Silvia Sticlea, Country Manager, Nestlé România: „Am crescut în carieră în același mod în care au făcut-o mulți lideri din industrie”

Silvia Sticlea a scris istorie în Nestlé România, devenind prima femeie care a preluat funcția de Country Manager. O realizare reamarcabilă și care marchează nu doar un succes personal, ci și un pas important în contextul diversității în leadership.
A simțit însă vreodată, pe tot acest drum, că trebuie să demonstreze mai mult decât bărbații sau că, pentru a-și valida poziția, a trebuit să depășească așteptările impuse de stereotipurile de gen?
Silvia spune că nu și că parcursul ei profesional de-a lungul celor 24 de ani în compania Nestlé a fost construit prin deschidere la nou, prin învățare continuă, prin asumarea de provocări și responsabilități diferite în mai multe domenii și țări, prin succese dar și eșecuri, care au format-o pentru viitor.
„Am crescut în carieră în același mod în care au făcut-o mulți lideri din industrie”, punctează Silvia, adăugând că: „Rolul pe care îl am în acest moment în companie a fost pentru mine aspirațional, iar acum este mai mult decât onorant să pot reprezenta și conduce o echipă performantă și profesionistă așa cum este echipa Nestlé Romania”.
Practic, își amintește ea, de la o etapă la alta, motivația a fost să se autodepășească și să se dezvolte cât mai mult și în cât mai multe arii, pentru a-și construi o fundație solidă și o bază sănătoasă în carieră. Și, lucrând într-un mediu în care profesionalismul, cunoștințele, experiența, atitudinea și meritul sunt criterii de evoluție, a simțit că aceste elemente sunt primordiale în orice direcție profesională ar alege să meargă și indiferent de anturajul competițional în care s-ar afla.
DEI, parte din filozofia de business
Nestlé, însă, este o companie recunoscută și pentru angajamentul său față de sustenabilitate și diversitate. De aceea, având în vedere evoluțiile globale, în care tot mai multe companii renunță la politicile de Diversitate, Echitate și Incluziune (DEI), am vrut să aflu ce impact crede că vor avea aceste decizii asupra viitorului.
„Nestlé este o companie care are o politică solidă în ceea ce privește diversitatea și incluziunea și care este aplicată întocmai și în organizația din România”, a ținut să sublinieze Silvia Sticlea.
Din punctul ei de vedere, beneficiile pe care această politică le aduce – și anume crearea de echipe mai puternice, cu experiențe profesionale vaste care se completează, cu aptitudini diverse, cu idei multiple care pot veni din perspective diferite, cu atitudinea de spirit de echipă care se formează – creează premisele de a avea o echipă performantă și câștigătoare.
De aceea, consideră ea, este important ca mediul de business să creeze în continuare un context de lucru în care fiecare membru al echipei să se simtă apreciat. Să poate contribui cu calitățile sale personale și profesionale unice, să poată exprima punctele sale de vedere diferite și, în același timp, să participe la unitatea de acțiune a echipei.
„Consider că punerea în practică a acestor politici nu trebuie făcută de un departament anume, ci trebuie să fie parte din filozofia noastră generală de a face business. De aceea, în Nestlé și Nestlé România trăim aceste bune practici în fiecare zi cu mare succes”.
Citește și:
Fracturile puterii. Egalitatea de gen, încă un secol în sala de așteptare

Acest articol este preluat din ediția print a Revistei CARIERE nr. 294 | Februarie 2025