Dialoguri necesare: În căutarea fericirii cu Andrei Pleşu

Cei 240 de invitaţi prezenți la evenimentul organizat de Revista CARIERE au acceptat astăzi, 4 aprilie, provocarea de a căuta nici mai mult nici mai puţin decât fericirea, alături de Andrei Pleşu, una din cele mai fascinante minţi din cultura românească. Desfăşurată în cadrul elegant al hotelului Marriott, conferinţa, a cărei partener a fost compania Terapia Ranbaxy, face parte din seria de „Dialoguri necesare”– evenimente special organizate de CARIERE începând cu acest an, celebrând astfel cei 10 ani de la înfiinţarea revistei.

Şi am aflat că suntem mult prea preocupaţi de ideea de a căuta fericirea. Şi că ne irosim astfel timpul care ar putea fi „umplut” cu viaţă, cu bucurii simple – care nu sunt neapărat fericire, dar ne dau o stare de bine.

Una dintre piedicile de astăzi în calea fericirii, enunţate de domnul Andrei Pleşu, suprinzător, ne-a dat de gândit: „Cum să fii fericit, când ştii că tot ce faci, tot ce speri, se va termina. Finalul, moartea… e final. În mod normal ar trebui să fim tot timpul… înnoraţi, mâhniţi, loviţi de perspectiva fatală. E un miracol că putem trăi, că putem mânca, putem să ne bucurăm, că putem râde, putem iubi… ştiind că toate astea se termină! Şi neconştientizând, de fapt, în mod şi timp real, faptul că se termină.” Concluzia a venit imediat în mintea celor prezenţi: da, ştim, dar… căutăm să nu ştim şi în egală măsură, căutăm să fim fericiţi.

Dacă v-am stârnit interesul… plusăm cu încă una din ideile superbe expuse în conferinţa despre care veţi putea citi mai multe în ediţia de aprilie a revistei CARIERE.

„Obsesia pentru căutarea fericirii e o sursă sigură de nefericire, de nevroză. Fericirea apare de obicei ca un efect colateral. Este ca atunci când, noaptea, te uiţi la cer. Nu vezi imediat steaua pe care îţi fixezi privirea. Dar dacă muţi puţin direcţia… dintr-odată o vezi, intră cumva în câmpul vizual. Spontan, fără niciun efort…”

„De obicei, suntem foarte ocupaţi, de dimineaţă până seara. Asta înseamnă că ne lipsesc două lucruri esenţiale: se micşorează enorm răgazurile, pauzele, adică momentele când înlocuieşti fapta cu o stare; lipseşte singurătatea – nu prea mai suntem singuri, suntem aglutinaţi, suntem «în echipă», în corporaţie, în firmă… Este una din formele de nefericire zilnică” – am înţeles imediat că este vorba, de fapt, de acea singurătate care poate să ne ofere ocazia să ne clarificăm mintea, să ne bucurăm de clipă.

Şi totuşi, cei peste 240 de invitaţi, astăzi, au reuşit să aducă în viaţa lor ambele elemente lipsă; şi răgazul să se gândească; la ei, la fericire, dar şi să obțină acea interiorizare care permite detaşarea obiectivă şi… învăţarea. Nu neapărat despre ce înseamnă fericirea, ci despre cum putem să gândim mai liber, mai detaşat despre noi, viaţă şi despre ideile frumoase şi oamenii, clipele, momentele care ne „arată” că suntem de fapt fericiţi.