8 profesii stresante care pot duce la apariția sindromului burnout
În cazul în care doriți să aflați dacă suferiți de anxietate, depresie sau prea mult stres, faceți Testul Dass 21, cel mai folosit test în evaluarea acestor patologii.
Toate slujbele sunt mai mult sau mai puţin stresante, doar că unele au şanse mai mari să crească riscurile apariţiei sindromului burnout. Iată 8 astfel de exemple de meserii epuizante.
1. Medic
Printre motivele pentru care doctorii ajung să simtă efectele grave ale sindromului burnout se numără stresul şi sarcinile specifice îngrijirii pacienţilor, munca peste program şi prea multe atribuţii administrative. Cele mai stresante poziţii sunt cele din medicina de urgenţă, medicina de familie, chirurgie şi psihiatrie.
CITEȘTE ȘI: Oamenii sunt măsura schimbării din sala de clasă! (III)
2. Asistentă medicală
Burnout-ul este destul de întâlnit şi în rândul asistentelor medicale. Unii specialişti atribuie efectele acestui sindrom numărului prea mic de asistente disponibile la prea mulţi pacienţi, pe când alţii dau vina pe turele prea lungi pe care această meserie le implică.
3. Asistent social
Din păcate, pentru că sunt nevoiţi să lucreze zi de zi cu oameni care au probleme, viaţa personală a asistenţilor sociali ajunge să fie afectată de necazurile celor pe care încearcă să îi ajute. Institutul Naţional American al Sănătăţii a denumit efectele burnout-ului, atunci când sunt legate de suferinţele personale, ca fiind “stres traumatic secundar”.
4. Profesor
Unii cercetători au ajuns la concluzia că slujba de profesor are cea mai mare rată de burnout dintre toate meseriile din serviciul public, în parte din cauza condiţiilor de muncă şi a accesului slab la tehnologie.
Se pare că acest sindrom afectează mult mai grav profesorii tineri, cei până în 30 de ani ajungând să părăsească această profesie cu aproximtiv 50% mai repede faţă de cei mai în vârstă.
5. Avocat
Într-un articol publicat recent într-o revistă de specialitate, se afirmă că avocatura este una dintre profesiile în care burnout-ul apare foarte des. Cauzele pot fi natura meseriei, axată pe rezolvarea de probleme, dar şi competitivitatea extremă, atât pentru clienţi cât şi între asociaţi.
6. Polițist
Nici polițiștii nu scapă de efectele sindromului burnout. Această profesie presupune gestionarea unor situații riscante, stresante, dar și un stil de viață agitat, în care ai de-a face cu cele mai urâte fațete ale naturii umane, zi de zi.
7. Domeniul Fast-food
Burnout-ul nu se limitează doar la profesii care necesită multă pregătire înainte de angajare. Salariul mic şi sarcinile monotone cu care au de-a face lucrătorii fast-food, duc la necesitatea înlocuirii angajaţilor care demisionează mult prea repede. Această înlocuire este unul dintre indicatorii majori ai burnout-ului, la fel cum este şi depresia legată de locul de muncă, şi ea la fel de întâlnită printre lucrătorii fast-food.
8. Vânzări cu amănuntul
Înlocuirea angajaţilor este la fel de răspândită şi în rândul lucrătorilor în vânzările cu amănuntul. În acest caz, acest fenomen se datorează faptului că angajaţii nu se simt preţuiţi de şefii lor şi sunt trataţi că şi când ar putea fi înlocuiţi oricând.
Burnout-ul este o problemă foarte răspândită
Există şi alte profesii în care burnout-ul îşi face simţită prezenţa, acestea de mai sus fiind doar cele unde sindromul este cel mai întâlnit. Această afecţiune se datorează în mare parte mediului în care oamenii lucrează şi meseriilor în sine.
Oricine poate suferi de burnout, indiferent de locul de muncă, mai ales dacă trece prin momente stresante, lucrează ore în plus, devine epuizat şi se simte neapreciat.