Ritualuri benefice pentru o reîmprospătare completă: fizică, emoțională, mintală și spirituală
”Viața echilibrată este un obiectiv în sine, asemenea cu a-ți propune să urci pe Everest”
Cel puțin o dată pe an, fiecare dintre noi își curăță casa cu mai multă temeinicie. Planificăm o curățenie generală, organizându-ne astfel încât să ajungem în cele mai ascunse unghere și în locurile mai greu accesibile. Aspirăm, spălăm și reașezăm totul cu mult mai mare atenție decât în cadrul unei curățenii de rutină. Însă, nu doar casa, ci și noi avem nevoie, cel puțin o dată pe an, de o curățenie profundă dincolo de întreținerea zilnică. Iar vara, consideră specialiștii, este cea mai bună perioadă din an. Este momentul ideal pentru o reîncărcare fizică, emoțională, mintală și spirituală, menită a ne pregăti pentru „sezonul” următor.
”Cel mai tare îmi place când nu mai funcționează computerul și mergi la IT. Îi rogi să te ajute și tot ce fac ei în primă fază este să restarteze sistemul. Exact așa văd și eu această curățenie estivală – esențială pentru revigorarea corpului și a minții, pentru a reseta întregul sistem. Iar vara mi se pare cea mai potrivită perioadă pentru aceasta”, confirmă Simona Nicolaescu, psiholog format în psihoterapie ericksoniană, analiză tranzacțională și coaching, fondatoarea companiei Dynamic Human Resources și a fundației EFEY. Promotor al vieţii echilibrate în România, în 2013, Simona a fost desemnată “Antreprenorul anului” în cadrul Galei Premiilor de Excelență HR Club.
De ce e vara momentul cel mai bun?
Pe de o parte, explică Simona, vara avem legume și fructe din abundență, deci ar trebui să ne străduim să ne curățăm corpul și să îi oferim o pauză binemeritată de la toate mâncărurile grele consumate în timpul iernii. Beneficiile fizice ale acestei “curățenii”, spune ea, includ detoxifierea, îmbunătățirea funcționării sistemului imunitar și creșterea nivelului de energie. Consumul de alimente proaspete și hidratarea corespunzătoare ajută corpul să elimine toxinele acumulate și să funcționeze la capacitate optimă.
De cealaltă parte, pe plan mintal, această reînnoire fizică poate reduce stresul, îmbunătăți claritatea mintală și echilibra emoțiile. Este un moment potrivit pentru a reflecta, a ne relaxa și a ne pregăti pentru provocările viitoare.
Și nu în ultimul rând, ne reamintește Simona, vara este considerată momentul ideal pentru o vacanță mai lungă, de minimum 10 zile, pentru a scăpa de stresul acumulat și a preveni burnoutul. Aceasta permite o deconectare completă, reîncărcarea bateriilor și revenirea la rutina zilnică cu o perspectivă proaspătă și energie nouă. ”Astfel, «curățenia» estivală nu este doar o necesitate fizică, ci și o oportunitate de recalibrare mintală și emoțională, asigurându-ne că suntem pregătiți și motivați pentru ceea ce urmează”.
Ce te-a bucurat astăzi? Jurnalul de recunoștință
Dar nu numai pentru că avem la dispoziție mai multe resurse naturale vara este momentul perfect pentru a ne elibera de tensiunile acumulate peste an. Vara avem și ceva mai mult timp, pentru mulți angajați, vara fiind o perioadă un pic mai lejeră ca încărcare profesională. ”Mi se pare perioada în care putem adopta cel mai ușor ritualuri benefice”, consideră Simona. Și recomandă patru pași ce pot fi integrați în rutina zilnică:
- Meditație și mindfulness:
1. Meditație zilnică: Alocați 10-15 minute în fiecare dimineață pentru meditație. Folosiți aplicații de meditație ghidată, dacă sunteți la început. Eu practic zilnic exerciții de focus pe respirație și rugăciunea
2. Mindfulness: Practicați mindfulness în activitățile zilnice, cum ar fi mâncatul conștient sau plimbările prin natură, concentrându-vă pe momentul prezent și respirație. Adică, dacă suntem în vacanță, minim 15 minute pe zi, să ne lăsăm atenția purtată de toate simțurile. Preț de câteva minute remarcăm toate culorile din jurul nostru, le enumerăm în mintea noastră, apoi identificăm cât mai multe miresme, simțim pe pielea noastră atingerea hainelor, adierea de vânt. - Exerciții fizice regulate:
1. Yoga: Practicați yoga pentru a întinde mușchii și a elibera tensiunea. Există multe cursuri online pe care le puteți urma acasă.
