HR-ul nu tace! Discriminarea profesională a celor cu vârsta 50 plus face ravagii în România

Corina Neagu, International Trainer & Recruiter, Leadership Consultant, Career Advisor, este invitata Revistei CARIERE pe această temă care a ridicat un maxim interes pe această temă.

Am 42 de ani, lucrez de la 16, am o experiență de peste 15 ani în zona de Resurse Umane, iar în ultimii 8 ani am făcut și fac consiliere în carieră.

Am privilegiul să cunosc oamenii așa cum de multe ori angajatorii nu-și fac timp să-i cunoască, să le aflu problemele, pentru că oamenii au nevoie să vorbească și să fie ascultați. Cu cât îi înțeleg mai bine, cu atât îi pot ajuta mai bine în sfera profesionalului, cu ceea ce-și doresc să obțină.

Lucrez cu multe persoane cu vârste peste 45 de ani, unele disperate că nu-și găsesc un loc de muncă din această cauză. Eu mereu am considerat că vârsta este doar o cifră și că primează criterii ca performanțele anterioare, experiența, cunoștințele, valorile, flexibilitatea, atitudinea, dorința de a face lucruri, pasiunea, entuziasmul. Până în momentul în care această cifră a devenit o piedică. Trăim un paradox, de câțiva ani de zile, în sensul în care angajatorii se plâng că nu au forță de muncă, dar nici nu vor să angajeze oameni peste 45 de ani, din motive doar de ei cunoscute. Este perfect adevărat că există industrii, meserii sau funcții care condiționează în funcție de vârstă, având un anumit specific, dar sunt puține.

Cunosc oameni care s-au reprofilat, au învățat lucruri noi și sunt dispuși să o ia de la zero, dar angajatorii îi resping pe motivul că sunt supracalificați și vor deveni curând demotivați pe o poziție sub nivelul lor de experiență și cunoștințe. Mă confrunt deseori cu multiple prejudecăți în procesele de recrutare; pe unele le cunosc din propria experiență, pe altele mi le povestesc cei care apelează la serviciile de consiliere.

Voi da câteva exemple, atât personale, cât și preluate de pe site-ul www.antidiscriminare.ro :

– Eugenia: „Bună. V-am citit un comentariu legat de găsirea unui loc de muncă peste o anumită vârstă. Eu am altă problemă cu mentalitatea angajatorilor. Daca esti mai plinuț nu eşti bun. Nu înțeleg de unde această legătură. Mi s-a mai spus, citez: „Dacă eşti plinuță eşti văzută mai rău decât dacă ai fi proastă, patronilor le plac siluetele'”. Acest lucru mi s-a spus înainte să intru la un interviu. Iar la altul am fost refuzată, chiar dacă interviul a mers ok. Din câte am înțeles, din acelaşi motiv. Greu de crezut, dar se întâmplă."

– Un candidat de vreo 20 şi ceva de ani la Angajatori de Top: „Doamnă, să le spun angajatorilor că am epilepsie? Sunt sub tratament, dar nu pot lucra peste program şi trebuie să am grijă. Dacă le spun, nu mă mai cheamă nimeni. Dacă nu le spun şi fac o criză, iar nu e bine. Cum să fac?”

– Elena, o doamnă frumoasă, până în 40 de ani, elegantă, mamă a doi băieți, divorțată, foarte bună experiență în zona de vânzări: „Am aplicat pentru o poziție de Sales Manager. M-am dus la interviul cu HR-ul, am fost acceptată pentru interviul cu Directorul General, un domn de altă naționalitate, la vreo 60 de ani. După ce am discutat despre partea profesională, a început să mă întrebe detalii personale, pentru ca în final să mă întrebe dacă sunt dispusă să ieșim împreună, că are el grijă de mine.”

– Daniela, Project Manager: „Îndrăznesc să vă abordez dotorită modului deschis, realist și supportive în care abordați tema < Cum își găsesc job cei trecuți de 50 ani>. Și eu am împlinit 50 ani, sunt femeie și cred că în ultimul timp acestea sunt motivele pentru care am fost respinsă la anumite interviuri.”

– Cristian, Manager Achiziții, în jur de 50 de ani, prezentabil: „Am trimis nu zeci, sute de aplicații, nu am primit nici măcar un răspuns. Am experiență, îmi doresc să muncesc, pot învăța, o pot lua de la zero, dar măcar să mi se dea șansa să povestesc despre mine și despre ce știu să fac.”

– Andreea, 23 de ani: „Îmi este teamă să mă mai duc la interviuri cu bărbați, am avut destule experiențe nefericite. Lumea îmi spune că dacă arăt bine, asta mă va ajuta în carieră. Eu nu vreau doar să arăt bine, vreau să arăt că știu și pot să muncesc, vreau să învăț și să mă dezvolt.”

