A treia ediție a podcastului CARIERE – Jurnal de Leadership, cu Cosmin Vînătoru, Director Europa Centrală și de Est, Secretariat General, în cadrul producătorului de iaurturi Danone

Cea de-a treia ediție a podcastului CARIERE „Jurnal de leadership” aduce în prim plan povestea lui Cosmin Vînătoru, Director Europa Centrală și de Est, Secretariat General, în cadrul producătorului de iaurturi Danone.
Este primul român care a ajuns în boardul regional al producătorului de iaurturi Danone și conduce în prezent o echipă formată din 29 de oameni din 5 țări. Primul lui job a fost la catedră, iar în ultimele două decenii a ocupat roluri de leadership în mai multe industrii. De aproape patru ani face parte din echipa companiei franceze Danone, unde are o misiune complexă: să se asigure că afacerile se dezvoltă în conformitate cu reglementările fiecărei țări și cu mediul de business din țara respectivă, dar într-un mod sustenabil pentru consumatori și pentru companie.
VEZI ȘI: Rudi Vizental: „Suntem continuatorii afacerilor antreprenoriale” | Jurnal de leadership #1
Aflăm de la Cosmin Vînătoru:
- Cele mai valoroase lecții de leadership învățate
- Traseul de carieră al unui executiv de top care și-a dorit dintotdeauna o carieră internațională
- Cum reacționezi atunci când pierzi un om valoros din echipă
- Eforturile depuse de Danone în direcția sustenabilității
- Ce abilități trebuie să își dezvolte tinerii în contextul dezvoltării accelerate a noilor tehnologii
Podcastul, moderat de Adelina Mihai, jurnalistă și publisher al Revistei CARIERE, poate fi urmărit pe canalul nostru de YouTube luni, 21 iulie 2025, de la ora 10.
VEZI ȘI: Elena Pap: “Am crescut odată cu compania, și ca persoană, și profesional” | Jurnal de leadership #2
Foto: Revista CARIERE