2. Pilates: Ideal pentru întărirea mușchilor de bază și îmbunătățirea posturii.
3. Plimbări în natură: Faceți plimbări sau drumeții în aer liber pentru a vă bucura de aerul proaspăt și a vă conecta cu natura. Activitățile precum drumețiile, ciclismul și campingul stimulează producerea de endorfine și îmbunătățesc funcționarea sistemului cardiovascular. - Ritualuri de auto-îngrijire – orice știți că vă face bine, atât fizic, cât și emoțional:
- Băi cu săruri: O baie caldă cu săruri Epsom poate ajuta la relaxarea mușchilor și detoxifierea pielii.
3. Timp dedicat hobby-urilor: Alocați timp pentru activități care vă aduc bucurie, fie că este vorba de citit, pictură, gătit sau grădinărit. Sunt cel mai bun medicament pentru a aduce în corpul nostru endorfinele de care avem nevoie. - Jurnalizarea:
- Jurnal zilnic: Scrieți în jurnal pentru a reflecta asupra zilei, a procesa emoțiile și a clarifica gândurile. Puteți începe cu întrebări ghidate, cum ar fi: „Ce m-a bucurat astăzi?” sau „Ce am învățat astăzi?”.
”Prin integrarea acestor pași în rutina noastră zilnică, putem reduce semnificativ stresul și tensiunile acumulate peste an, reîmprospătându-ne fizic, emoțional, mintal și spiritual”, recomandă Simona.
Însă cum putem adopta permanent aceste practici de reînnoire și curățenie personală astfel încât să ne putem menține starea de bine pe termen lung?
Simplu, afirmă invitata mea: ”După ce se termină perioada mai relaxată de vară, ne stabilim practicile cele mai simple pe care le-am făcut și le găsim loc în agenda noastră zilnică”.
Iar integrarea acestor practici poate fi realizată astfel:
- Stabilirea unui program zilnic sau săptămânal pentru meditație și exerciții fizice.
- Crearea unui ritual de dimineață și seară care să includă jurnalizarea și mindfulness.
- Alocarea timpului pentru activități de relaxare și auto-îngrijire cel puțin o dată pe săptămână.
Viața echilibrată este un obiectiv în sine
Deși, tradițional, vara este asociată cu relaxarea și reîncărcarea bateriilor, noua realitate din organizații, confirmată prin studii, arată că ne deconectăm tot mai greu de la sarcini. Trăim sub imperiul urgențelor, care par să nu se mai termine, iar concediile se fragmentează tot mai des în weekenduri prelungite, fără a mai avea o perioadă mai lungă de vacanță.
”Viața echilibrată este un obiectiv în sine, asemenea cu a-ți propune să urci pe Everest”, este categorică Simona Nicolaescu, cunoscută în lumea de business ca pionier și promotor al echilibrului sănătos între viața profesională și cea personală.
În 2010, Simona a creat primul program de bunăstare pentru angajații companiilor, iar în 2014 a lansat audiobookul „Tehnici de reducere a stresului”. De asemenea, începând cu 2011, organizează Corporate Wellbeing Awards, o gală dedicată companiilor implicate în starea de bine a angajaților. Cum simte ea pulsul organizațiilor vara și ce crede despre această schimbare de paradigmă?
”Toate vacanțele au rostul lor, fie scurte sau lungi. Depinde foarte mult de calitatea vacanței respective și cât de mult a reușit fiecare să se deconecteze de la stresul de la muncă. De exemplu, mie îmi ia cam 4 zile de vacanță ca să nu mă mai gândesc la muncă. Altora poate le este mult mai ușor să o facă după prima zi”, admite Simona.
Dar pentru a clarifica lucrurile, face trimitere și către mai multe studii care au aprofundat acest subiect.
Astfel, exemplifică ea, un studiu publicat în Journal of Happiness Studies a arătat că bunăstarea subiectivă a angajaților crește semnificativ după o vacanță de două săptămâni, iar efectele pozitive durează mai mult comparativ cu vacanțele scurte. De asemenea, mai multe cercetări realizate de American Psychological Association au evidențiat că vacanțele mai lungi sunt asociate cu o reducere mai mare a nivelurilor de stres și cu o îmbunătățire mai pronunțată a stării de spirit.
Ca atare, concluzionează invitata mea, ”o vacanță de 14 zile permite o deconectare completă și profundă, oferind corpului și minții timpul necesar pentru o recuperare completă. În contrast, mini-vacanțele oferă doar un repaus temporar, fără a permite atingerea unui nivel profund de relaxare. Vacanțele mai lungi contribuie la reducerea stresului acumulat, îmbunătățirea stării de spirit și refacerea energiei”.
Work-life balance – patru idei inovatoare
Și totuși, sub presiunea rezultatelor și a supraîncărcării cu sarcini (o altă realitate organizațională), cum ar putea angajații și angajatorii să echilibreze nevoia de recuperare cu responsabilitățile profesionale?
