Dacă vrei să rezolvi o treabă, du-te la cineva ocupat
Managerii care apelează la competenţele aceleiaşi persoane de fiecare dată sunt sfătuiţi să reziste tentaţiei. Speakerul motivaţional Scott Blanchard admite că este firesc să atribuim sarcini celor mai capabili oameni din echipă, dar spune că trebuie să decidem între nevoia pe termen scurt de a vedea imediat rezultatul şi nevoia pe termen lung, de a-i implica pe toţi, cu scopul de a-i creşte şi a le dezvolta competenţele.
Plecând de la câteva concepte de bază izvorâte din cartea lui Mihaly Csikszentmihalyi: „Flow: The Psychology of Optimal Experience“, Blanchard spune că managerii ar trebui să alterneze repartizarea unei sarcini de rutină, care este uşor de realizat, cu distribuirea de sarcini noi, care aduc varietate. Cum se poate stabili echilibrul perfect? Iată care sunt cele trei strategii recomandate de Blanchard:
Conştientizaţi felul în care setaţi obiectivele
Există un grad optim de noutate al taskurilor şi atribuţiilor care revin fiecărei persoane în parte sau v-aţi făcut obiceiul de a-i suprasolicita pe cei mai buni până când aceştia nu mai simt nicio provocare? Nu cumva v-aţi concentrat prea mult pe nevoile voastre şi prea puţin pe ale lor, repartizându-le mereu sarcini, doar pentru că ştiţi că le vor realiza foarte bine, fără nicio intervenţie din partea dumneavoastră?
Concentraţi-vă atenţia atât pe nevoile pe termen scurt, dar şi pe cele de termen lung
Cântăriţi nevoia de a atribui o sarcină unui angajat competent – doar pentru că sunteţi convinşi că se descură foarte bine – cu posibilitatea de a atribui aceeaşi sarcină cuiva mai puţin experimentat şi care ar putea avea nevoie de îndrumarea şi de sprijinul vostru. Nu exageraţi nici de-o parte, nici de cealaltă! Nu e deloc indicat să vă concentraţi exclusiv pe dezvoltarea angajaţilor, în detrimentul eficienţei.
Generaţi varietate atât pentru voi, cât şi pentru ceilalţi
Oamenii ajung să se plictisească la serviciu pentru că sunt implicaţi în activităţi monotone şi nu din cauza vreunui defect de personalitate. În loc să evitaţi un angajat nemulţumit, aţi putea să vă gândiţi de ce nu a atins „starea de flux“ şi să încercaţi să aflaţi care ar putea fi mixul potrivit de sarcini pentru el. Este o cerinţă de bază a managementului, care are efect şi pe termen scurt şi pe termen lung, şi care funcţionează bine. Potrivit lui Warren Bennis, autorul volumului „On Becoming a Leader“, cei mai eficienţi manageri sunt cei care îmbină perioadele de reflecţie cu cele de acţiune. Obţinerea unui echilibru corect între sarcini cât mai variate necesită din partea voastră un anumit nivel de conştientizare şi o anumită disciplină.