întâmplă foarte des să găseşti poveşti care te duc apoi la întrebarea: „hei, există vreun set de date care să ajute la susţinerea poveştii?”. Orice poveste cu adevărat măreaţă va fi o fereastră către ceva mai mare. Iar dacă te străduieşti să te uiţi suficient de intens, poţi să îţi dai seama către ce anume te îndreaptă acea fereastră. Cred că este mai uşor – şi o să fie, de departe, tipul dominant de articole pe care îl vom prezenta – dacă povestea funcţionează „în revers”. Adică începi cu întrebarea, începi cu datele, începi cu ceea ce încerci să îţi dai seama că se întâmplă aici. Odată ce ajungi la o concluzie bună pe baza propriei analize făcute asupra datelor, atunci te duci şi găseşti povestea.

De multe ori, reporterii sunt „prinşi în laţ”, din cauză că ei vor ca fiecare persoană pe care o includ în articol să fie perfect emblematică pentru o tendinţă centrală evidenţiată de setul de date. Dar adevărul este că e foarte greu să găseşti pe cineva care să fie reprezentativ pentru întregul subiect. Deci lucrul la care aş vrea eu să mă gândesc este: „cine ar fi cel care ne poate da cel mai bun punct de intrare în acest loc anumit din articol, cel care reprezintă ceva în legătură cu acest aspect?”. Şi eşti onest faţă de cititorii tăi în privinţa lucrurilor pentru care oamenii citaţi în articol nu sunt reprezentativi, dar concentrezi „obiectivul camerei de filmat” în principal pe părţile în care ei sunt reprezentativi.

Nu cred că mi s-a întâmplat de multe ori ca, în timp ce citesc un articol, să mă gândesc: „wow, aşa mi-aş fi dorit ca omul acesta să fi reprezentat mai perfect setul de date care susţine ceea ce încearcă să-mi spună autorul articolului”. Dar au existat numeroase dăţi în care am citit un articol şi am gândit: „persoana aceasta, pe care a ales-o drept interlocutor în articol, nu este interesantă”. Iar faptul că alegi un interlocutor care este interesant este o cale cu adevărat importantă prin care îi faci pe oameni să citească şi să digere ceea ce încerci să-i ajuţi să afle.

Întrebare: Ce gândiţi despre încrederea pe care o au cititorii în voi, mai ales fiindcă ei au încredere că trataţi datele şi lucraţi cu ele în mod corespunzător?

Răspuns: Avem o obligaţie suplimentară, care ne impune să încercăm să câştigăm şi să merităm acea încredere. Oamenii sunt în mod natural sceptici cu privire la ceea ce citesc în ziare sau pe Internet – şi aşa ar şi trebui să fie. Noi vrem să construim cu cititorii o relaţie în care ei să simtă că tratăm cifrele în mod onest. Le suntem datori cititorilor noştri cu sarcina de a le menţine constant în minte o anumită doză de scepticism şi încercăm să avem foarte mare grijă în privinţa modului în care folosim cifrele, astfel încât să nu li se pară că i-am indus în eroare în vreun fel sau altul.

Întrebare: Cât de mult din acest gen de „relatare de povestiri” este făcut posibil de către accesul la nişte date care înainte nu erau disponibile?

Răspuns: Este absolut mai uşor. De asemenea, ridică la un alt nivel aşteptările privitoare la ce anume ar trebui să fie o poveste bună. Cred că relatările din sport sunt domeniul în care poţi vedea cel mai uşor lucrul acesta. A existat întotdeauna un set elementar de date statistice disponibile tuturor, dar acum, dacă încerci să demonstrezi, de exemplu, de ce este corect contractul încheiat cu un sportiv din baseball aflat în poziţia de jucător care loveşte cu bâta, sau„batter”, şi nu vorbeşti, pentru a-ţi argumenta opinia cu realizările sale, decât despre indicatorul său „runs batted in” sau RBI – indicator în spatele căruia se poate afla, de exemplu, şi meritul celorlalţi jucători din echipa de baseball – rişti „să fi dat afară din cameră în râsetele tuturor”, chiar de către un cititor obişnuit de ziare. Cred că acesta este un lucru bun.

Întrebare: În ce măsură se extinde acest fenomen dincolo de profesia jurnalistică – în modul în care politicienii comunică cu cetăţenii sau în modul în care companiile comunică cu investitorii sau consumatorii lor? Urmează să vedem cum acest mod de prezentare al datelor – „îmbrăcate” într-o povestire – este utilizat din ce în ce mai mult şi în alte domenii?

Răspuns: Gândiţi-vă la ceea ce fac avocaţii pledanţi de mare succes, la ceea ce fac liderii care îndeplinesc rolul de CEO – şi care au cu adevărat succes în acest rol – cu membrii board-ului şi cu acţionarii: ei relatează nişte povestiri, folosesc cifre şi îşi argumentează foarte bine poziţia sau punctul de vedere. Nu cred că este ceva unic pentru jurnalism, dar sper că putem să o facem într-un mod care să fie cu adevărat benefic, astfel încât să le fim de ajutor cititorilor noştri.

Walter Frick este Associate Editor la Harvard Business Review.