Angajații și angajatorii pot echilibra aceste nevoi, este categorică Simona, prin diverse strategii, asigurându-se că atât sănătatea și bunăstarea personală, cât și performanța profesională, sunt menținute la un nivel optim.
Și pentru a oferi și soluții concrete, a expus și câteva idei inovatoare, pe care ea își încurajează clienții să le implementeze:
- Încurajarea practicilor de wellness la locul de muncă:
1. Pauze de meditație și activități fizice: Organizarea de sesiuni zilnice de meditație, yoga sau exerciții fizice scurte pentru angajați.
2. Programe de wellness: Oferirea de abonamente la săli de sport, cursuri de nutriție și wellness, sesiuni de consiliere psihologică și mindfulnes
3. Spații de relaxare: Amenajarea unor zone speciale de relaxare în birou, unde angajații se pot retrage pentru a se odihni sau a-și reîncărca bateriile. - Programe de conștientizare:
1. Workshopuri educative: Organizarea de workshopuri și seminarii despre importanța somnului, gestionarea stresului și alte aspecte ale sănătății mintale și fizice.
2. Campanii interne de informare: Dezvoltarea unor campanii care să informeze angajații despre beneficiile unui stil de viață sănătos și importanța echilibrului între viața profesională și personală. - Inovații „out of the box”:
1. Buddy system: Implementarea unui sistem în care angajații sunt împerecheați cu un coleg de tip „buddy” pentru a se sprijini reciproc în gestionarea sarcinilor și a menținerii echilibrului între muncă și viața personală.
2. Săptămâni de muncă alternative: Experimentarea de săptămâni de muncă comprimate, cum ar fi patru zile lucrătoare de câte zece ore, oferindu-le angajaților un weekend prelungit pentru recuperare. - Stimulente pentru sănătate:
1. Recompense pentru stil de viață sănătos: Oferirea de recompense sau bonusuri pentru angajații care adoptă și mențin obiceiuri sănătoase, cum ar fi mersul pe bicicletă la serviciu, participarea la activități sportive sau cursuri de wellness.
2. Concursuri și provocări: Organizarea de concursuri și provocări interne, cum ar fi „10.000 de pași pe zi” sau „luna fără zahăr”, pentru a încuraja un stil de viață activ și sănătos.
Motivare și implicare – zece măsuri benefice
De asemenea, companiile pot implementa și o serie de măsuri pentru a echilibra nevoile de business cu menținerea angajaților motivați și implicați, oferindu-le în același timp binemeritata perioadă de odihnă și refugiu.
Conform Simoniei, acestea ar putea fi:
- Identificați și automatizați procesele repetitive și consumatoare de timp. Utilizați software-uri de automatizare pentru a reduce volumul de muncă manuală, eliberând astfel resurse umane valoroase.
- Angajați studenți sau interni pentru a prelua sarcinile mai simple și a ajuta echipele permanente. Acest lucru nu doar că reduce volumul de muncă, dar și pregătește o viitoare generație de angajați.
- Colaborați cu freelanceri sau agenții externe pentru a prelua proiectele temporare sau sarcinile specifice, menținând astfel continuitatea afacerii fără a suprasolicita echipa internă.
- Analizați volumul de muncă și redistribuiți sarcinile în mod echitabil între echipe.
- Oferiți-le angajaților opțiuni flexibile de lucru, pentru a-și putea organiza timpul astfel încât să poată beneficia de vacanță fără a afecta productivitatea generală.
- Stabiliți din timp un calendar de proiecte care să țină cont de perioadele de vacanță ale angajaților. Identificați proiectele critice și asigurați-vă că acestea sunt gestionate de echipe complete înainte și după perioadele de concediu.
- Formați o echipă de rezervă, din angajați care sunt dispuși să lucreze în timpul verii în schimbul unor beneficii suplimentare sau zile libere acordate în alte perioade ale anului.
- Utilizați soluții tehnologice care le permit angajaților să lucreze eficient de la distanță.
- Revizuiți și ajustați obiectivele de performanță pentru perioadele de vară, luând în considerare disponibilitatea redusă a angajaților. Asigurați-vă că obiectivele sunt realiste și realizabile în contextul resurselor disponibile.
- Implementați programe de mentorat în care angajații mai experimentați să îndrume internii sau angajații mai noi, facilitând astfel preluarea eficientă a sarcinilor pe durata verii.
Analiza stării de bine
O altă provocare cu care liderii se confruntă în perioada estivală este monitorizarea și gestionarea nivelului de stres. Și din acest punct de vedere, Simona are o serie de soluții și recomandări destinate companiilor care vor să încurajeze și să sprijine echilibrul dintre viața profesională și personală a angajaților în timpul sezonului estival.
