Românul care aduce lumina „verde” în marile companii
L-am întâlnit pe Victor Cotrutz în localul Alt Shift , din centrul Capitalei, un loc puţin mai altfel pentru un antreprenor care face parte din noua gardă a businessului românesc. Sistemele Greentek sunt produse şi dezvoltate în Iaşi de câţiva ani, Victor Cotrutz şi partenerii săi hotărând să mute producţia din China, unde a fost localizată iniţial, în România. De ce? Pe de o parte, tot ceea ce înseamnă controlul calităţii era foarte complicat în China şi, pe de altă parte, că urmare a unui principiu de mândrie naţională: proudly made în România, spune Cotrutz.
Businessul Greentek a început să se creioneze în mintea lui Victor Cotrutz imediat ce a ieşit de pe băncile facultăţii. Era o perioada când, asemenea altor absolvenţi, se gândea în ce direcţie să o apuce. Drumul antreprenorial pavat cu LED s-a deschis în faţa tânărului după o vizită la fratele sau care lucrează în domeniul fizicii medicale şi care locuieşte în SUA.
Citeşte mai multe pe Wall-street.ro