Te pregăteşti timp de 1.000 de ore pentru următorul tău job?

Uite ce credem noi, după ce am făcut o “analiză topografică” a pieţei forţei de muncă: îţi vor trebui vreo 1.000 de ore – sau mai mult – ca să-ţi revii dintr-o schimbare de carieră ce a intervenit forţat. Şi nu vorbim de timpul cumulat pe care-l vei consuma, pur şi simplu, pentru a-ţi căuta un nou job – ca să trimiţi CV-ul, să apelezi la reţeaua ta de contacte şi alte lucruri de genul acesta. Vorbim de 1.000 de ore în care, în esenţă, te vei re-instrui ca să te pregăteşti pentru un alt job. Iar timpul necesar pentru căutarea jobului va fi ceva în plus, pe lângă aceste ore.

Hai să facem la repezeală nişte calcule matematice, doar pentru ilustrare. În 1966, li se spunea studenţilor care ajungeau la facultatea de inginerie că, după circa şapte ani, cunoştinţele pe care le obţin vor fi învechite. Pe vremea aceea, unii estimau că volumul informaţiilor disponibile se dublează la fiecare şapte ani – iar prin 1973 existau, conform unor analişti, de două ori mai multe informaţii decât erau în 1966.

În ziua de azi, unii estimează că volumul total de informaţii disponibil în lume se dublează la fiecare 18 luni şi că timpul de dublare se scurtează: pe la sfârşitul acestui an, ar putea fi o chestiune de zile sau săptămâni. Asta ridică la un cu totul alt nivel previziunea îndrăzneaţă făcută de co-fondatorului Intel, Gordon Moore (şi care e cunoscută acum drept Legea lui Moore) – care spunea că numărul de tranzistori ce pot fi montaţi pe un chip se va dubla aproximativ la fiecare doi ani.

Tendinţa e clară chiar dacă nu vrei să te iei după calcule matematice exacte. În orice caz, se pare că alergăm din ce în ce mai rapid ca să ţinem pasul cu nivelul de cunoştinţe cerut în domeniile specializate în care lucrăm. Şi ne întrebăm cât ar trebui de fapt să investim ca să rămânem competitivi? În această cursă, informaţia este tigrul şi nu pare să existe o limită la cât de repede poate alerga. Dar vestea cea bună este că nu trebuie să alergi mai repede decât tigrul. Trebuie, pur şi simplu, să alergi mai repede decât competitorii tăi – oameni ca tine, care îşi vor căuta un job odată ce industria în care lucrează devine învechită.

Ai putea începe cu o simplă presupunere aproximativă: de exemplu, că trei sferturi din educaţia ta universitară te vor ţine într-o poziţie bună pentru toată viaţa (la urma urmei, lucrurile de bază se schimbă rareori), că un sfert se va eroda şi că mare parte din această eroziune va avea loc în decurs de 5 ani. În acest scenariu, ar trebui ca, la fiecare cinci ani, să îţi refaci prin reactualizare un sfert din educaţia universitară. În funcţie de cât de mult ai studiat şi de câte ore de curs ai urmat, acest sfert s-ar putea ridica la 300 de ore pe an – care înseamnă circa şase ore pe săptămână. Chiar şi cu aceste calcule aproximative, îţi poţi da seama de cât de mult training ar trebui să primeşti la actualul job – doar ca să te ţii la curent. Să sperăm că jobul tău îţi oferă genul acesta de dezvoltare profesională în decursul muncii normale de fiecare zi, plus orice training finanţat de companie.

Dacă te ţii de toate acestea, ar trebui să te descurci foarte bine. Primeşti în fiecare an cam 300 de ore de informaţii şi cunoştinţe noi şi împrospătate, în timp ce lucrurile mai vechi slăbesc în importanţă şi devin din ce în ce mai puţin relevante. În decursul a patru ani, ai pierdut 1.200 de ore şi ai împrospătat 1.200 de ore, aşa că eşti OK – deocamdată. În mod evident, va trebui să continui să faci lucrul acesta tot restul carierei tale, iar ceea ce afli va trebui să fie informaţie de ultimă oră şi cunoştinţe ce sunt “ultimul răcnet în domeniu”.

Acum ai putea spune că în cariera ta nu au fost necesare informaţii specializate şi nici nu vor fi necesare, aşa cum se întâmplă în cazul unui inginer. Şi s-ar putea să ai dreptate. E valabil cu siguranţă pentru joburi în care angajatorul te poate instrui rapid. Şi poate fi adevărat că, dacă poţi vinde ceva sau să faci managementul unui lucru, poţi vinde sau face managementul a orice altceva similar – deşi, în zilele noastre, aproape orice îţi impune să ai un fel de cunoştinţe şi experienţă în domeniul a ceea ce vinzi sau în care faci management.

Dacă lucrezi 60 de ore pe săptămână, atunci probabil că nu petreci alte şase ore ca să te ocupi de următoarea ta mişcare. Mizezi pe faptul că vei avansa în compania sau industria în care lucrezi şi că, la o adică, îţi vor fi alături şi vor avea grijă de tine. Dar poate că nu e o miză atât de înţeleaptă pe cât pare.

Ce îţi sugerăm noi în schimb? Găseşte ceva de care, în primul rând, îţi pasă – o să îţi fie mult mai uşor şi mai plăcut să îi dedicidin timpul tău – şi, în al doilea rând, ar putea fi paraşuta ta de siguranţă.

Începe să investeşti câte trei ore pe săptămână chiar de acum. Ştim că din calculele aproximative a rezultat că îţi trebuie cel puţin şase ore pe săptămână, dar hai să fim oneşti: a o lua de la zero şi a sări direct la şase ore e ca şi cum ai vrea să slăbeşti dintr-o dată 10 kilograme – numărul e atât de mare încât nu-ţi mai vine să începi. Or, ai nevoie mai mult decât orice să începi. Aşa că începe cu paşi mici. Ai încredere că, pe măsură ce îţi creşte interesul, o să îţi fie uşor să creşti treptat la şase ore.

În scenariul optimist – adică, dacă ajungi să îţi păstrezi jobul actual – noua educaţie şi noile abilităţi pe care le vei câştiga îţi vor conferi mai multă energie şi îţi vor permite să îţi faci treaba mai bine. Iar dacă se întâmplă ce e mai rău – adică jobul tău, şi poate întreaga industrie în care lucrezi, să dispară – o să fii într-o situaţie mult mai bună decât toţi ceilalţi care nu au făcut până atunci nici o investiţie în ei înşişi.

Leonard A. Schlesinger este preşedintele instituţiei de învăţământ Babson College. Charles F. Kiefer este preşedintele firmei de consultanţă şi dezvoltare a abilităţilor de leadership Innovation Associates. Paul B. Brown este un vechi colaborator al publicaţiei The New York Times. Ei sunt co-autori ai cărţii “Just Start: Take Action, Embrace Uncertainty, Create the Future“.