Sony anunță noi reduceri de personal în încercarea de a reveni pe profit după patru ani de pierderi
Kazuo Hirai, noul director general al Sony, intenționează să renunțe la aproximativ 10.000 de angajați, reprezentând aproximativ 6% din personalul la nivel mondial, informează Reuters. Această măsură face parte dintr-un plan menit să readucă gigantul japonez pe profit după patru ani de pierderi.
Concedierile de la Sony se adaugă listei de măsuri luate de marile companii japoneze, de la NEC şi Sumco la Daiwa Securities, pentru reducerea costurilor şi regivorarea afacerilor.
Sony a mai anunţat concedieri în masă în luna decembrie a anului 2008, când 16.000 de angajaţi au părăsit compania din cauza efectelor crizei financiare mondiale asupra cererii de electronice. Potrivit celor mai recente date, Sony are peste 168.000 de angajaţi.
Compania estimează că a încheiat anul fiscal 2011-2012, finalizat pe 30 martie, cu o pierdere de 220 miliarde yeni (2,7 miliarde de dolari). Astfel, pierderile grupului din ultimii patru ani fiscali se ridică la 617,9 miliarde yeni, echivalentul a 7,58 miliarde de dolari la cursul de schimb actual.