Social media în companii cu produse tehnice: Cum nu plictisești publicul

Companiile care vând produse tehnice intră adesea pe rețele sociale cu un mic dezavantaj: riscul ca mesajele lor să devină rigide și greu de urmărit. Publicul respinge rapid un conținut plin de jargon sau prezentări tehnice. Totuși, cu o strategie atentă, chiar și subiectele complexe capătă atractivitate.
Povești clare
Un echipament industrial sau un software sofisticat nu inspiră emoție printr-o simplă descriere tehnică.
Publicul reacționează mai ușor la exemple concrete, povești din culisele proiectelor sau impactul produselor asupra clienților.
O postare despre „cum arată o zi de lucru cu tehnologia X” atrage mai mult decât un tabel cu specificații.
Folosirea vizualului ca liant
Textul tehnic lung sperie. Imaginile, animațiile și clipurile scurte scot produsul din zona abstractă și îl fac mai ușor de înțeles.
De exemplu, un grafic animat care arată diferența dintre două soluții ridică interesul mai rapid decât trei paragrafe cu argumente.
Conversații, nu monologuri
Unele companii cu profil tehnic (sigur, nu doar ele) cad ușor în capcana comunicării unilaterale.
Publicul reacționează, însă, atunci când apare dialogul: sesiuni Q&A, comentarii preluate în postări, sondaje rapide. Oamenii se simt incluși și privesc brandul ca pe un partener, nu ca pe un furnizor distant.
Umorul ca diferențiator
Chiar și un domeniu serios suportă doze fine de umor.
O glumă vizuală sau o comparație isteață arată că echipa din spatele produsului rămâne conectată la realitate și nu se ascunde în spatele manualelor tehnice.
Evident, măsura contează, dar lipsa totală de umor riscă să transforme imaginea companiei într-una rigidă.
Constanță și ritm
Publicul nu prea acordă atenție unui brand care postează aleatoriu. O prezență consecventă, cu un ritm clar, menține interesul și creează familiaritate.
Mai important, echipa de comunicare transmite seriozitate și respect pentru audiență.
CITEȘTE ȘI: Când să taci într-o ședință, ca lider. Și de ce contează
Foto: ID 85888284 © Marcel De Grijs | Dreamstime.com