– Marian, 26 de ani: „Sunt homosexual, am deficit de atenție, nu pot lucra în orice fel de condiții sau în orice fel de job. Dacă spun aceste lucruri la angajare, nimeni nu mă angajează, deși eu vreau să muncesc. Sunt niște condiții minime pe care trebuie să le respect, dar nu afectează calitatea muncii mele. Ce ar trebui să fac în aceste condiții? ”

România recunoaște la nivelul legislației egalitatea de șanse între femei și bărbați, însă tradiția situează în continuare femeia pe o poziție inferioară bărbatului. România se află pe ultimul loc în UE şi pe locul 72 la nivel mondial, conform statisticilor Forumului Economic Mondial, când vine vorba de egalitatea între femei și bărbați. Femeile din România continuă să fie preferate în posturile și sectoarele de activitate prost plătite, iar salariul acestora continuă să fie statistic mai mic decât al bărbaților angajați pe posturi similare.

– Un studiu european recent realizat pe 514 milioane de persoane arată că multe femei căsătorite și femei casnice au dificultăți în a echilibra viața profesională cu viața de familie. Multe femei din România se ocupă singure de treburile casnice şi din gospodărie, precum și de creșterea copiilor, în timp ce o persoană de gen masculin este în cele mai multe cazuri „scutită” de aceste responsabilităţi. La fel se întâmplă şi în ceea ce priveşte îngrijirea persoanelor în vârstă, responsabilitate care cade cel mai frecvent în grija femeilor, din cauza lipsei unui sistem de asistenţă pentru bătrâni.

– C.L., o tânără de 30 de ani, a participat la un interviu de angajare la o firmă de tele-shopping din București pentru postul de secretară. A fost întrebată ce planuri are pentru următorii 5 ani, dacă are un partener și dacă dorește să rămână însărcinată în viitorul apropiat. Aceste întrebări extrem de personale vizează viața privată și au fost puse la interviul de recrutare, atât față în față, cât și în scris. Este important să reținem că angajatorii nu au sub nicio formă dreptul să pună asemenea întrebări, întrucât sunt discriminatorii, depășesc limitele sferei profesionale și nu vizează competențele reale ale persoanei intervievate pentru un post.

– Unei femei în vârstă de 45 de ani, specializată în reprezentarea intereselor unor categorii sociale defavorizate, i s-a spus în cadrul unui interviu că are deja o vârstă înaintată și prin urmare nu poate fi angajată. Singurul criteriu ce a fost luat în calcul de angajatori a fost vârsta, nicidecum experiența și expertiza ei în domeniu, ceea ce denotă o discriminare multiplă din partea angajatorului pe criteriile gen și vârstă.

Exemplele de mai sus nu sunt pentru a arăta cu degetul, ci pentru a deveni mai conștienți asupra discriminărilor care se fac în procesul de recrutare și nu numai. Vărsta, sexul, orientarea sexuală, greutatea, handicapul fizic, starea de sănătate sunt doar câteva dintre aspectele care pun piedici în recrutare, deși legislația – atât la nivel național, cât și internațional – reglementează aceste aspecte ca fiind discriminatorii, ca pe o încălcare a drepturilor fundamentale ale omului și ca o îngrădire a accesului oamenilor către piața muncii.

Din păcate sunt foarte puțini candidați care reclamă angajatorii care i-au pus în astfel de situații, din mai multe motive:
– Pot fi considerați subiectivi, supărați pentru că au fost respinși în cadrul interviului fără a cunoaște motivul exact, acesta nefiind transmis în mod transparent către candidați;
– Nu pot dovedi faptul că a avut loc o discriminare;
– Chiar dacă au sesizat organele competente, durează mult până la soluționarea cazului;
– Dacă se întorc împotriva recrutorului/angajatorului, creează un precedent și riscă să-și distrugă reputația în piață, în fond cine își dorește un angajat cu gura mare în organizație, nu-i așa? Deși omul nu a făcut decât să-și cunoască drepturile și să și le revendice, ceea ce ar fi indicat să facem toți.

Lista poate continua, în mod evident, în defavoarea celor care-și caută un loc de muncă și în favoarea acelor angajatori care, cu bună știință sau cu ajutorul unor recrutori lipsiți de profesionalism, marginalizează acești oameni.

Referindu-mă strict la cei peste 45 de ani, care mai au 20 de ani până la pensie, care mai au ce oferi, care mai vor să muncească, afirm doar atât – scuzele venite din partea angajatorilor: nu corespund profilului, sunt supracalificați, cer prea mulți bani, au prejudecăți, nu sunt flexibili, nu mai au aceleași performanțe ca la 20 de ani, nu cunosc limbi străine, nu știu să utilizeze un computer la nivelul dorit etc., rămân doar scuze. Suferim de comoditate, de incompetență și de lipsa dorinței de a-i ajuta pe oameni. De fapt, în final, de a ne ajuta pe noi și de a ne face viața mai ușoară. Atunci când ne vom întâlni la mijloc și vom acorda înțelegere, sprijin, încredere, răbdare, respect acestor oameni, atunci nu ne vom mai plânge că nu avem forță de muncă. De altfel, această categorie de oameni discriminați, marginalizați, de forță de muncă neexplorată la potențial maxim, care include mulți specialiști, a început să părăsească România, dovedind, astfel, că în alte țări se poate să fie recunoscuți încă capabili.