Eșecul e încă privit ca o sentință pe viață în România? Marea pierdere pentru mediul de business
Aproape jumătate dintre companiile românești cu impact real în economie se confruntă cu o stare de dificultate, tendință menținută în ultimii patru ani, arată un studiu CITR Group. Acesta a fost realizat luând în calcul circa 640.000 societăți, dintre care doar 3% au active totale de peste un milion de euro și nu se află în insolvență.
O analiză de piață comandată de CITR și derulată la nivelul unui eșantion de aproape 100 de antreprenori ale unor companii de impact asupra business-ului românesc, din șapte regiuni ale țării, arată că 69% dintre managerii acestora pun dificultatea activității companiei pe seama conducerii defectuoase, neperformante, mai degrabă decât pe contextul economic (scăderea comenzilor, diminuarea numărului de clienți, contractarea piețelor).
De impact
Conform studiului "Value of Failure", realizat cu ajutorul datelor Eurostat și finanțat de Comisia Europeană, 92% dintre oamenii de afaceri care au trecut printr-un eșec renunță la antreprenoriat, deși, conform experților, se află în cel mai propice moment din punct de vedere al experienței și au șanse mai mari de reușită cu un nou business.
"În aceste condiții,în care jumătate din companiile românești de impact se confruntă cu dificultăți și piața nu gerenează atât de mulți antreprenori pe cât de mulți eșuează, ne uităm pasiv la o mare pierdere pentru economia noastră. Societatea și mediul de afaceri nu încurajează antreprenorul care nu a reușit din prima, desi eșecul e categoric mai valoros decât pasivitatea", spune Alexandru Tănase, asociat coordonator CITR.
Potrivit unei analize CITR, dublată de experiența interacțiunii cu peste 850 de manageri, una dintre principalele cauze ale acestui fenomen e că eșecul e încă privit ca o sentință pe viață în România. Antreprenorul e stigmatizat și izolat imediat, în detrimentul unei susțineri în vederea redresării. În spațiul comunitar, însă, e privit ca o resursă uriașă acel om de afaceri care, după ce a reușit să depășească un moment de dificultate, are puterea să pornească de la zero. Asta pentru că dobândește un avantaj competitiv odată cu capitalizarea lecțiilor trase din experiența eșecului.
"Marea majoritate a celor care constată că nu le-a ieșit din prima din cauza propriilor greșeli se teme să mai mai încerce o dată, în loc să-și capitalizeze resursa experienței. E important ca societatea și mediul de afaceri să sprijine antreprenorii cu experiență și să nu se grăbească în a le atribui eticheta eșecului. Din punctul nostru de vedere, dispariția acestor oameni din business este o pierdere asemănătoare unui exod intelectual. Acești manageri au trecut prin transformări uimitoare în urma eșecurilor și beneficiază de o experiențăbogată, care i-ar ajuta mult în viitor să nu repete greșelile și să creeze business-uri sustenabile”, a afirmat Alexandru Tănase, Asociat Coordonator CITR.
Experiența insolvenței
"Un studiu Gallup internațional arată că cel mai important ingredient în succesul unui antreprenor este perseverența. Ceea ce diferențiază liderii de succes este tocmai această capacitate de a fructifica lecțiile dintr-un eșec și de a transforma criza într-o oportunitate de creștere. Ești întotdeauna mai bogat după ce ai trecut printr-o criză și înțelegi impactul acțiunilor tale", spune Președintele Institutului Dezvoltării Personale pentru lideri, Cristina Gheorghe.
Experiența insolvenței e un profesor cu vocație în acest sens. Antreprenorii trecuți prin această procedură analizează mult mai corect riscurile, companiile lor au o rată de succes mai rapid și sunt mai eficienți: în 80% din cazuri performanțele lor sunt mai bune decât ale managerilor precauți, potrivit unui studiu realizat de către Comisia Europeană.