Printre cele mai eficiente măsuri, crede ea, se numără utilizarea aplicațiilor pentru analiza stării de bine, precum Stress Index, și aplicațiile mobile de feedback, care ar permite angajaților să-și evalueze zilnic starea. De asemenea, implementarea zilelor de focus, fără întâlniri, ar asigura angajaților timp de lucru fără întreruperi, iar opțiunile de lucru comprimat și vinerile scurte ar oferi mai mult timp liber, prevenind epuizarea.
Retreaturi de bunăstare, de o zi sau un weekend, cu activități de relaxare și ateliere de dezvoltare personală ar contribui la refacerea lor, iar formarea de cluburi de interese comune și crearea unor zone de relaxare în birou, la un mediu de lucru mai plăcut. ”Grădinile interioare sau terasele verzi oferă un spațiu de relaxare și reconectare cu natura. La fel, organizarea unor zile de lucru în parcuri sau grădini. Mai recomand programe prin care angajaţii să se implice în găsirea de noi soluţii pentru a îmbunătăţi diverse aspecte din organizaţie cu privire la viaţa echilibrată, dar și programe de coaching individual pentru o mai bună gestionare a vieţii, în general. Aceste măsuri ajută la menținerea unui mediu de lucru sănătos și echilibrat, păstrând angajații motivați și implicați pe durata verii”, crede Simona.
Cum poate fi stimulată inovația și creativitatea în perioada estivală
Cu zile mai lungi și un ritm de muncă ceva mai relaxat, sezonul estival poate oferi oportunități unice pentru angajați și de a-și explora ideile. De aceea, implementarea unor strategii care să încurajeze gândirea creativă și inovatoare poate transforma vara într-o perioadă productivă și plină de inspirație.
O idee ar fi, spune Simona, organizarea de team buildinguri tematice: ”Locurile destinate relaxării și cu spații neconvenționale pentru ședințe sunt ideale pentru lucru, antrenamente sau întâlniri, oferind un mediu inspirator și revigorant. Ele pot oferi un boost semnificativ creativității, datorită atmosferei relaxante și inspiratoare. De asemenea, activitățile tematice precum Lego Serious Play pot debloca creativitatea angajaților, încurajându-i să gândească în afara tiparelor obișnuite. Astfel, companiile pot organiza sesiuni de brainstorming sau workshopuri inovative într-un mediu neconvențional, maximizând potențialul creativ al echipelor lor”.
De la vara relaxată la toamna productivă. Strategii pentru menținerea motivației
Pe măsură însă ce vara se apropie de sfârșit și toamna, cunoscută pentru fertilitatea și rodnicia sa, își face simțită prezența, companiile trebuie să se concentreze pe menținerea motivației angajaților și prevenirea epuizării. Tranziția de la ritmul relaxat al verii la energia productivă a toamnei poate fi gestionată eficient prin câteva strategii bine gândite, crede Simona.
- Încurajați angajații să aducă elemente din vacanțele lor în viața de zi cu zi: activități de gătit, decorarea biroului într-un stil inspirat de vacanță sau organizarea de evenimente sociale cu colegii.
- Ajutați angajații să recunoască valoarea muncii lor zilnice și să accepte că nu pot avea totul simultan. Promovați o cultură a recunoașterii și aprecierii muncii bine făcute.
- Încurajați angajații să vadă vacanțele ca parte integrantă a vieții lor și să aducă mintalitatea pozitivă de vacanță în munca de zi cu zi. Organizați sesiuni de feedback unde să împărtășească experiențele pozitive din vacanțe și cum le pot aplica în viața cotidiană.
- Promovați practicile de mindfulness și începeți întâlnirile de dimineață cu momente de recunoștință. Încurajați angajații să reflecteze asupra aspectelor pozitive ale zilei lor.
- Organizați ședințe tematice informale în care angajații să împărtășească povești și fotografii din vacanțe. Aceste momente pot fi prilejuri de legătură și inspirație pentru toată echipa.
”Prin aceste strategii, angajatorii pot crea un mediu de lucru care să susțină o tranziție lină și să mențină angajații motivați și energizați în perioada de toamnă”, a concluzionat Simona Nicolaescu.
În ediția de mâine continuăm discuția cu Simona Nicolaescu într-un regim mai personal. Vom afla cum își vede astăzi viața, profesia și lumea după ce de trei ori a ales să-și depășească limitele, căutând pacea, echilibrul și înțelepciunea pe cele mai înalte vârfuri montane ale lumii (Himalaya, Kilimanjaro și Elbrus, considerat cel mai înalt vârf din Europa).
Nu rata, așadar, mâine, partea a doua a acestui Cover Story:
Q&A: Nu doar să ajungi la vârf contează, ci și cum îți gestionezi călătoria!
Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 291
Pentru abonare, click aici